27 august 2012: DIKTATUL DE LA BRUXELLES

 Acum ştim. Istoria se repetă. În 1948, ziua de 23 august a fost declarată ziua României. A fost o batjocură istorică pentru că, deşi în aparenţă celebram “Ziua Eliberării patriei noastre de sub jugul fascist” (23 August 1944), în realitate evocam un alt 23 august, cel din 1939. Timp de 52 de ani am sărbătorit, inconştienţi, Eliberarea, dar, de fapt, perpetuam festiv Pactul Ribbentrop-Molotov, când Basarabia a fost lăsată pradă Uniunii Sovietice. Un an mai târziu, pe 30 august 1940, prin Diktatul de la Viena, Germania ne-a luat nordul Transilvaniei şi l-a dat ungurilor.

 

În aceeaşi ordine de idei, ceea ce s-a întâmplat, în seara zilei de 27 august 2012, în Parlamentul României, este finalul unei trădări programatice, începută în decembrie 1989. În timp ce se afla în plin boicot al şedinţei parlamentare, coaliţia USL a primit un ordin de la liderii ei. Care, la rândul lor, primiseră un ordin de la Bruxelles. Nu ştim (încă) de la cine, dar nu e greu de intuit că e vorba de stăpânii Uniunii Europene. Şi nu e greu de intuit, de asemenea că, după modul absolut ilogic în care s-au comportat parlamentarii USL, a fost vorba de un şantaj nemilos, urmat de un ordin. A fost un DIKTAT.

Ni s-a luat, prin Diktatul de la Bruxelles, dreptul la democraţie, care risca să pună în pericol aranjamente minuţios construite de 20 de ani încoace. România a fost mai întâi demontată, apoi cumpărată, la talcioc, piesă cu piesă. Iar vânzătorii au fost toţi cei care s-au perindat la putere, inclusiv cei care constituie acum Uniunea Social-Democrată. Toţi au trădat, toţi au vândut. Era normal să se conformeze ordinului primit de la Bruxelles.

 

Traian Băsescu, avortonul politic fără cultură, fără principii, fără idealuri, fără omenie, era (este) instrumentul perfect de realizare a “proiectului România”, al cărui executor este Uniunea Europeană, prin Angela Merkel şi Manuel Barroso. Care şi ei, probabil, ascultă de alte ordine.

Demiterea lui Băsescu prin referendum putea crea, pe de o parte, un precedent periculos în Europa, iar pe de altă parte, putea întârzia sau împiedica finalizarea a ceea ce arvunise suspendatul înainte de suspendare. Or, Uniunea Europeană se grăbeşte, are proiecte cu termene de execuţie precise, nu-şi poate permite să se împiedice într-un referendum neprevăzut.

 

 Pe de altă parte, sunt convins că şi Traian Băsescu a primit ordine. La fel de severe, ca şi cele primite de USL în seara zilei de 12 august 2012. Aşa se explică, probabil, inexplicabila tăcere prelungită a preşedintelui demis. A primit ordin să tacă! De ce? Vom înţelege în curând.

 

 

Explicaţia completă a ceea ce se întâmplă acum în România a dat-o profesorul Florian Colceag (autorul proiectului MODELUL DE ŢARĂ), într-un amplu interviu din 2010, acordat platformei CERTITUDINEA: 

“În ’90, când s-au format partidele politice, au intrat în ele şi oameni valoroşi - intelectuali de bună factură, specialişti în diverse domenii… N-au rezistat din cauza oportuniştilor. Mai devreme sau mai târziu, coaliţiile care s-au creat în interiorul partidelor pe bază de interese materiale şi pe dat tunuri i-au trecut pe cei buni în linia a doua, apoi în linia a treia, până când i-au făcut să dispară de tot […].
 

S-a petrecut o selecţie ciudată, pe persoane. O selecţie foarte dură, numai cu persoane şantajabile, pentru păstrarea legii tăcerii... Pentru că partidele erau, de fapt, incubatoare de afaceri, nu incubatoare de politici publice, cum ar fi trebuit să fie. Toate acestea au fost făcute sub protecţia partidelor, la limita legii. De fapt, legile au fost făcute în aşa fel încât să le meargă. Au fost legi făcute chiar şi pentru o singură persoană – o anumită persoană. De aceea era nevoie ca toţi cei implicaţi să fie şantajabili – ca să păstreze legea tăcerii […]. 

Această lege a fost însă ruptă şi nu mai poate fi dreasă. Pentru că s-au împuţinat resursele şi nu mai au cu ce să cumpere tăcerea. Au fost prea mulţi lupi la stână şi, în momentul actual, nu mai au ce fura. Din această cauză a apărut, în lupta politică, o disperare fără precedent. Sunt în stare să-şi scoată ochii să-şi dea în cap, să se ucidă, orice […]. 

 

Jaful naţional s-a comis cu multă competenţă. Pentru că, deşi majoritatea celor care au ocupat şi ocupă funcţiile publice sunt mediocri, în spatele lor, sau printre ei, s-au aflat întotdeauna creiere cu înalte abilităţi. De unde au apărut aceste creiere? Nu din senin, evident. Ceauşescu adunase în jurul său, în ultimii ani, un număr de tineri şefi de promoţie cu abilităţi evident înalte. I-a plasat în posturi de consultanţă la vârf şi i-a supus unui regim extrem de competitiv, pe direcţii precise, astfel încât să se aleagă nişte câştigători (procedeu utilizat peste tot în reţeaua KGB). Aceşti tineri au stat în umbra puterii, s-au hrănit cu laudele şefilor şi şi-au transformat personalitatea astfel încât să placă acestora. Trăind în mediul lor izolat, au ajuns ulterior să concureze între ei pe ceea ce părea, la momentul anilor `90, ca fiind lucrul cel mai intersant, adică acumularea unor averi cât mai mari. Având însă sentimentul că sunt ilegitimi în structurile puterii, nu au gospodărit averea ţării, ci au jefuit-o, comportându-se ca nişte prădători (comportament curent în istorie, atât la colonizatorii unor teritorii, cât şi la imigranţi). Mulţi dintre acei tineri au rămas în sau pe lângă structurile puterii şi au dus ţara la punctul în care se află acum. Interesant, din punct de vedere psihologic, este şi modul lor de manifestare în raport cu posibilii competitori: tinerii supradotaţi şi specialiştii în diferite domenii. Aceştia au fost percepuţi nu ca nişte resurse valoroase pentru ţară, ci ca nişte posibili competetitori pe poziţiile câştigate cu greu între ei, prin bătălii permanente, de tip politic. Din nou devine vizibil acel sentiment de ilegitimitate, prin lupta de conservare a anumitor caracteristici a ierarhiilor de partid şi a sistemului proletcultist, moştenit din communism”.

În acelaşi interviu, profesorul Florian Colceag atrăgea atenţia asupra unui aspect total ignorant de întreaga opinie publică: pierderea teritoriului:  

“Statul e garantul care poate fi executat de Uniunea Europeană. Pentru că e o instituţie, nu o reuniune de persoane. Un contract semnat cu o asemenea instituţie se face pe o garantare cu bogăţiile naţionale. O bogăţie este şi teritoriul. Şi atunci au interes să facă un shortcut pe linia politicului, astfel încât noi să vindem încet-încet şi ce ne-a mai rămas, ca să nu mai avem autonomie. Să luăm exemplul cu banii de le FMI. FMI-ul nu dă bani, ci împrumută. Împrumutul e cu garanţii. Garanţia înseamnă, până la urmă, ţara. Dacă o ţară nu-şi poate plăti datoriile, ea aparţine de drept Fondului Monetar Internaţional. Şi atunci se poate vinde, ca orice proprietate. E un amănunt pe care oamenii nu-l ştiu. Sunt destul de multe popoare care nu au ţară […].  

 

Şi nu e vorba doar de Uniunea Europeană, ci şi de o instituţie mondială sau de un alt stat. Uitaţi-vă la China, care deţine acum aproximativ jumătate din Africa şi cam un sfert din Statele Unite. Au cumpărat, pur şi simplu aceste teritorii… Pentru populaţia locală schimbarea unei forme de guvernământ nu e atât de dureroasă. Faptul că pe noi ne conduc români, sau nemţi, sau irlandezi, sau altceva, atâta timp cât avem ce mânca şi o oarecare bunăstare, nu deranjează foarte mult. Însă pentru ei, pentru cei care văd România ca pe o ofertă - ieftină şi uşor de cumpărat în momente de criză - acest aspect e important în ecuaţie. În acest moment apare promiscuitatea politicului care se oferă să mai vândă ce se mai poate, pentru nişte beneficii personale sau de grup. De aici şi bătălia politică: cel care prinde puterea se alege cu câştigul. Problema noastră este că în curând vom deveni emigranţi în propria noastră patrie”.

 

Previziunea profesorului Colceag este pe cale să se realizeze. Diktatul de la Bruxelles din seara zilei de 27 august 2012 (la 73 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov şi la 72 de ani după Diktatul de la Viena, dar în aceeaşi fatidică lună august) impune următoarele evidenţe şi concluzii:

 

1.    Sacrificarea României la masa negocierilor între marile puteri: SUA, UE şi Rusia (precum, pe vremuri, între Imperiul Ţarist, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman). 

2.    Decesul conceptului de democraţie în Uniunea Europeană.

3.    Falimentul clasei politice din România. 

4.    Necesitatea unei alte forţe politice, generată de societatea civilă.

5.    Necesitatea susţinerii proiectului MODELUL DE ŢARĂ al profesorului Florian Colceag şi aducerea lui în dezbaterea publică a specialiştilor din ţară şi străinătate.

Sursă: certitudinea.ro

Vizualizări: 80

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor