154 de ani de la dezrobirea romilor


Prima atestare documentară a robiei romilor pe teritoriul românesc datează din 3 octombrie 1385 iar cinci sute de ani mai târziu, încep eliberările succesive ale robilor romi din Ţările Românesti. La 20 februarie 1856 se elibera ultima categorie de robi, cei ai particularilor, acordându-se despăgubiri proprietarilor prin "Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Românesti" aceasta fiind practic prima mare reformă socială a Principatelor Române.
Dezrobirea tiganilor figura ca un punct important în politica vremii, emanciparea robilor ţigani fiind menţionată şi în programul revendicărilor revoluţionarilor de la 1848.
În data de 22 decembrie 1855, Divanul Obstesc al Moldovei adopta "legiuirea pentru desfiinţarea sclaviei", pe baza unui proiect de lege elaborat de Petre Mavrogheni si Mihail Kogalniceanu. Proprietarii ai caror robi erau eliberaţi prin această lege erau despăgubiţi de către stat sau beneficiau de o serie de înlesniri fiscale. În anul 1856, proprietarilor de ţigani li se acorda o despăgubire de zece galbeni pentru fiecare ţigan, iar legea stabilea obligativitatea tuturor ţiganilor de a avea locuinţe statornice. Ţiganii aflaţi la curţile boierilor erau statorniciţi de administraţia locală prin oraşe sau sate, ţinându-se cont şi de punctul lor de vedere.
Robii eliberati nu au beneficiat în anii imediat următori şi de măsuri de împroprietărire cu pământ, majoritatea ajungând să se confrunte cu situaţii materiale extrem de dificile, fiind obligaţi să se întoarcă benevol pe moşiile foştilor stăpâni. Autorităţile nu au reuşit astfel să realizeze, cum era prevăzut, sedentarizarea şi transformarea în agricultori a romilor. Aceştia au continuat să practice meşteşugurile tradiţionale, fie integrându-se în comunităţile săteşti, fie practicând un mod de viaţă nomad.
Conform izvoarelor istorice, legiferarea dezrobirii ţiganilor nu a condus la schimbarea fundamentală a statutului romilor în societate. Din punct de vedere cultural şi social, ţiganii au continuat să fie consideraţi o subcultură, un grup social exclus. Mentalul colectiv faţă de romi a constituit stereotipul negativ, care a condus la proliferarea manifestărilor rasiste, culminînd cu holocaustul din perioada celui de-al doilea război mondial, prin deportarea romilor în Transnistria.
O contribuţie importantă la apariţia şi dezvoltarea unei mişcări de abolire a robiei în Ţările Române au avut-o contactele cu Occidentul european. Astfel, numeroşi călători occidentali ce au vizitat Moldova şi Ţara Românească în prima jumătate a secolului 19 erau surprinşi de menţinerea robiei ţiganilor şi avertizau ca înlăturarea ei este una dintre condiţiile necesare pentru realizarea unei apropieri reale a societăţii româneşti de civilizaţia europeană occidentală
Ţara Românească a adoptat o lege, în anul 1843, prin care obliga toţi proprietarii de robi să asigure statornicirea acestora în aşezări şi case. Tot aici, în acelaşi an, este adoptata şi prima lege ce desfiinţează oficial robia unei categorii de romi. Este vorba despre legea “pentru desfiinţarea dajnicilor de sub administraţia Vorniciei temniţelor”.
În anii următori, în Principatele Române sunt adoptate legi ce eliberează din robie romii aparţinând bisericilor şi mănăstirilor. Acest lucru se petrece mai intâi în Moldova, în anul 1844, la iniţiativa domnitorului Mihail Sturdza, în acelasi an toti robii statului fiind declaraţi oficial liberi, beneficiind de aceleaşi drepturi cu ceilalţi locuitori ai ţării. Mai mult, sumele adunate din impozitele plătite de romii eliberaţi vor fi utlizate pentru răscumpărarea de către stat a robilor aflaţi în proprietate privată. În Ţara Românească eliberarea robilor bisericii şi mănăstirilor începe în anul 1847, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, aceasta făcându-se fără nicio despăgubire.
“Desrobirea tiganilor” figura ca un punct important în programul revendicărilor revoluţionarilor de la 1848. În Ţara Românească, printr-un decret al guvernului provizoriu instituit în timpul revoluţiei, ia fiinţă o “Comisie pentru liberarea robilor”, toti romii fiind declarati liberi. Cei trei membri ai comisiei, Iosif Znagoveanu, Cezar Bolliac şi Petrache Poenaru, au început punerea în practică a prevederilor decretului. Robilor eliberaţi le erau oferite “bilete de slobozenie” proprietarii urmând să primească despăgubiri. Şi programul revoluţionarilor din Moldova, publicat de Mihail Kogalniceanu sub titlul “Dorintele Partidei Nationale in Moldova”, face referire la eliminarea robiei. Toate aceste idei nu au fost însă puse în aplicare datorită înăbuşirii revolutiei de la 1848.
Totusi, o serie de progrese in privinta statutului juridic al robilor sunt făcute şi în anii următori. Astfel, domnitorul Ţării Românesti, Barbu Ştirbei interzice vânzarea robilor între particulari şi despărţirea familiilor prin donaţie sau vânzare. El pregăteste de asemenea eliminarea completă a robiei. Măsuri similare sunt adoptate şi în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, în Moldova.
Robii eliberaţi nu au beneficiat în anii imediat următori şi de măsuri de împroprietărire cu pământ, majoritatea lor ajungând să se confrunte cu o situaţie materială extrem de dificilă. În realitate, chiar prevederile legilor de dezrobire nu au fost aplicate în totalitate. Autorităţile vremii nu au reuşit sa realizeze, cum era prevăzut, sedentarizarea şi transformarea în agricultori a romilor. O parte importantă a romilor a continuat practicarea meşteşugurilor tradiţionale, fie integrându-se în comunitaţile săteşti, fie practicând un mod de viaţă nomad. În deceniul şase al secolului trecut, mai ales în Ţara Românească apar primele comunităţi de romi ce se instalează la periferia oraşelor.

Vizualizări: 1177

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor