Un tip cu perciunii ca nişte grădini proaspăt săpate, cu faţa osoasă ieşită din două arcade proeminente, se plimbă în fiecare dimineaţă pe limba străzii. Când trece, toţi oamenii au gust de scorţişoară, până şi câinii se lasă pe trotuare ca mucenicii pe ziare şi nu-i latră urma ca altora, rămân toţi cu limbile scoase şi nu de cald, de pofta sufletului bun cum nu-s obişnuiţi prin părţile astea. Nu are nume, toţi îl privim şi de fiecare dată ne facem de lucru ori de joacă după cât de crescuţi suntem prin dreptul porţii. “Chiar se mătură strada asta mă Duduie şi nici Dumnezeu, dacă ar trece în fiecare zi, n-ar fi atât de curată! Cine o fi mă ins-ul ăsta, ca nici nu intră, nici nu iese, nici gard n-are mă! Băi nepoate, poate ţi-oi face de lucru mâine, să-ţi scapi roata până pe partea cealaltă. Împiedică-l să ne spună şi nouă ce vânt îl aduce în “casa noastră”. Tu nu eşti mă curios?” şi îmi freca creştetul, doar doar mi-o ciufuli curiozitatea. Duduia îl ajungea repede din urmă, “omule, tu nu vezi că-i lumina, uita-te la mine şi spune-mi de când n-am mai stat atat de aproape unul de altul, ca de la o vreme, nopţile sunt prea lăbărţate pentru noi. Polonezul tăcea, apoi se îndreptau în susul scării şi după priviri, încă, iubesc la fel, aveau nevoie doar de-o amintire. Aşa au mai trecut zile, poate săptămâni până când ins-ul n-a mai trecut, oamenii au obosit şi într-o zi ne-am trezit că am fost o porţie de rai lângă Antipa. Bucureştiul nu cred ca a ştiut, iar Duduia n-a mai zâmbit, nici încălţată, nici descălţată.

"unde s-o fi dus lumina, duduio?"

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor