***

 

            Te-ai trezit în această dimineaţă cu faţa spre fereastră. Soarele strălucea atât de puternic încât prima ta reacţie a fost de autoapărare. Ţi-ai tras pătura până peste cap şi te-ai întors pe cealaltă parte. Eu am rămas goală să mă strălucească soarele până se satură. Era şi el gol, iar pentru orele acelea din dimineaţă razele lui ardeau nepermis de tare. Părul răsfirat peste pernă, încâlcit în lumină miroasea încă a noaptea trecută.

            Mă cuprindea încet frigul şi nu ştiam dacă mă deranjează mai tare senzaţia fizică sau sentimentul de neglijenţă. M-am ridicat în capul oaselor, mi-am acoperit ochii şi am început să plâng fără vreun fel de sunet. Pur şi simplu îmi şiroiau pe obraji lacrimile şi nu înţelegeam. Mă simţeam într-un fel incapabilă să intru în ritmul zilei. Tot ce vedeam era o cârpă pe care  arunci undeva şi se decolorează în timp ajungând să nu mai fie bună nici pentru şters praful sau papucii.

            Îmi era sete. Mi-am pus apă într-un pahar pe care l-am aşezat pe noptieră. M-am ridicat. Am luat halatul aruncat pe scaun. M-am dus la fereastră şi mi-am aprins o ţigară. Nu era gustul meu preferat la acea oră, dar fumul intra în mine şi lua toată goliciunea, o aduna într-un pumn şi o arunca pe fereastră, pradă moştrilor invizibili care ne guvernează lumea. Era atâta linişte în acel gest.

            La câţiva metri sub noi oraşul îşi începuse activitatea. Am aruncat ţigara pe fereastră şi mi-am imaginat că duşul era primul lucru pe care îl fac în acea zi, aşa cum ar face orice om normal. Pachetul de ţigări zăcea gol pe masă. Apa rece m-a făcut să revin la gânduri mai bine închegate şi mai bune pentru un început de zi. Amintirea primei ţigări îmi revenea în minte.

            Era iarnă. O căsuţă într-un sătuc de munte, înconjurată de brazi şi cu un câine la poartă, tipic. Liniştea specifică locurilor în care trăiesc acel gen de oameni care intră în biserică cu capul descoperit. A fost întotdeauna singurul loc care mi-a adus cantitatea şi calitatea necesară de pace pentru a-mi sătura golul din suflet. Era dimineaţa devreme. M-am trezit. Soarele strălucea puternic. Tata, deranjat de lumină s-a învelit cu pătura şi s-a întors pe cealaltă parte lăsându-mă descoperită în lumina soarelui cu părul răsfirat peste pernă. A început să îmi fie frig şi, din nou, nu ştiam dacă e doar senzaţia fizică de vină sau faptul că gestul în sine îmi arăta atâta nepăsare.

            M-am ridicat în capul oaselor, mi-am acoperit ochii şi am început să plâng fără vreun fel de sunet. Pur şi simplu îmi şiroiau pe obraji lacrimile şi nu înţelegeam, la fel cum nu înţeleg nici acum şi cum nu voi putea înţelege vreodată. Dar atunci nu eram atât de goală încât disperarea şi frica să mă poată cuprinde iremediabil.

            M-am ridicat din pat, mi-am luat haina de pe scaun şi am vrut să ies. Ceea ce mi s-a întâplat atunci mi-a marcat fiinţa făcând existenţa mea să pară de prisos. A durat o clipă. Am început să tremur de parcă aş fi fost goală. Am căutat urme afară, dar nu le-am găsit.

            Am intrat şi m-am apucat de plâns din nou în surdină. Am luat o ţigară din pachetul tatei, gândindu-mă întruna la privirea lui liniştită din spatele norului de fum. Am ieşit afară cu sufletul greu şi am început să fumez prima mea ţigară. Îmi era ruşine, dar mă gândeam că aceea va fi şi ultima din viaţa mea care începuse să se golească treptat de sens. A fost cel mai liniştit moment pe care l-am trăit vreodată. Fumul intra în mine şi strângea într-un pumn toată frica şi deznădejdea aruncându-le în frigul de afară. Apoi am intrat în casă. Pe masă pachetul de ţigări al tatei stătea gol.

            Mi-am învelit părul în prosop şi am ieşit din duş. Tu încă dormeai. Te priveam cum stai ca un fluture învelit în coconul tău, dar nu te transformai, erai prea gol să fi capabil de o astfel de metamorfoză.

            Imi era sete. Am întins mâna spre paharul de pe noptieră, dar paharul...era gol.

 (Acest text este doar un fragment)

Vizualizări: 86

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Smaranda Dan pe August 16, 2011 la 11:44am

în prima parte ... până la "era iarnă" m-a frapat abundenţa clişeelor (mai e acolo o chestie de logică ...mi-am pus apa in pahar, l-am aşezat pe noptieră, m-am ridicat - trebuie să te fi ridicat înainte de-a turna apa în pahar..)

în a doua, m-a lovit ipoteza unui incest.

 

ps. prea gol să fii...ai mâncat un "i". 

Comentariu publicat de Birtocean Maria-Patricia pe Iulie 27, 2011 la 11:26am

Multumesc>:D/p>

E un mic experiment si eu sunt curioasa cum va fi. Ma gandeam totusi ca ar fi interesant sa primesc unele

opinii. 

 

Comentariu publicat de Lazăra Elena - Gabriela pe Iulie 26, 2011 la 10:37pm
astept cu nerabdare si continuarea

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor