mi-e gândul lava ce curge
lăsând urme-adânci
în sufletul meu

mă arde părerea de rău
a cuvintelor rostite
ce nu mai pot
fi luate înapoi

ieri, încă eram doi
dar azi...mi-e sufletul pustiu
e târziu...
prea târziu

cărarea din lumea de vis
s-a pierdut în abis
lăsând în urmă durere
şi numai pustiu

privesc cum piere
întreaga mea galaxie
de sori şi stele planete
purtând verighete

o umbră curgând pe perete
făr’ a lăsa nici o urmă
ci doar o cumplită răceală
o tăcere de smoală

şi-un gând, de spini chinuit:
deşi n-am vrut, te-am rănit
ţi-am bântuit
ca o furtună,
grădina sufletului,
plină de flori,
pentru mine născute

şi lacrimi târzii
bat la porţi încuiate
după ziduri se-ascund
răni despuiate
de puterea de-a fi

şi totul se conjugă la trecut
păşind în vers mut
căci pentr-un dans
e nevoie de doi
iar noi...

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor