Îmi şopteşti că mă vrei colorat, viu, plimbîndu-mă prin vechiul oraş călare pe păuni, aruncînd grandios căpşuni trecătorilor... Mă îndemni să străbat astfel străzi întortocheate pînă la tine, pentru ca, la ora cînd viaţa şi culorile se împotmolesc în suflete, să-ţi depun mărturie, la picioare, fîşii de ceaţă şi rouă.
M-aş încumeta la o astfel de călătorie dacă nu m-aş simţi atît de bătrîn şi istovit.
Prefer astfel să rămîn aici, în burgul cu porci şi înţelepţi de mucava, să-mi îmbrac haina cu mii de globuri colorate şi, din cînd în cînd, să le arăt zidurilor ce înseamnă tristeţea.
Tu - în cealaltă parte a lumii noastre - vei rămîne, cuminte şi ninsă, pitită după porţi imense de argint, în aşteptarea fluturelui albastru, murmurînd ca pentru tine: „Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort?“
În definitiv nu asta este partea ascunsă şi adevărată a vieţii?

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor