seara măturăm lumina de pe străzi
şi tristeţea hainelor goale de trupuri din vitrine
călcăm apăsat pe pământul tot mai moale
ca o carne gata să tragă după sine oasele
într-o pornire fără egal spre fiecare dintre siluetele
ce se zbat în memoria noastră în lumina neagră
în care învăţăm să citim locurile vulnerabile

căci viaţa noastră e o istorie ce se rescrie mereu
în stângăcia celor posedaţi de o lipsă
pe care n-o pot umple cu restul de trup
rămas după despărţirea de cel de aproape

dar nu, nu e cazul să fim separaţi
ar curge un soare fierbinte
rănind umbra mea peste tine şi invers
ar durea spaţiul pentru tăcere
şi toate astea –
un afront oricăror apropieri
mai bine taci şi pune-ţi alt trup
peste cel vechi
bea mir bea orice
şi fii fericit cu muzele tale pe care le ai
de la naştere.
istoria e prinsă mereu între două vitrine
şi nu în lumină

dar singura muză pe care o ştiu
e însăşi această lumină strânsă fir cu fir din pământ
şi întinsă în folii pe trup de la naştere
iar între vitrine nu au rămas decât solzii
apocalipsei ce ne soarbe încet umbra

tunelul nostru nu se termină cu lumină
ci cu un trup îmbrăcat peste cămaşă
sub lumânările de seu
în marşul nostru
nu cucerim decât copacii aplecaţi peste noi
şi serile în care am despletit moartea,
am tras-o pe străzi ca pe o vrăjitoare spre rug
spre-un rug înalt până-n Dumnezeu
nimic nu ne-a spălat de liniştea ei de ceara topită
nimic n-a rămas în seul din noi

e groaznic să nu poţi scrie pe vânt
când îţi arde suflarea de privirea unui înger,
dar e-un scris care trece prin tine
şi nu lasă decât suprafaţa, chipul în care intră
lumea ca într-un pahar pe care îl bei
dintr-o înghiţitură –
darul sângelui

nu vom zdrobi între noi decât un fulger
spinările peştilor ne vor simţi frica
şi vor aduce la mal un iona cu picioarele ude

iona, auzi? viscoleşte pe mare
stau peştii cu sare pe solzi
nimeni nu plânge pe treapta de sus
pe numele noastre încrucişate
dă-mi un loc în dimineţile tale sparte de alizee

locul e-al tău, alizeul nu stiu
alizeul se-nvârte şi caută aur pe drum
dar nu găseşte decât un ţipăt de vultur
apa stoarsă din colţul cămăşii
o lance scurtă
un turn

dar nu plecăm din tunel, ci sorbim până la osul luminii
până la soarele bătut în palmă

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Carmelia Leonte pe Februarie 6, 2008 la 4:14pm
Multumesc si eu pentru acest compliment neasteptat de frumos, cel mai frumos din ultimii 20 de ani... (Cred ca se subintelege, eu primesc complimente inca de la gradinita!)
Comentariu publicat de Florin Caragiu pe Februarie 6, 2008 la 3:05pm
mulţumim, Carmelia, pentru încurajări. mă bucur că ai trecut pe aici şi ai lărgit orizontul :)
Comentariu publicat de Carmelia Leonte pe Februarie 6, 2008 la 9:29am
Vad aici o explozie de sinceritate si asta ma bucura enorm. M-am saturat de fatarnicie, fie ea si literara! Sau de inginerie, fie ea si textualista. Cred ca trebuie sa ne intoarcem la emotia sincera si la puritate, asta e parerea mea. Experimentele care tin de ostentativ sau vulgar (oricum l-am intelege) ne dau doar iluzia (auto)comunicarii. In realitate, drumul este infundat. Exploatand potentialul uman de traire si de speranta putem largi infinit orizontul poeziei. Felicitari pentru acest curaj!
Comentariu publicat de Florin Caragiu pe Februarie 5, 2008 la 9:46pm
mersi la fel, aida ;))
Comentariu publicat de aida pe Februarie 5, 2008 la 9:42pm
felicitari!
Comentariu publicat de aida pe Februarie 5, 2008 la 9:40pm
arata bine.ne pricepem

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor