10 zile până la închiderea sesiunii de înscriere la Concursul IDC

10 zile până la închiderea sesiunii de înscriere la Concursul IDC. Atelierele IDC continuă până pe 10 noiembrie a.c.

 

 

Organizatorii au credința că prin desfășurarea anuală a Concursului „Incubatorul de condeie” vor mări zestrea culturală prin asigurarea unui cadru propice de creare, producere şi valorificare a ei. Premianți ai edițiilor precedente au confirmat prin debut literar ulterior și AdLittera speră să fi contribuit la sporirea încrederii în talentul fiecărui scriitor amator. Se vor premia cele mai creative și originale lucrări creative, iar aproape în toată perioada, săptămânal, în fiecare ediție a concursului, sunt organizate ateliere de creație, implicând lectori deosebiți.

 

Al patrulea Atelier de Creative writing, din cadrul concursului național de debut literar „Incubatorul de condeie” 2012 (IDC) se va desfăşura pe 3 noiembrie, la Orient Express Bar Bistro.

 

Accesul la atelierul coordonat de poetul Răzvan Țupa este liber, numărul maxim de locuri fiind 10. Opt locuri sunt rezervate concurenților înscriși în IDC iar câte două locuri pot fi câștigate doar de fanii Facebook ai AdLittera Project, răspunzând la întrebarea „Cum te-ai exprima dacă scrisul nu ar exista?”

 

Înscrierea la Atelier IDC aici

Acest atelierul face parte dintr-o serie de evenimente similare dedicate scrierii creative ce vor fi organizate de AdLittera Project împreună cu poetics.ro în fiecare sâmbătă, demarat în 13 octombrie, doar în perioada desfășurării Concursului IDC 2012. Prin Atelierele IDC se dorește ca publicul să poată învăța noțiuni elementare despre poezie. La sfârșitul atelierelor, publicul poate scrie și lectura critic, pentru o mai bună înțelegere de cum se poate cultiva poezia.

 

Pentru înscrieri în concursul IDC, citiți Regulamentul aici.  

 

 

---

CIPRIAN BURCOVSCHI

Fondator/PDG AdLittera Project 

Tel.: +40 748 221 027

E-mail: ciprian@adlittera.com

 

Vizualizări: 275

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Marius POPA pe Noiembrie 3, 2012 la 5:27pm

Cu Dumnezeu înainte!!!

Comentariu publicat de Ioan-Mircea Popovici pe Noiembrie 2, 2012 la 11:11am

Un regim al terorii minciunii si-al sforilor a inceput sa cada cand principiul transparentei a inceput sa functioneze. De aceea, clubul liberalilor din Spania este bine venit. Salut initiativa din diaspora. Cat mai multe cluburi, de culoare politica declarata, cu un program coerent, cu atat mai bine. La alegerile din toamna aceasta sper ca diaspora sa fie mai bine reprezentata decat pana acum si-n plus, sper ca "aranjamentele ambasadelor" sa fie in mai buna rezonanta cu cei din interior. La precedentele, stiti ce carti au avut unii pe maneca. (Mai ales, cei de la Paris, recompensati cu functii si sinecuri). E cazul sa se mearga pe "unitate nationala" iar diaspora sa fie acei romani care n-au putut suporta minciuna din tara, si afara, sa se termine cu starea de spirit "a oamenilor strecurati, cu ochi albastri si stele pe umerii civililor). Cu bucurie sa fie! Ca ce este facut cu credinta si cu dragoste, credinta si dragoste va naste. Aceasta pozitie o consider foarte oportuna: "Crin Antonescu a menționat dorința de implicare mai activă în problematica Disporei și a relatat că a cerut autorităților spaniole ridicarea restricțiilor impuse românilor pe piața muncii dar și demararea unei colaborări bilaterale cu Spania pe multe planuri, având în vedere experienţa în materie de integrare precum şi în absorbţia şi gestiunea fondurilor UE."

Comentariu publicat de grecu constantin pe Noiembrie 2, 2012 la 12:58am

Este o iniţiativă bună!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor