33 de poeme ( o cronică de Mircea Bârsilă în revista "ARGEŞ, Iulie , 2012

33 de poeme

de Mircea BÂRSILĂ (revista ARGEŞ , Iulie, 2012)

Daniel Vorona este unul dintre poeţii care nu se grăbesc să-şi publice textele. Pe de altă parte, Daniel Vorona (Iacob, în cartea de identitate) s-a dedicat editării revistei de poezie „Vama literară”, care apare de ani şi ani, pe spezele sale, şi, de peste doi ani, organizează, săptămână de săptămână, la „Boema 33” (cum este numit restaurantul din apropierea Muzeului Literaturii Române din Bucureşti), şi, tot pe cont propriu, manifestări literar-muzicale - multe dintre ele de o foarte bună calitate. Având revistă şi „cenaclu” - şi, totodată, şi o fire de altruist -, Daniel Vorona promovează poeţi din toate generaţiile, fără a cere nimic în schimb, fapt ce contrastează cu momentele când este „un personaj” incomod. Printre cei care au beneficiat de generozitatea lui Daniel Vorona mă număr şi eu. Şi, la fel ca şi ceilalţi „beneficiari”, am uitat că adevărata ipostază a sa este aceea de poet. Un poet adevărat. Unul dintre cei mai buni din promoţia nouăzecistă. Prima întrebare pe care mi-am pus-o, după lectura volumului eu tu şi bunul Dumnezeu (Editura Muzeului Literaturii Române, 2006, ediţie bilingvă, traducere în engleză de Ana-Mirela Iacob), era legată de firava receptare critică a acestei cărţi. O carte ale cărei texte dovedesc ceea ce trebuie: originalitate şi maturitate artistică. Între posibilele răspunsuri la respectiva întrebare ar fi şi acela că autorul nu se înscrie în canon, el preferând o scriitură de orientare onirico-suprarealistă, o scriitură în care accentele avangardiste de factură negatoare sunt înlocuite cu cele ce vizează starea de graţie, chiar dacă într-un poem o contestă - chipurile - cu violenţă: „ia mai las-o dracului de graţie” (p.61). Spre deosebire de poeţii congeneri – dar şi de avangardiştii interbelici – el are cultul textului perfect, al textului lucrat cu migală în toate detaliile, ceea ce mă face să-mi aduc aminte de Virgil Mazilescu. Spre a-mi susţine afirmaţia, citez poemul de la pagina 44: „:părăsiţi-vă trupurile/strig tare ca în clipa naşterii nu de bucurie nu de iubire strâmbă// incomunicabilă pleavă paralelă//din îngenuncherea inimii senină aţi făcut fântână cu apă sălcie şi rea/aţi fotografiat pâinea şi aţi dat-o pe sunetul din golul unui ou de lemn//viitorul e un câine orb care şi-a trimis lătratul în acest somn tentacular/aproape de căldura sângelui nostru elementar şi nepereche// pentru a putea citi în stele şi-n filme cu muieri policrome/ în întunericul văruit pe dinlăuntru aţi îngropat cercul biblic//e umbră/e verde/e preacurvie/fugiţi din haine fugiţi din ură din balade şi fructe din toate cătuşele/n-aţi murit dar au fost îngropate în mine multe morminte//zdreanţa abstractă nu are sentimente nici rude/pleavă paralelă/pleavă incomunicabilă” („ieşirea din umbră”). Textul are o tonalitate de factură biblică, ce trimite la discursurile profeţilor indignaţi. De fapt, cele 33(!) de poeme – cu un complicat aranjament tipografic, menit să susţină ritmurile variate ale stării lirice şi să nuanţeze anumite aspecte semantice – sunt precedate de câte un citat din Biblie. Fiecate text începe cu două puncte (:), de parcă ar avea statutul de „explicaţie” a motto-ului, de necesară didascalie. Poate că, procedând astfel, poetul vrea să inducă sugestia că transcendentalul este catalizatorul trăirilor lirice, în oricare dintre formele lor. Dacă, în unele texte, poetul se arată a fi „un adept al religiozităţii difuze” [,,culoarea lui Dumnezeu eu nu o mai pot săruta//dubla explozie a punctului (ah continua nemişcare a chipului neador-/mit/al splendorii) nu o mai pot descrie cu lumânarea ascunsă//(ţie/îţi/vorbesc/cu sângele/ precum/aş/zidi/o groapă într-o magnolie)”, p. 8], în altele, mesajul ia calea unei rugăciuni ambigue, încât cititorul nu-şi dă seama dacă este vorba de o rugăciune înălţată către Dumnezeu sau de una laică din sfera poeziei erotice: „:te întâmpin cu miresme de xilofon şi de argint tu îmi arunci sub cămaşă/o viperă cu mai multe limbi implorându-mă să trezesc în struguri idealuri/şi pofte şi solstiţii chiar aici unde este lipsă de hau hau şi de scări/îţi vreau numele tău ca să-ţi reaminteşti că şi netimpul se împarte/în întunericul cu care m-am hrănit/toate ierburile au adormit/pietrele nu mai pot fi citite/(într-o dualitate absolută/ploile au putrezit lupii au înverzit)/şi nu este nimeni să vadă toate aceste vibraţii fictive/şi profunde ale unghiurilor care se înfruptă din/armoniile orizonturilor noastre flotante şi/perpendiculare niciodată întâlnite în vreo relaţie/şi comunicare de lucruri atât de departe şi/atât de aproape trecut şi prezent laolaltă//aeiou//îţi vreau orgoliul (de dincolo de durere şi arbitrar) pe care nu/îl poate înclina caloria nici unei mustrări nici unui esofag nici unui sex/îţi vreau (glindirea pronunţându-te) esenţa pură ca o lacrimă de/copil căzut adânc în lumină/rană/şi/om viu înaintea amurgului” p.p. 12-13). În poezia „a opta cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă”, mesajul erotic este formulat în stilul unor texte biblice, iar inserţiile ironice, de factură avangardistă, înviorează în mod ingenios lexicul şi sporesc, totodată, „viteza discursului” (cum ar spune futuriştii): „eu am venit la tine şi ţi-am spus că nu am şi mi-ai zis să nu intru/sânii tăi erau doi nebuni împletind urzici şi iasomie la câţiva paşi de gard/şi pădure/în duminica aceea utopie/în duminica aceea puţin peste vârful pantofului/în duminica aceea amandine gambrinus ochelari minciuni speranţe con-/trarii/în duminica aceea când ţi-am arătat alb negru alb negru că de la cloro-/filă până la roza vânturilor nu este aceeaşi distanţă ca de la pahar până/în dreptul aceluiaşi trotuar/în duminica aceea sunet de aramă saci cu oase în duminica aceea/când marea nu/a vrut să se retragă pentru ca ţara mea să crească în duminica aceea/ca o poliţie/politică în care cel din urmă este împins în faţa celui dintâi însoţit de/ciocan seceră/fitil şi sticlă de lampă în duminica aceea inel solar pe deget tensiunea/cinşpecunouă/în duminica aceea singurătatea cucilor strânşi laolaltă/în duminica aceea winston light leagă-ţi lele coada stângă/în duminica aceea doris veveriţa căprioara doina balada//ca în noaptea aceea fără cămaşă de forţă/sufletul/tău/nu/l-a/cunoscut/ niciodată/pe/Dumnezeu/atâtdesălbaticşiatâtdetrist’’. Strategiile sale de structurare a discursului implică prezenţa unor imagini al căror conţinut nu are nevoie de o justificare raţională, iar discontinuitatea – pe care o implică „fantezia fără fir” – asigură, prin efectele ei, aşa-numita mobilitate a centrului de sens al textului. Departe de a fi un simplu exerciţiu de frondă poetică, fiecare text se desfăşoară sub semnul surprizei de tip sprarealist (sau oniric), atât în planul imaginarului, cât şi în cel al constituirii discursului. Aşa cum se poate deduce din poemele citate şi, desigur, şi din cele de mai jos, ipostaza de „poeta artifex”, pentru care poezia este „o artă combinatorie”, şi aceea de poet grav, tulburat de revolte şi de nelinişti esenţiale, se potenţează reciproc: „Dumnezeu e trist/în această seară/orbilor desenaţi-mi o masă o pâine şi un nume de ţară/aici piatra nu se mai izbeşte de frunte ci zboară în mijlocul cercului/până când ia forma oboselii şi schimbă culoarea desfrâului/ iarna e ca vara tuşind în batistă în necadenţă /ploaia se întoarce din noroi înapoi în nori să-şi caute identitatea/(altă dată pielea ta devenea haina mea sub iarba rea)/sugrumându-mi instinctele fumul nu mai înseamnă nimic /alunecând abstract şi leneş pe sub brazda însămânţată cu tutun şi dez-/gust” (p. 16); „depărtările sunt ca mersul femeilor în lumina asfinţitului/şapte trandafiri negri învinovăţesc trecutul grădinii/(cu flori de iasmin şi scorţişoară şi tămâie)//apa e potrivnică umbrei atunci când e silită să cadă în râu/am locuit în aşternutul şopârlei mângâindu-i cearcănele şi dansul/ (nebun şi foarte sticlos)/genunchii/îmi/ orbiseră/ de/atâta/uimire/fără vină/acolo/în aerul care începuse să pută m-am îngropat din ce în ce mai mult/voi cine sunteţi şi de când aşteptaţi aici” (p. 43); „ei credeau că sunt singur şi nu-i văd nu-i aud/eu îi numeam viermi necercetaţi care vin din petrecerile lor/dinspre miazănoapte/din balegă de bou/din metale şi păcat/cu grai necunoscut cu limbă neînţeleasă şi trufaşă/(din celelalte lumi)/ îmi arătau cum şi-au părăsit copitele deşi le vorbeam/despre creşterea urzicilor printre pietre despre niciodată despre/barza neagră despărţită în două respiraţii în două destrămări iar/cei ce o privesc nu o pot jumuli în paşi de dans pentru că/viclenia cu o gheară în plus nu are părinţi nu are fii//eu credeam că sunt singuri că sunt lemne că sunt clopote/ei mă numeau anotimpul nervos al dormitoarelor liliachii/al celor ce nu s-au spus/până la capăt/nimic fără împărtăşanie/nimic fără sabie” (p. 31); „ci iarăşi zic mătase albă în care ai adunat mărar şi aramă de/piatră chimen şi fier îţi este sufletul/mai stai lângă mine nu am nici un câine pe sârmă ar trebui să-ţi/cumpăr/o coţofană să mergi la un concert să nu plec de la crâşmă să-ţi pun/brăţară/la piciorul drept sau în cerul gurii să nu văd ţipenie de avocat începând/de azi/nu am nici un motiv să ajung la mal să nu-ţi găseşti adresa/atunci când îţi scrii scrisori/la umbra lumânării ia mai las-o dracului de graţie fiindcă nu mă aude/nici un tropic/nu mă urmăreşte nici o batistă nu te visează nici un ţucal nici o balanţă/nu te înşeală/merg desculţ printre erorile zilei şi parcă mergi contra incertitudinilor/ eşti/ceea ce eşti şi/idem/duminică şi rătăcire de sâmbătă arzând pentru a mia oară paltoane şi/ flori” (p. 61). Volumul eu tu şi bunul Dumnezeu este alcătuit din trei cicluri – „altarul”, „a 11-a poruncă” şi „transfigurarea”, fiecare dintre ele însumând câte unsprezece poeme. Substratul biblic al multora dintre cele 33(!) de „fragmente” sau, uneori, doar glazura lor biblică vizează, în principiu, ideea că dezamăgirile, deziluziile, bucuriile şi păcatele trăite în contingent sunt „încercări” ce ar trebui să stimuleze aspiraţia creştină spre cunoaşterea „prin puterea înţelegătoare a inimii”. Această miză asigură unitatea subtextuală a celor 33 de texte - realizate în spirit nonconformist, în baza unei pretenţioase metode lirice. Daniel Vorona ştie să conjuge, în poezie, iconoclasmul liric cu fineţea simţirii. Textele citate sunt elocvente în ceea ce priveşte originalitatea şi valoarea poeziei sale: o poezie energică şi minuţios orchestrată, în care divagaţiile şi procedeele întrebuinţate în scopul insolitării expresiei şi, deopotrivă, simbolistica inconfundabilă şi spectacolul imagistic au statutul de „modificanţi” prin intermediul cărora realitatea elementară este ridicată la rangul de suprarealitate poetică. Îmi plac, în mod egal, şi faptul că Daniel Vorona ştie ce are de făcut în poezie, şi încrederea sa neclintită în propria formulă lirică.

Vizualizări: 109

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de violeta bratu angelica pe Iulie 23, 2012 la 3:30pm

FELICITARI!!!! CE POT SA MAI SPUN...NU  AM CUVINTE!!!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor