Miresme de agavă îmi trec prin vene iarnă
când mugurii ascunşi pe sub tăceri mi-s gânduri...
Mereu însă prin timp zidită sunt ca Ana
sortită pe vecie să nu-mi văd umbra-n prunduri.

Eu încă mai aştept mirată-n orice clipă
botezul gurii tale să îl primesc spre seară
şi focul îl ţin trează doar sub a mea aripă
ca trupul să-ţi topesc în lacrimi mari de ceară.

Azi cum de nu vezi, Doamne, că-n adevăr mă-ntorc
sub zidul frunţii tale să-mi tălmăcesc durerea,
minunile nestinse sub gesturi să le torc
şi dintre dinţi de şarpe să n-adun decât mierea ?

Şi cum de nu vezi oare că ceasul s-a oprit
deasupra umbrei noastre şi-aşteptă să umblăm?
Noi tot aici rămas-am, pe-o margine de mit
să ne găsim mereu, mereu să căutăm...

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor