în fiecare zi mi-am făcut
gândul gard în jurul nostru
de atunci
rând pe rând
poezie pe poezie
s-a înălţat catedrală
în jurul tău
şi uneori am avut impresia
că numai eu ştiu să
cresc zăpada ca pe-o întrebare
hai mai bine
să nu îngheţăm de tot
unul de dragul celuilalt

...
poezia
n-are oglinzi retrovizoare
pentru că
poezia
este oglinda retrovizoare
prin care îţi spun
ca într-un Tatăl Nostru
cât te iubesc

...
nu mă întreba
dacă s-a sălbăticit litera
de când o culc
lângă femeia fără corp
nici dacă
în clipa asta
mi-am lăsat
oasele la intrare
totuşi
ce bine că eşti
şi-n poezie
şi-n prăpăstiile mele

http://mirceacrisan.blogspot.com

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Dimitrio pe Noiembrie 27, 2009 la 9:00am
Am ramas stupefiat "in prapastiile mele "cu versul

"poezia n-are oglinzi retrovizoare " in chip de ecou stradal dupa ce pietonul accidentat a fost dus colo sus...
Comentariu publicat de Ionescu pe Noiembrie 27, 2009 la 8:20am
Mi-a plăcut, domnule! Poezia are un nu ştiu ce care te atrage.
Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Noiembrie 27, 2009 la 7:58am
Frumoasa poezie,densa, metaforica, inedita. Felicitari.
Comentariu publicat de MARIANA SERBAN pe Noiembrie 27, 2009 la 2:48am
SUPERBE VERSURI....INEFABILE....ORICE APRECIERE MI S-AR PAREA PROZAICA SI SARACA,IN COMPARATIE CU BOGATIA SENTIMENTELOR AIN ACEASTA POEZIE...AS PUTEA SA-TI SPUN DOAR CA...EU SUNT FEMEIA ...CU CORP....FELICITARI!
Comentariu publicat de denisa ciaclan pe Noiembrie 26, 2009 la 10:41pm
Deosebite asocieri de cuvinte
Comentariu publicat de Terezia Filip pe Noiembrie 26, 2009 la 9:34pm
Găsesc aici tema zidirii: un fel de Manole care zideşte nu femeia ci pe sine în gândul ce devine zid sau gard în jurul iubitei. E un mod special de-a edifica al poetului care aşezând poezie pe poezie îşi alimentează astfel şi îşi ocroteşte sentimentul. Oglinda retrovizoare e un spaţiu al regăsirii de sine şi un simbol poetic ce captează evanescent, sentimentul. Metafora lui MIrcea Crişan, îndrăzneaţă şi pură, operează cu litere sălbăticite şi aservite ca nişte fiinţe stranii ritualului de iubire, cu sinele dematerializat , fără oase, mişcându-se subtil, ca un duh în ale cărui poeme sau prăpăstii sufleteşti domină ea, iubita. Feicitări Mircea Crişan pentru frumoasa poemă - un luminos ritual orfic, elogiu iubirii. Teeafilipissima
Comentariu publicat de Martin Corina Lucia pe Noiembrie 26, 2009 la 9:15pm
In zori de zi cind ma trezesc ,lumina soarelui si-un vers Eu te zaresc departe,aproape nici eu nu deslusesc. cind Dumnezeu ne-a dat ,tot el a luat dar unii nu primesc cei ingeresc .
Comentariu publicat de Manuela Claudia Odine pe Noiembrie 26, 2009 la 9:03pm
superba

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor