O sală cu oglinzi şi bare laterale, un tutu vaporos, o muzică feerică... De ce mai are nevoie o fetiţă de patru-cinci ani pentru ca imaginaţia ei să înflorească şi să-şi ia zborul? Sigur, de o zână bună şi măiastră, hotărâtă să lupte pentru şansa Frumosului de a salva lumea, împlinind prezicerea lui Dostoievski şi care să o poarte în pas de dans prin împărăţia lui, să-i modeleze mintea, sufletul şi trupul, transformând-o pe nesimţite într-o prinţesă-lebădă plină de graţie, eleganţă şi nobleţe. Şi neapărat de un adult din imediata apropiere, devotat, capabil să viseze alături de ea, conştient că un copil este ca un aluat pe care-l poţi modela încă de la cea mai fragedă vârstă, dispus să-şi investească timpul însoţind-o oricând la repetiţii cu convingerea că este o investiţie cu bătaie lungă şi cea mai valoroasă din câte ar putea face.

Iată-i astfel trecând pragul unui studio de balet, acest atelier de modelat caractere, de descoperit şi educat talente, de cizelat forme, de picurat armonie, reuniţi într-un flux comun de dăruire, pasiune şi muncă încleştată, artişti adevăraţi, maeştri ai baletului, adulţi, de cele mai multe ori părinţi sau bunici grijulii şi emoţionaţi, şi ei, copiii noştri minunaţi dornici să descifreze tainele dansului, să înveţe limbajul expresivităţii mişcărilor, pregătiţi să înlocuiască pentru o oră bucuriile jocului cu efortul susţinut şi disciplina pe care o cere baletul.

Uşa rămâne întotdeauna larg deschisă. Înăuntru, micuţele balerine venite din timp pentru a-şi schimba ţinuta, se mai zbenguie consumându-şi energia specifică vârstei, mai repetă câte un exerciţiu la bară, sau încearcă o piruetă în faţa oglinzii. Pe doamna Ana o întâmpină cu dragoste şi respect. Unele îi ies înainte şi o îmbrăţişează, câte una mai curajoasă îi povesteşte în două propoziţii o întâmplare „foarte importantă” din săptămâna care a trecut, cele mai sfioase zâmbesc doar, cu bucuria în ochi, rupând între dinţi unghia unui degeţel.

„Doamna” le cuprinde într-o privire plină de căldură. Câteodată încrezătoare, câteodată descurajată. Sunt aşa de mici... Unele nici nu ştiu bine care e stânga şi care e dreapta! Dar atunci când timpul a obligat-o ca pe orice balerin să renunţe la dans, a ales să-i înveţe pe alţii să simtă şi să transmită vibraţiile muzicii. A rămas profesoară pentru că ştie mai bine ca oricine că baletul este „o şcoală care te învaţă să fii om, să ai o ţinută perfectă şi un mijloc de a te menţine sănătos”. Că el „înseamnă graţie, armonie, muzică, cultură”. Ca artist însă, ştie cât de mulţi şi nesiguri sunt paşii noştri înspre devenire şi păstrează în adâncul sufletului speranţa ca acest studio de balet să facă parte din povestea unor mari destine, iar cândva, în însemnări biografice de seamă, nume consacrate ale baletului să-şi amintească cu nostalgie: „acolo a început cariera mea”.

Mai priveşte o dată spre obrăjorii îmbujoraţi şi ochişorii aţintiţi cu admiraţie şi încredere înspre ea şi pentru că orice zână are o baghetă fermecată, cu puteri magice, îşi împleteşte una din multă răbdare, mult tact şi multă dăruire de suflet cu ajutorul căreia pornesc împreună să cucerească lumea de basm născocită la răscrucea dintre dans şi muzică. Acorduri clasice se revarsă în valuri în sala cu oglinzi şi bare laterale. Comenzile precise, o voce hotărâtă şi totuşi caldă şi armonia sunetelor lucrează mână-n mână. Fetiţele se concentrează şi execută cu candoare arabesque, pas de bourré, pliée. Se ridică pe vârfuri şi încearcă să plutească aidoma celor douăsprezece fete de împărat dansatoare din poveste, sau să ducă cu graţie un bucheţel de flori. E felul lor de a conştientiza exprimarea prin mişcare. Stângăcia şi strădania le fac încântătoare şi aduc un zâmbet pe chipul „Doamnei”. Exerciţiile se reiau. O dată şi înc-o dată şi înc-o dată. Îndârjire, perseverenţă, încurajări, laude, observaţii, corectări... Doar aşa vor trece de la faza de imitare la cea de descoperire, doar aşa mişcările vor câştiga precizie şi expresivitate.



Dincolo de pragul uşii o mână de adulţi cu vârste şi preocupări din cele mai diferite, adunaţi la un loc de credinţa că această oră de balet este un bun aliat în educarea şi formarea micuţilor lor, trăiesc emoţiile şi bucuria reuşitei copiilor, dar şi emoţiile şi bucuria artei. Luându-şi o pauză totală din grijile cotidiene, mămicile şi bunicile însoţitoare se lasă furate de ritmurile muzicii, bătând tactul pe podea fără să-şi dea seama, sau zâmbind unei amintiri frumoase. Altele, poate mai suferind din cauza unei năzuinţe neîmplinite la timpul potrivit se simt compensate prin această izbândă a copilului. Din când în când se ridică de pe băncile din anticameră şi privesc prin uşa deschisă evoluţia minunatelor balerine fie cu încântare, fie cu uimire, fie cu neîncredere. Câte una nu se poate desprinde din tocul uşii. Dă sfaturi şoptite şi gesticulează discret pentru a-şi ajuta fetiţa să fie perfectă. De după perdele, prin geamurile coridorului alăturat, ochii mămicilor, tăticilor sau a bunicilor urmăresc cu duioşie inocenţa veritabilelor artiste, mulţumiţi de mirajul dansului şi îngrijoraţi de semnele de oboseală după o muncă susţinută. „Bravo, ai dansat foarte frumos!”, „Ai fost foarte atentă!”, „Astăzi te-ai mişcat mai bine decât data trecută!”, sunt cuvinte care le întâmpină la ieşirea din sală şi care le fac fericite şi le dau curaj.

Vestiarul se goleşte încet, încet. Cele mici au plecat, iar la barele de exerciţii evoluează grupa de performanţă. Au o ţinută formată, o tehnică bună, se mişcă uşor şi graţios şi au o spectatoare din grupa mică, ce nu se îndură să plece. „Buuuni, te rooog! Pot să mă mai uit puţin la fetele mari?” Cum ar putea bunica să nu o lase când ştie cu câtă ardoare le urmăreşte şi acasă, privind înregistrarea pe CD a spectacolului desfăşurat pe scena mare a Operei şi cum se chinuie să le imite întru totul? „Of, figura asta nu-mi iese deloc!” – exclamă ea în faţa monitorului şi o ia de la capăt.

Încă sub influenţa farmecului muzicii, cu sufletul - cutie de rezonanţă, căci şi eu fac parte din rândul bunicilor-însoţitoare devotate, părăsesc clădirea cu gândul la forţa baletului de a genera şi elibera emoţii, la puterea magică a interferenţei artelor de a capta fiinţa umană în necontenita căutare a frumosului din afara ei şi neostenita dorinţă de exprimare a frumosului dinăuntrul ei. Mă căznesc să descopăr secretul care l-a ajutat să învingă timpul şi care l-a transformat dintr-un joc de salon într-o artă a desăvârşirii spiritului şi trupului. Mi se derulează prin minte epoci, saloane de bal, scene de operă, balerine şi balerini celebri... Parcă îi văd în faţa ochilor pe Rudolf Nureev, pe Mişa Barâşnicov, pe neîntrecuta Maia Pliseţkaya, pe Irinel Liciu, Magdalena Popa, Ileana Iliescu... pe talentatul balerin timişorean Francisc Valkay şi soţia sa Ana, maestră de balet şi profesoară a steluţelor în devenire. Reveria este spulberată de rugămintea micuţei năzdrăvane pe care o ţin de mână: „Buni, vorbeşti tu cu Doamna, când termină lucrul cu fetele mari să vină puţin pe la noi să vadă cum fac şi eu balet ca ele?”

Cornelia TURLEA-CHIFU
Timişoara
15 aprilie 2008

Vizualizări: 182

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor