Ai vrea să mă iubeşti – îmi spui –
cu toată patima din tine
aşa cum m-ai iubit mereu
că alta n-a mai fost ca mine!

M-ai născocit cu fiece secundă
ca pe-o zeiţă fără de egal
nici Venus nu era ca mine
elixir universal....

eram lumină-n întuneric
şi-ţi străluceam adânc în vis
iar lumea ta cu mine era cântec
şi te credeai în paradis....

Te-auzi ce spui? Ai luat o clipă seama
că m-ai creat din nou, în mintea ta
când eu eram o simplă Evă
nu visul tău pe canava?

m-ai ridicat la rangul de zeiţă
când eram doar un simplu om,
m-ai născocit în vise şi poeme
mi-ai ridicat în tine-un dom...

şi-acum... îmi spui că sunt o amăgire...
iar tu marionetă-n mâna mea...
că te-am minţit, iar scena de iubire
era doar broderie-n catifea

totul a fost numai butaforie
ce focul tău a transformat-o-n scrum,
priveşte! Oare eu am scris scenariul?
Sunt eu cea care trag cortina-acum?

Ai îngheţat văzându-mă femeie,
cu slăbiciuni şi patimi şi dureri,
credeai că sunt un înger, o lumină,
dar astăzi nu mai sunt ce am fost ieri.

De te-am dezamăgit, a cui e vina?
m-ai aşezat mai sus decât eram.
Acum, priveşti în bezna ce se lasă,
cu capul rezemat în cot, pe geam...

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor