Mă plimb prin parcul plin de umbre
şi pasul îmi striveşte gândul
pierdut într-un covor de frunze.

Mi se încurcă-n pleoape, vise
dinspre copaci cu ramuri goale,
braţe întinse către mine.

Mă-ndrept încet spre banca-mi tristă
ce-aşteptă să-i găseşti chemarea
strigată-n ruginiul toamnei,
să-mi stingi în şoapte depărtarea.

Mi-e dor de palma ta cea blândă
ce sprijinea în noapte, cerul
lucind de stele-n Carul Mare.

Mai adu-mi cântecul din tine
pe struna lunii să răsară
în sunet grav de violine.

Se pierde dorul meu de seară,
îngheţ într-o chemare mută.
Spre banca noastră tristă, goală
pasul spre tine nu se-aude.

Aştept..., din gândul meu de frunze
să mai răsară-o primăvară...

19 octombrie 2008

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor