Poeme accidentale. Ombra mai fu cara ed soave più

[Luminita Suse]

[axiomă]
ea poartă şarpele la vedere
şal suav încolăcit în jurul umerilor
rece ca braţul viril îngropând
şampania nopţii în asfaltul fierbinte
dinţii reptilei îi scormonesc convingerile
botul însângerat doare
sub clavicula stângă

[teorema simbiozei]
nu se poate trăi cu ea şi nici fără ea
este o iubită incomodă, capricioasă
greu de răvăşit
se îmbracă cu rochii lungi de urzici
cusute până la glezne, mulate
cu decolteuri adunate nod gordian
sub lobul urechii

te previne, se poate una din două alternative
îi urăşti sau iubeşti şarpele
cu aceeaşi patimă ne
stăpân
ită

[demonstraţie prin reducere la absurd]
şi dacă prin absurd
vara hotărăşte să îşi dea foc
şi îşi mânjeşte buzele cu roşu carmin
simulând leşin pe perne de frunze
atunci nu mai ai nimic de demonstrat cântă
pietà signore/ volgi i tuoi sguardi sopra di me

[corolar]
cum vine timpul gol şi pleacă încărcat
ea oftează când porneşte motorul
şi demarează violent
trece pe aceleaşi străzi
ridică în aer acelaşi stol de vrăbii roz

la semafor şarpele se răsuceşte în retină
frânează gândind că a luat advil
şi tot o doare molarul
erupând în gingia minţii
orice e mai bine decât să i se facă iar
nă
în inimă