*Günter Grass, Decojind ceapa, Traducere de Victor Scoradeţ, Editura Polirom, 2007

Publicarea în 2006 a autobiografiei lui Günter Grass în Germania a dovedit prin valul imens al controverselor pe care l-a generat că nici şase decenii nu au fost suficiente pentru a dezamorsa o traumă a trecutului. În acelaşi an apărea la noi Jurnalul portughez al lui Eliade, care alimenta o mai veche controversă în privinţa trecutului său legionar. Seria intelectualilor având astfel de biografii maculate de istoria primei jumătăţi din secolul trecut este mult prea numeroasă, cunoscută şi dezbătută în ultimele decenii, de la Heidegger, Carl Schmitt la Ernst Jünger. Decojind ceapa a avut forţa de a-l catapulta pe scriitorul german din tabăra instanţelor morale în cea a celor ce au pactizat cu nazismul. Spre deosebire de opinia multor jurnalişti occidentali, nu cred că mărturia din aceatsă carte ar trebui socotită o „sinucidere morală”, ci un act de curaj intelectual pe care puţini l-au avut şi o addenda necesară la opera lui Günter Grass.


Mărturie sau un alt roman de Günter Grass?

La o privire mai atentă se observă că nu este vorba de o autobiografie în sens clasic, chiar dacă intenţia autorului este tocmai de a duce actul confesiunii până la ultimele consecinţe. Treptat discursul la persoana întâi este înlocuit de numeroasele referiri la persoana a treia, multiple încercări de a înţelege motivaţiile unui personaj la fel de misterios şi impenetrabil precum unul ficţional. Ispita de a vorbi despre sine la persoana a treia este mereu aproape, iar fizionomia de stilist înzestrat a scriitorului german îl face să recurgă la procedeele învăluirii. Nu întâmplător metafora din titlu care fundamentează cartea (dar şi raportarea scriitorului la memorie) reprezintă totodată un simbol ce cristalizează poetica implicită a cărţii şi a operei lui Grass. Arheologia unei epoci diabolice nu se poate face frontal (impactul e prea dureros), nici doar ficţional, ultima variantă fiind deja valorificată copios de romanele scriitorului german. Rezultatul este un hibrid scriptural straniu, care reflectă tocmai încleştarea continuă între adevărul istoric şi cel subiectiv. Se confruntă mereu două procese contradictorii la nivelul scriiturii, unul de a divaga, de a literaturiza, celălalt de a elimina „înfloriturile inutile”, de a ieşi din artificiile retoricii. Scrierea lui Grass se apropie de Misterioasa flacără a reginei Loana de Umberto Eco, roman având în centru tot un quest prin vălurile memoriei şi ale uitării, spre un nucleu al explicaţiilor decisive, eşuând însă în lipsa unei dileme morale autentice. Ceea ce Umberto Eco nu reuşeşte, pare a împlini Günter Grass prin cele câteva pagini de dezvăluiri ultime.


O continuare la Toba de tinichea

Decojind ceapa este o continuare după câteva decenii a Tobei de tinichea, un text complementar, în care sunt şterse trăsăturile fantastice ale lui Oskar Mazerath, în care cronologia se cristalizează mai limpede. Însă, cu toate strădaniile autorului de a păstra o ordine lineară a evenimentelor, suculenţa episoadelor secundare ocultează treptat cronologia, iar scriitura capată acelaşi aer labirintic din Toba de tinichea. Autobiografia lui Grass poartă de la o pagină la alta firul roşu care leagă toate creaţiile sale ficţionale, dezvăluind cu parcimonie episoadele biografice care le-au generat. Majoritatea acestora sunt localizabile cu precădere în intervalul ce cuprinde desfăşurarea războiului, prăbuşirea Germaniei, efectele capitulării, reconstrucţia ţării şi reforma monetară. Biografia scriitorului oglindeşte cu fidelitate fiecare episod al macroistoriei, de la confuzia şi inconştienţa cu care e întâmpinat fenomenul nazist, trecând prin purgatoriul capitulării, umilinţa prizonieratului, suferinţa unei lumi în ruină, euforia supravieţuirii, iar apoi bucuria reconstrucţiei (ucenicia tânărului la un restaurator de morminte), dar şi ruşinea care marchează orice incursiune în trecutul terifiant al lagărelor de concentrare. Referirile la problema Holocaustului sunt aproape absente, apar doar în evocarea amintirilor din prizonierat. Cea mai problematică rămâne deci raportarea la trecut, soluţia fiind învăluirea în tăcere. Sau în ficţiune. Cine rosteşte adevărul, Autorul sau Oskar Mazerath, Decojind ceapa sau Toba de tinichea?


Un scenariu palpitant

După ce cititorul curios şi incitat de controversele din presa occidentală îndepărtează grăbit ambalajul de celofan (care însoţeşte mai nou cărţile), încearcă o uşoară dezamăgire. „Senzaţionalele” dezvăluiri se restrâng la câteva pagini în care scriitorul german se decide să atingă punctele nevralgice din propria biografie (respectiv paginile 45, 77, 129, 130). Acestea constituie chiar intriga romanului autobiografic, chestionarea de peste ani a unui act ce pare absurd, înrolarea benevolă în gruparea de elită şi totodată cea mai criminală a armatei germane, Waffen SS. Parcurgem scenariul unui film palpitant în prima jumătate a cărţii, scenariu care cuprinde înrolarea în Tineretul Hitlerist, fisurarea imaginii iniţiale despre nazism prin episodul simbolic al unui băiat ce refuză să se atingă de arme, atentatul aspura lui Hitler care supravieţuieşte, şi datorită acestui fapt, se dă curs cererii tânărului de a se înrola în Waffen SS, năvălirea şi victoria ruşilor, supravieţuirea miraculoasă, ieşirea din încercuire, datorată unui caporal apărut în mod providenţial în mijlocul pustietăţii, viaţa în lagărul de prizonieri de război, lupta cu foametea prin reverii gastronomice sofisticate, trecerea din lagăr în lagăr, întâlnirea cu actualul papă Joseph Ratzinger (jocul cu zarurile, menite să testeze viitorul fiecăruia), confruntarea cu trauma istorică a lagărelor de concentrare, fotografiile cu munţii de cadavre, cuptoarele morţii şi ororile Holocaustului. Ceapa se decojeşte aproape complet, însă restul paginilor nu fac decât să reaşeze cu grijă cojile, amplificând divagaţiile pe teme secundare, marcând trecerea spre lejeritatea lumii postbelice.

E preferabil să se observe curajul moral cu care scriitorul mărturiseşte un episod singular, şi până la urmă fortuit, un detaliu biografic buclucaş, fără a căuta modalităţi de disculpare şi fără a implora bunăvoinţa cititorului. Sinuciderea morală aparţine altora.
(Cuvantul, februarie 2008)

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de PACURAR ANA EUGENIA pe Octombrie 3, 2008 la 3:02pm
esti invitat pe Forumul Poeti si prozatori contemporani romani

cu stima
Ana Pacurar

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor