oraşul meu are şaizeci de mii de oameni. fiecare om e administratorul unei plantaţii. la stînga şi la dreapta două rîuri celui din dreapta oraşul îi spune astăzi vei merge cu mine. din cap iese o şosea care duce spre locuri mai importante la picioare un alt rîu dincolo de el creşte o pădure de morţi doi morţi în metrourile din madrid un mort într-un autobuz capcană din israel un copil sufocat într-o lutărie aici soarele stimulează ovulaţia dar niciun copil care se naşte nu e al nostru bărbaţii năduşesc în laminorul de şaişpe ţoli femeile pregătesc masa pentru cele optzeci de sărbători ale oraşului să presupunem că ai coborî din autocar primul lucru care te-ar izbi în piept ca un berbec medieval ar fi dragostea mea bolnăvicioasă pestriţă cînd păşeşti pentru prima dată toţi au tendinţa să-ţi arate lucruri nemaivăzute eu nu-ţi voi spune despre parcul prin care trecem cu patinoarul proaspăt deschis – şi acum se mai caută instructor de patinaj despre pivniţele lui ştefan cel mare din cauza lor nimeni nu mai locuieşte la suprafaţă despre parcul zoologic unde nu se mai află decît piramida unui episcop despre spitalul de nebuni transformat de curînd în hotel de lux am să-ţi spun doar că avem puţin de mers – asta judecînd după mersul meu şi-ţi voi spune doar ce văd ochii mei aici m-am dat cu sania cineva m-a lovit la genunchi am urlat să-mi plăteşti piciorul pînă în ziua de azi copiii cu sania deveniţi acum bărbaţi cu sănii rîd cînd mă văd şi mi-e ciudă aici mi-am rupt fîşul dar am găsit o maşinuţă de curse am învăţat astfel că e firesc să pierzi atunci cînd cîştigi aici e biserica unde cînt în cor stadionul unde poţi face dragoste şi lumea să nu ştie ce minune se-ntîmplă * nu l-am ascultat niciodată bunicul îmi spunea tot timpul milică să nu-ţi alegi milică fată din alt sat flăcăii te iau la bătaie * sunt zile cu momente stranii în care mi-e dor de criş de vulturul negru de studenţii care aleargă pe mal în cîrduri ca păsările în picaj căutînd peşti de serile în care miroase a mîl şi peste tine se aşează o perdea de apă de etajul patru din care vedeam bulevardul de gîndurile de la etajul patru între mine şi rîu doar o stradă şi lipsa curajului de a face saltul a doua zi rîul era tot acolo cel mai constant lucru care mi-a fost dat să-l am vreodată * în oraşul acesta creierul meu e un oraş depopulat ca după o mare explozie oamenii ies din grote să caute de-ale gurii – ştiai că oamenii preistorici nu erau vînători doar căutători iscusiţi pîndeau vînătoarea mamuţilor se hrăneau cu resturile celor puternici? să presupunem că ai coborî din autocar nu ţi-aş arăta nimic am merge de braţ în tăcere ai întreba ce mă frămîntă oraşul acesta cu şaizeci de mii de plantaţii o să dispară nu ştiu cît voi mai ţine piept pădurea de morţi a crescut pînă la porţile lui

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor