acum că simt nevoia să-nchid această uşă
pe care o ţinusem deschisă neclintit
nu-i semn de duşmănie... atât c-am obosit
sau focul meu se stinse-ntr-o mână de cenuşă

da... plec dintre cuvinte ca om îmbogăţit
de mii şi mii de clipe scăldate de tăceri
în care traversasem şi morţi şi învieri
precum un zeu cu mersul pe cer împleticit

am cunoscut răceala în care-nchise porţi
băteau la mine-n suflet, curgeau tăios în deget
şi-atunci venea cuvântul, ca sclavul fără preget
strigându-mă pe nume drept Lazăr scos din morţi

uitam dureri şi spaime de fiecare dată
aveam secreta ştiinţă de-a mă-ntrupa la loc
lemn tânăr care trece cu pieptul gol prin foc
ştiind că-n jar găseşte înţepciunea, toată

a trecerii prin vreme în chip de lucru viu
necunoscându-şi clipa de apogeu, a vieţii
doar bănuită-n felul în care ştiu poeţii
s-o plângă cu cerneală şi sânge-n ceas târziu

vă recunosc! fusesem bolnav de fascinată
de unele cuvinte pe care le mai port
ascunse, ca pe banul sortit să-mi fie ort
acestei sfinte patimi superb de deşănţată

pe care-un daimon tânăr mi-a dat-o ca să-mi fie
balanţă ce măsoară în litere de foc
trecutul meu, prezentul şi stropul de noroc
ce m-a ţinut aproape de om şi poezie

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor