Totul este alb. Desluşesc cu greu volumele. Este o lume stranie. Nesiguranţa dă năvală în mine, simt un puternic disconfort. Cred că ar trebui să mă bucur de magia clipei presărate peste lume, de miile de îngeri care au acoperit lumea, de puritatea neatinsă de viciu, de lumina virgină, de...alb. Unde ma aflu?
Păşesc cu grijă privindu-mi ghetuţele roşii si minunându-mă de nepermisa culoare pe care o introduc in peisaj. Îmi urc privirea si mă bucur de roşul pantalonilor mei, de roşul plovărului meu, de roşul esarfei mele, de mănusile roşii. Vreau să-mi văd fată si nu ştiu de ce nu reuşesc. Ah, de aici nu ma mai vad! Ce greseala! Cum i-o fi scapat creatorului? Trebuie sa ma vad cu cel de-al treilea ochi, caci sunt chiar curioasa cum arat! Dar cum sa accesez al treilea ochi? Parca stiam, cum de nu-mi amintesc? Cred ca albul acesta poarta vina! Imi smulg cu greu ochii din rosul acela viu si privesc iar albul prea alb. Totul pare impietrit si e frig. Mi se pare ca zaresc o lebada. Alba este si ea. Cred ca a inghetat sarmana asteptandu-si iubitul. Empatizez cu ea fara a ma impiedica sa profit si sa ma oglindesc in luciul inghetat al gatul ei inaltat in scrutarea zarilor spre a-si cauta iubitul plecat de prea mult timp. Hâm, chipul meu nu-i nici alb si nici rosu! Sunt o intamplare ciudata, nu fac parte din clipa aceasta! Cum oi fi primit eu carnatia asta rozalie si parul auriu, in ce cotloane indepartate a gasit EL aceste culori, de ce nu m-a lasat sa fiu ca ceilalti? Cum voi putea sa maschez diferenta, sa nu-i las sa vada ca nu sunt ca ei? In zare aud glasuri. Îmi e greu sa disting emitatorii sunetelor, totul e alb. Da, in dreapta lebedei inghetate incepe sa viermuiasca albul. Sunt niste barbati suparati. Noroc ca-s suparati si gesticuland misca aerul ca altfel nu i-as fi vazut! Desi ma simt bine asa cum sunt, stiu ca sunt o intrusa in lumea aceasta prea alba, prea rece. Ma aplec si cu maini tremurande de teama barbatilor albi incep sa ma acopar cu zapada. Ce neplacuta este atingerea zapezii de mine! Cum or putea trai asa? Ignor mila nemasurata care incearca sa ma stapaneasca si ma racesc cu zapada alba in continuare, camuflandu-ma si integrandu-ma lumii in care m-am ratacit, doar pana trece pericolul, păna mă dumiresc si voi putea căuta o cale spre lumea mea, lumea in care imi pot lasa toate darurile primite să se vadă, lumea mea colorata si calda, fara frig, fară monotonia aceasta alba. Imi este tot mai frig, dârdâi. M-am îmbibat de alb...sunt prea alba! Ma privesc iar...si toata faptura imi este alba, pana si vorba mi-a devenit alba si gandul este pe cale...
Cat mai am macar aducerea aminte a puterilor mele, cat nu ingheata si ele, trebuie sa gasesc ceva salvator!
Se aude un fosnet. Oare m-am ascund bine, oare nu ma va descoperi?
-Tu cine esti, de unde vii? - aud chiar langa mine.
-Vin din curcubeu !- sunt tentata sa raspund, dar cui, cine ma intreaba, cum de s-a prins ca nu sunt de aici? Sunt in pericol?
Imima mea devine alba de teama. Tot teama imi gaseste rapid si rezolvarea: cu ultimile puteri incerc sa simt prezenta din faţa-mi. E un barbat si nu este rece, e doar albit de nevoie si el. Inca nu a inghetat, ceva caldura mai palpâie in el. Privesc mai atent si o lacrima i se prelinge pe obraz descoperind in urma sa fata omului cald. Ma apropii si-l îmbratisez. Simt parfum de acasa...imi este nespus de drag!
-Cu ani in urma am cunoscut o femeie alba. Era ademenitoare, credeam ca este sufletul meu pereche; disimula bine, nu-i simteam raceala definitiva. Zilnic virusul alb se insinua in strafundurile mele si m-am trezit acoperit de alb. La inceput eram mandru de lumina aceasta alba, nu intelegeam lumea lor rece, cruda, meschina. Abia cand am inceput sa ma racesc şi eu am vrut sa fug, dar era tarziu, isi pusese pecetea de gheata pe mine, nu-mi mai apartineam, ii serveam doar cauza si imi fura cu nerusinare pana si amintirile. Incet, incet, am uitat de mine, de lumea din care veneam si care incepuse sa-mi para doar o plasmuire de vis. Azi, cand ajunsesem la marginea mea cea de pe urma, te-am vazut asa vie si ratacita in alb ... Abia am reusit sa ajung aici.
Un val mirific ma strabate, îi iau mana stanga si o asez pe inima mea ca sa poata sa-si zareasca infinitul iar, sa-ai anticipeze renasterea, sa vada majusculele simtirii intregi. Suntem frumosi impreuna, ne stimulam, ne crestem forta, ne unim cu matricea si ne reamintim divinitatea din noi.
Suntem un tot atat de perfect incat lumea alba se sperie de asemanarea noastra cu zeii, de puterile noastre impletite, si pana sa ne prindem noi ne si trezim aruncati la granita ei. Da, am fi putut sa “maculam” cu culoare si caldura tot imperiul acela de gheata! Eu ratacita, el ademenit si acum...expulzati din nefiinta rece ca moartea! Trecem granita privindu-ne in ochi, contopiti in iubire. In spatele nostru zapada asternuta peste lumea aceea incepe sa se topeasca. Samanta iubirii curate lucreaza si in locul amagirilor aseaza certitudini. Fiecare din noi stie ca este binecuvantat de un inger.
In rastalmacita lume albul nu mai este doar rece si monoton, este o culoare din evantaiul trairii, o culoare minunata si, se pare, neinteleasa inca pentru ca multi o numesc non-culoare...
Acum ma simt bine in alb: sunt imbracata in alb, carnatia mea este de un alb catifelat, gandul meu este alb-curat, inima mea este alb-pur si nu ma mai simt prea alba, sunt doar buna! Sunt buna si nu ma vor schimba nicicând cei ce s-au nascut in tenebre. Mai am putin de poposit in aceasta lume frumoasa si vreau sa profit de fiecare clipa, astfel incat, atunci cand voi intreba la plecare : cine vrea amintirile mele? sa fie mare imbulzeala, sa si le doreasca toti .

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de alexandra vatamanu pe Aprilie 22, 2010 la 4:53pm
Si eu am avut o experienta legata de culoarea aceasta ..in mijlocul diminetii m-a apucat o senzatia mai curand nelinistitoare ca totul e alb in jurul meu si ma invart intr-o mandala concentrica ,e placut si cred ca daca s-ar putea s-ar scrie si o carte referitoare la senzatiile date de culori ,atat de interesante si darnice fata de imagistica personala
Comentariu publicat de Serban George pe Aprilie 5, 2010 la 10:25pm
De ce popasul să fie scurt și să nu fie lung în acea lume frumoasă!...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor