L-am văzut în timp ce mă plimbam, avea părul mare şi alb, de fapt nu, părea gălbui, nespălat pesemne, aducea mai mult cu o hârtie creponată cu dungi de culoare mai pronunţată, am pornit de sus, ochii i se recompuneau după fiecare clipire, ridurile păreau abrupte, etajate în umbre şi pete. de ce mă uitam oare? nici acum nu am vreun răspuns dar trupul acela, ghemuit, cu mişcări înainte şi înapoi, gesturile multiplicate la nesfârşit, degetele scofâlcite ce parcă se desprindeau ca nişte petale uscate de mâinile...aveam o dorinţă abusurdă de a simţi dacă sunt fierbinţi, m-am apropiat, din trup i se desprindea o voce, poate lucrase undeva la circ în tinereţe şi fusese ventriloc, mă apropiam, pielea parcă i se deschidea, auzeam sunetul de frunze uscate, nările se umpluseră cu aburi de vin, îmi ţineam respiraţia dar simţeam între mine şi el un zid. al meu. s-a oprit din legănare. dureros. mă gândeam atunci ce bine ar fi fost să se fi inventat teleportarea, numai prostii îmi treceau prin minte, trăiam din impresii şi el aparţinea deja minţii mele, recompus, regândit, renăscut.
Gâtul, ah, mă opream mereu la gât. fără suflare. nu conţinea nimic şi eu care încercam să-i găsesc ceva metafore. în vene? ar fi fost prea confortabil şi prea. mărunt. o rădăcină cu trunchi ciuntit de coroană pe întinderea ierbii. totul e o minciună, ştii? viaţa e de rahat când dai de el sau în, totul miroase şi îţi vine să verşi, nu te poţi abţine, stomacul se înfurie şi deodată devii lipsit de importanţă, o masă vâscoasă cu stare de suflet. el ştia. singura diferenţă era că el. nu. gândea? umerii arşi de soare cu puncte maronii, titlu de nobleţe al săracilor, mi-a sugerat brusc că ar fi o ameninţare, eram reduşi la un spaţiu mic. între mine şi el, zidul. al meu. dar îmi plăceau prea mult parcurile, băncile crescând umile parcă din pământ şi el. redus la un punct cardinal pe care nu-l învăţasem la şcoală. Ni se spunea că dacă nu mă uit. la el. sunt o fiinţă normală. fireşte, spuneam, el e sub nivelul civilizaţiei, al conştiinţei globale, el nu e.
Mi se dăduse în cafea că o să-l întâlnesc. pe cine? pe el. nu conta numele, ar fi fost anormal de intim, intim de anormal pentru civilizaţie. mâna dreaptă i se mişca cu tremur. cutremur. interior. mâna aceea. exista o ipoteză în mintea mea. era acoperită de obscenitate. am tresărit. resturi bune de dat la closet, spuneam eu. el. văzusem ţigara. mâna stângă cu visuri măsurate în lungimea hârtiei subţiri făcută sul, murdară. am zâmbit. am fost un dobitoc. mai bine aş fi schimbat surâsul cu o palmă. mie. am mai cucerit din teritoriu, mda, asta da cucerire, eram capabil să văd cum i se pierdeau printre haine furnicile. el. nimic.
Mă foloseam de tăcere să mai observ, nu puteam coborî aşa că am urcat. capul pierdut într-un alt peisaj cu ingrediente dintr-o veche mâncare. ochii. ochii. joc al licăririlor aproape inuman. sălbatec. el însuşi aflat într-un dans în afara cercului vieţii. Evrika, îmi spuneam, am descoperit ceva ce putea fi şi dincolo de a fi. prostii. Habar nu ai ce vorbeşti, îmi spuneam, tragicul lui e atât de serios. nu. e. el. nu. sprâncenele ca o masă îmbelşugată, pleoapele biciuite vrând să păstreze viaţa, obrajii abandonaţi de ape, buzele crăpate aventurându-se într-un fluierat câinesc.
el. orice filosofie se opreşte aici sau începe de unde se termină. el. eram doar o oglindă mult prea curată, poate de aceea nu mă privea. să nu se spargă. ştiam că e greşit, viaţa nu e un dar, nu e nici măcar alegere, e un fel de a putrezi să crească flori pe morminte.
O să pun capăt, îmi spuneam, dar nu, el începuse să se ridice, greoi, stârnind nori de praf de jur împrejur.
ştiam. el. nu. va atinge. marea.

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mirela Burhuc (Miralia) pe Iulie 27, 2009 la 5:30pm
Adevărat, nici urmă de aluzii la rezonanţă mistică şi ca să răspund pe rând, nu, nu e un fragment sau poate....oricum o să revin şi o să se vadă despre ce a fost vorba. Mulţumesc Sofiei Sincă, într-adevăr totul trebuia scris cu literă mică, doar cu literă mică, nu e vorba că nu aş şti care sunt regulile ortografice etc, ci doar că îmi place să pun cititorul în ipostaza mea, a celui care a simţit şi mă bucur că unii au înţeles asta. Domnule Voican, recunosc, nu ştiu ce aţi înţeles dvs din textul de mai sus dar vă garantez că nu mă grăbesc niciodată scriind şi că fiecare subiect a stat la dospit pentru că îi respect pe cititori, pentru ca mă respect. Mulţumesc pentru sugestii şi iau aminte. Bucurii!
Comentariu publicat de NEACSU VIORICA pe Iulie 26, 2009 la 6:14pm
Comentariu publicat de VOICAN MARIN pe Iulie 26, 2009 la 4:42pm
Distinsă d-nă M. Burhac, v-aş da o mică povaţă: nu orice idee care vă trece prin minte, trebuie să o publicaţi. Scrieţi despre un oarecare, despre trăirile domniei-voastre, luaţi foaia de hârtie, şi cu marea dragoste a omului de litere,. împrumutaţi-i sensibilitatea sufletului, făceţi-o să vibreze, frazele să fie cursive, legate structural între ele, dar să scrieţi şi să vă corectaţi d.p.d.v. al folosirii punctuaţiei, gramatica nu prea vă lasă în tot timpul să fiţi înţeleasă; şi abia după recitirea de mai multe ori, chiar s-o citiţi cu glas tare, să-i daţi viaţă (fie şi-n faţa unui priete, prietenă, rude apropiate), veţi vedea după feţele lor cum se întunecă (atunci când vă aud scoţând cuvinte bulevardiere) sau se vor lumina dacă intonbaţia, subiectul şi formele literar-artistice sunt aplicate cu măsură şi bun simă (fiindcă aveţi feminitate), ori devierea expresiei ce-o abordaţi vă poate aduce conbaterea operei. Nu pot să vă spun că n-aţi avea imaginaţie, că nu a-ţi putea conduce un personaj, fie el şi imaginar, pe un drum literar, din a cărui peripeţii, cititorul să nu înţeagă ceva bun, dar iar revin, nu vă grăbiţi cu scrisul până nu sunteţi convinsă că merită să-l vadă şi alţii. Scrisul nu-i o joacă de copii, ajunge în mâna unor copii mai teribilişti, care nici n-au de gând să analizeze textul citit, ci vor lua cu nonşalanţă buruienile vorbirii bulevardiere şi le vor folosi ca americanii în filmele lor de doi bani (ca dialog de dragoste sau repulsie de ceva ce-i supără).
Până una-alta, apucaţi-vă serios de-a analiza cu responsabilitate tot ce compuneţi, iar dacă ce v-am spus eu vă ajută, contactaţi-mă la tel. 0731 44 54 79 , ori e-mail: voicanmarin@yahoo.com.
Să azzim de bine şi vă doresc succes!
Comentariu publicat de Ion pe Iulie 26, 2009 la 3:47pm
"Punctul incovoiat"
Domnul Stanescu Aurel Avram imi da prilejul, si ii multumesc, sa-mi scriu opinia despre felul in care nu se folosesc regulile de punctuatie in textele literare.
Nu stiu de ce, dar eu nu ma pot obisnui sa citesc texte in care lipsesc semnele de punctuatie. Imi e greu sa le inteleg. Scriere continua!?....
Imi da o senzatie de libertate.... totala. Dar cu disconfortul creat de neintelegerea exacta
a ceea ce a vrut sa spuna autorul, si nu a ceea ce intelege cititorul.

Nu-mi place sa citesc textele in care nu sunt respectate regulile de ortografie, cele mai
simple. Cu litera mare la inceput de fraza, cu litera mare numele proprii, etc, etc…
De inceput de vers, nu mai vorbesc.

Ma deranjeaza, deasemenea, exagerarea « romanizarii » fortate a unor cuvinte din franceza, engleza, etc. Sau folosirea chiar directa, in literatura, sau in limbajul curent, fara masura as zice, a unor cuvinte din alte limbi.
Eu nu spun ca limba noastra n-ar avea nevoie de neologisme. Cu provenienta din alte limbi, sa zicem.. Dar, felul in care se face, pare sa semene cu barbaria.

In opinia mea, o limba este buna atunci cand se lasa influentata de o alta limba, atat cat ii trebuie, cand si daca ii trebuie. Si influenteaza, la randul ei, o alta limba, atat cat poate, cand si daca poate.
As indrazni sa va dau un sfat :
Folositi " punctul incovoiat"! Care va ajuta la cele 24 de respiratii pe minut. Pentru a da intonatie si, mai ales, inteles frazei.. Pentru a elimina confuziile, uneori capitale.
Iata un exemplu:
" Viata nu moarte!"
Puneti o virgula si salvati-va viata!

No rule, no order. Big desorder.

Cat despre textul Mirelei Burhuc, as vrea sa spun ca mi-a placut. Atat cat pot sa spun ca simplu cititor de rand. Nici muzica clasica nu o inteleg. Dar sunt compzitii care imi plac.

Imi plac si comentariile celor mai avizati in materie. Ma ajuta sa inteleg mai bine ce vrea sa spuna autorul/autoarea. Si eu cred ca Mira are talent. Fapt pentru care o felicit si ii urez succes pe viitor.

Eu vad batranul in alte ipostaze. Cu mana la frunte, tacand. Purtator de trecut in prezent.
Indreptatit si capabil sa sugereze, nu sa impuna, sfaturi pentru viitor.
Cu deosebita stima si simpatie,
Ion
Comentariu publicat de aurora speranta pe Iulie 26, 2009 la 2:58pm
Frumoasa bresa-spartura,in starea,bunastarea care ne darama.Cauta-l daca ti-a iesit in..ceasca,slefuieste-l poate ti-e dat sa scoti ceva la lumina cu acest ..subiect-predicat.Glumesc,dar tu,apuca-te de treaba! Speranta
Comentariu publicat de Lazar Andrei Vlad pe Iulie 26, 2009 la 12:51pm
Cata viata se simte colcaind in cuvintele acestea...imi place viteza aceasta de scriere utilizata de dumneavoastra...e nevoie de talent pentru asa ceva
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 26, 2009 la 12:38pm
Fantastico-real, incertitudine, halucinaţie şi realitate. Trăirea între realitate şi vis. Faptul că scrie doar cu litere mici, dar trebuia doar cu litere mici, eu consider că atâta ‘’importanţă’’ i-a dat textului, de a nu fi luat foarte în serios, doar aşa ca un vis. Foarte interesante sunt imaginile ce reuşeşti să le crezi, a unui ins-bestie, al zilelor noastre din păcate, pe care-l vezi pe lângă tomberoane. Ruperile de ritm, de fraze, sunt emoţiile frapante ale viziunii autorei.
Foarte bun text. Felicitări!
Comentariu publicat de Stănescu Aurel Avram pe Iulie 26, 2009 la 10:47am
Text cu încărcătură emotică. Nici urmă de aluzii la rezonanţă mistică doar dacă un Dzeu emană mirosuri pestilențiale. Ce nu înţeleg.. de ce după un punct nu începeţi cu literă mare?
emotic = emoţional
Comentariu publicat de florin contrea pe Iulie 26, 2009 la 10:40am
ESTE ADEVARAT...
... exista in realitate si asemenea persoane ajunse la decrepitudine, poate sunt chiar mult prea multe in anumite zone ale oraselor - mai insalubre. Autoarea bine face ca nu idealizeaza acel ins - cum facea Maxim Gorki pe vremuri proslavind OMUL chiar in starea de sub-uman. Cu acel fel de a interpreta istoria chiar avem unele probleme.
Desigur - acesti insi trebuie ajutati, ne spune asta si religia, si bunatatea si compasiunea. Dar a face din ei un ideal de viata - cum mai fac unii - nu cred ca e permis.
Felicitari autoarei pentru sinceritatea cu care priveste existenta. Pe vremuri, acest fel de a reprezenta viata tinea de curentul literar "naturalism" - cu parti si bune si rele.
Are talent literar.
Florin Contrea
Comentariu publicat de Gelu Vlaşin pe Iulie 26, 2009 la 9:48am
un discurs putin cam abrupt dar cu o anumita rezonanta mistica. o combinatie de imagini si intamplari ca un delirium discontinuu. interesante si aceste ruperi de ritm care bulverseaza spatiile albe dintre cuvinte. interesant si personajul principal. un fel de golem al postmodernitatii.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor