Îţi aminteşti de vremea cand eram doar noi
în universul pustiit de clipe
si ne iubeam printre aripe
de ingeri uzi de-atâtea ploi

timpul încremenise peste pleoape
ce nu-ndrăzneau să mai clipească
din noapte zorii nu voiau să nască
ştiindu-ne atâta de aproape

cu razele-i de-argint, geloasă, luna
ne-nveşmânta-n mătase de cocon
şi se-auzea doar plânsul monoton
al ploii ce ne urmărea întruna

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor