Am respirat cândva furtuni perene
Trecând sălbatic prin lupi făcuţi stindard,
Iar sângele ne exploda prin vene –
Acum sunt focuri care nu mai ard...

Zamolxis ne hrănea cu flăcări albe
Ce-ncătuşau ambiţiile barbare
Născute-n lăcomii şi patimi oarbe –
Treceam prin scrum popoare migratoare.

În munţi am învăţat ce-i veşnicia
Şi de la munţi am preluat răbdarea,
În munte ne-am aflat, deci, seminţia –
Religia, puterea şi onoarea.

Cu toţii căutam credinţa vie
Ascunsă-adânc în lacrimi de cristal
Din care s-a ’ntrupat pentru vecie,
În lupte, ne-ntinatul Decebal.

Damocles, Burebista şi Scorilo,
Pe când ne-au adunat de printre vicii,
Ne-au fost străbuni, iar azi ne sunt exemplu –
Dar nu-i serbăm cu foc de artificii...

Unde sunteţi, voi sclipiri arzânde,
Să ne-amintiţi că am avut un tron
Ce-a stat în calea Romei furibunde,
Având drept scut un sacru Kogayon?

("Vânătorul de iluzii" – 2006)

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Octavian Sarbatoare pe Martie 2, 2010 la 5:55am

ZAMOLXE

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor