26 Iunie a fost instituită, prin lege, Ziua Drapelului Naţional.

„Simbol al luptei poporului român pentru libertate, Drapelul Naţional aminteşte fiecărui cetăţean român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.

Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Astfel, s-a stabilit ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, purtând deviza Dreptate şi frăţie, acordându-i-se şi denumirea de «stindard al libertăţii». Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, măreţele momente ale istoriei noastre, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfăşurat toate sub semnul Drapelului Naţional. Este de datoria noastră să ne aplecăm mereu asupra trecutului şi să respectăm eroismul înaintaşilor".

Drapelul Naţional este şi simbolul sub care militarii români participă în prezent la misiunile din teatrele de operaţii.

(sursa : Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro)

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Iunie 27, 2014 la 6:50pm

La mulţi ani!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor