C U M P Ă N A Scriitorului Pere Crăciun Un dar de suflet, iubit confrate, ca urmare a citirii minun…

[VOICAN MARIN]

                 C U M P Ă N A

                      Scriitorului Pere Crăciun                                                           

 

Un dar de suflet, iubit confrate, ca urmare a citirii minunatului basm
          "Fata cea frumoasă şi fântâna cu apă tulbure"

 

Cumpăna se-nclină, când dreptate-aduce

Unuia ce speră şi mai crede-n cruce;

Moartea-l ocoleşte, şi este salvat…

Poarta pocăinţei pe mulţi i-a scăpat.

 

Omul când se teme şi s-a resemnat;

Cin’ să-l înţeleagă, dacă l-au uitat!?...

Mulţi norocu-mi vor, cumpăna apleacă,

Pe loc îi ruinează c-au sperat oleacă...

 

Cheltuind avutul făr' să chibzuiască –

Cumpăna nu poate fi mană cerească

Pentru cel ce vrea, fără să muncească,

Să trăiască bine şi să-mi huzurească.

 

Stă proptită-n zare, singură veghează

Peste valea-adâncă şi încununează

Legături cu cerul şi cu apa vie...

Viaţa-n echilibru este-a ei simbrie.

 

„Fără apă cine-ar mai trăi?…”

Zise înţeleptul, şi se sprijini

În toiagul sfânt, de Moise purtat;

Care,-odată-n piatră, atunci când a dat,

 

Apa cea sfinţită curgea ca argintul…

Setea-şi potoleau oamenii, ce gândul

Demult toţi şi-l luase; fiecare-n parte

Aşteptau sfârşitul, simţeau a lor moarte

 

Care... nemiloasă, venea înspre ei;

Se ducea speranţa cu a ei scântei

Cerul era-n flăcări, oamenii jeleau,

Apa dispăruse, de sete piereau...

 

Cumpăna coboară, trage ceru-n jos,

Iar găleata ajunge la loc răcoros.

Picături de viaţă ia-n trupul ei ei.

"Cumpăna scoate apa ca să bei...

 

Vă-nchinaţi!... iar sunteţi scăpaţi.”

Le zice,-nţeleptul celor însetaţi:

Găleata, cuminte, face drumu-ntors,

Din adâncuri scoate argint luminos,

 

Stropi de apă vie pentru muritori,

Şi stă ridicată, ţinând capu-n nori

Ea veghează-ntruna câmpul aurit –

Speranţa păstrează pentru cel trudit.

 

A mai spus bătrânul întru-nţelepciune:

"Crucea suferinţei, speranţa-ntreţine...!"

Cumpăna în noapte stă pe cer pictată;

De moarte ne scapă, setea-i blestemată!