Ce corzi mai pot să rup ca să nu doară
când vreau să cânt pe-a inimii vioară?
De ce nu poate- arcuşul să mă poarte
către liman de viaţă, ci spre moarte?

De ce mi-e simfonia tânguire
când partitura freamătă iubire?
Mi-e sufletul o frântă violină,
ce nu poate cânta, ci... doar suspină...

„Te rog să nu mai plângi, iubirea mea...
un Stradivarius eşti, în catifea!
Atâta freamăt şi tumult strabate
din strunele-ţi, cascade-nvolburate!”

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor