Cei trei cunoscători se uitau la foile acoperite cu rânduri negre și versuri albe (bine că nu era invers) plăcut impresionați. Domnul Adamescu se trăgea de perciuni până îi dădeau lacrimile, făcând jonglerii cu proteza în gura larg deschisă. Domnul Vasile stătea într-o perfectă poziție verticală, pentru el anatomic imposibilă, cu ochii binișor holbați și părul vâlvoi. Scotea, la intervale regulate, un sunet ascuțit, în surdină, asemănător cu un chițăit disperat. Spre deosebire de onorabilul (Ne)Mărgineanu, care amuțise complet, înlocuindu-și veșnicul bodogănit de până atunci cu mișcări necontrolate și bruște ale gâtului. Astfel, capul i se întorcea, pe rând, spre stânga și spre dreapta, iar mâinile trăgeau fără blândețe de gulerul cămășii, de parcă nu avea aer sau voia să își ia la pumni omușorul. În celălalt colț al camerei, acoperindu-și ochii cu palmele excesiv de late, Dom' Colonel devenise un balaur ecologic, trăgând cu sete din țigara neaprinsă. Pantofii lui se distrau lovind cu sete coșul de gunoi.
    În pragul ușii, pregătit să ies în viteză, dacă ar fi fost nevoie, stăteam eu, așteptând emoționat primele cuvinte după lectura noilor mele poeme. S-au lăsat mult așteptate. Abia târziu, privind atent către tavan, domnul Adamescu a gemut: „Dom' Colonel, e varză puradelul. În pana mea, dacă îl trimitem pe ăsta la concurs, îi dăm de lucru popii de acolo. Se duce tot juriul la Domnul. Ne bagă ăia la complicitate. Omor deosebit de grav...”. „Mai taci, măi, Adamescule, că n-ai priceput nimic”, i-a răspuns domnul Trașcă, amintindu-și să aprindă țigara. „Eu v-am zis că ăsta e un mare poet, un geniu, cum s-ar spune. Doar că e mai greu de înțeles ce vrea să spună...”, a continuat, suflând fumul către pantofii juliți în urma contactului repetat cu bietul coș de gunoi. „Ce greu de înțeles?”, a izbucnit domnul Vasile, revenindu-și la poziția normală, cocoșată, gata-gata să dea cu fruntea de masă. „Lasă-mă, dom'le, că am pierdut doi ani din viață cu poeziile astea de rahat! M-au îmbolnăvit, dom'le!”, zbiera, indignat, bătrânul. Dom' Colonel a ripostat rapid: „Băi, Vasile, pe tine te-ar îmbolnăvi și 'cățeluș cu părul creț'. De aia nu-ți cer ție părerea niciodată, cusurgiule. Tu ce zici, Mărginene?”. Cel invitat să se pronunțe părea să fi trecut peste șoc. Se uita în gol, murmurând: „Da, sadică poezie. Adică bună. O să-i rupă, îi umple de sânge!”. Și pot să jur că, în acel moment, îi dorea un recital de poeme dușmanului său de-o viață, Nea Făgărășanu. Poeme de-ale mele.
    Trăgând aer în piept, bine amestecat cu fumul infect al mahorcii, Dom' Colonel a declamat, cu voce tunătoare: „Stimate membru al cenaclului Năzuința, în calitatea mea de președinte și după consultarea prealabilă a comitetului executiv (apropo, unde mă-sa umblă Făgărășanu?), te declar reprezentant oficial al cenaclului la concursul de creație literar-artistică de la Opincești! Felicitări!”. Pe rând, nerăbdători, cei trei bătrânei mi-au strâns mâna, firitisindu-mă, apoi plecând vijelios. Domnul Trașcă s-a apropiat încet, ca tigrul de arici. „Bravo, biluță, ești mare! Era să se lase cu mortăciune. Să-mi bagi boșorogii la reanimare și mai multe nu. Ce durerile mele de poezie e asta, bre?”. „Păi... M-am gândit să scriu...”, am îngăimat. „Aia-i, poețele, că te-ai gândit prea mult. Nu poți și tu să scrii poezii cu rimă și mesaj, ca marii poeți români? Uite, citește Mihai Beniuc, Dan Deșliu, Maria Banuș... Ăia știau ce spun acolo, domnule. Și ce frumos sună poeziile lor! Decât să citesc cu voce tare poezelele tale, mai bine îmi frec limba cu șmirghel. Dar, în sfârșit, să lăsăm asta”, a continuat, văzându-mă abătut. „Fiecare are stilul lui. Eu înțeleg. Ți-am zis, tu ești un mare poet. Și când scrii prost scrii bine”, a decretat, aruncând cât colo țigara încă aprinsă. Și a plecat din cameră, trântind ușa cu năduf.
    Rămas singur în biroul șefului asociației de locatari, am stins atent fumigena oribil mirositoare azvârlită pe podea. Vrând să plec și eu, privirea mi-a fost atrasă de agenda care trona pe masa-birou. Am deschis-o, curios. Pe ultima pagină folosită, aferentă zilei aceleia, Dom' Colonel scrisese cu litere colțuroase, aplecate când spre dreapta, când spre stânga: „De vorbit cu dobit. De încurajat, chiar dacă nu-i în stare de nimica. Atenție!!! Să nu spun nimic de bani”. Iată noi indicii. „Dobit.” eram, fără îndoială, eu. Și am fost încurajat, chiar și nefiind în stare, pare-se, de nimic. Iar banii... Un nou mister de elucidat. Probabil că afacerea dubioasă în care urma să fiu amestecat le aducea lui Dom' Colonel și generalului, poate și altor complici, o mulțime de bani.
    M-a întrerupt din gândurile acelea profunde un ciocănit (un bubuit, mai degrabă) în ușă. Am pus repede agenda la loc, apoi, văzând că nu intră nimeni, am zis: „Da, cine e?”. Altceva nu mi-a venit în minte. Știți, eu nu reacționez prea bine la situațiile stresante. Ușa s-a deschis încet, scârțâind voios, iar în cameră și-a făcut apariția un bărbat înalt, îmbrăcat în salopetă. Înfățișarea lui era un adevărat paradox. Ochii mici nu se potriveau cu sprâncenele groase, nasul lung și ascuțit nu se potrivea cu bărbia lată și pătrată, fruntea îngustă nu se potrivea cu părul ciufulit și, parcă, nespălat, umerii largi și brațele groase nu se potriveau cu palmele micuțe, ca de domnișoară... Și ar mai fi fost multe, pe care le-aș fi remarcat, dacă aș fi avut spirit de observație. Dar un lucru era cu adevărat frapant: toate elementele feței dădeau impresia unei prostii monumentale sau a unei nevinovății dincolo de granițele îngăduite.
    „Săru' mâna, nenea”, mi s-a adresat. „Dom' Colonel e p-acilea?”. Nu i-am răspuns, privindu-l, în continuare, fascinat. „Eu mi-s Gigi, instalatoru'. Mi-a trimis vorbă că să viu la el.” Am dat să îi spun ceva, când ușa, abia închisă de Gigi, s-a dat de perete cu zgomot, iar în cameră a intrat domnul Trașcă, teribil de nervos. „Băi, Gigi, pe unde soarta mă-tii ai venit, că te-am așteptat la intrare. Și pe lângă mine n-ai trecut, că te-aș fi văzut”, a tunat președintele de asociație. „Am intrat...”, a început Gigi, apoi a tăcut, gânditor. „Și tu, coinac, ce mai cauți aici?”, s-a răstit Dom' Colonel la mine. „Hai, valea!”, m-a concediat, conducându-mă spre ieșire. „Valea, că am de vorbit cu papagalul ăsta. Dobitoc cu carte de muncă și salariu mare.” „Da, apropo de salariu...”, a vorbit instalatorul, oprindu-se iarăși, tot gânditor. „Taci, să nu te aud! Mai vrei și bani în plus după ce ai făcut? Maiorul Florică, de la blocul 12, are o fântână arteziană în loc de cadă. La blocul 44 mi-au făcut reclamație și șobolanii de la subsol pentru inundația aia. Din cauza ta am numai belele. Las' că vorbim noi după ce pleacă ăsta.” Întorcându-se spre mine, m-a împins delicat, apoi a trântit ușa în urma mea.
    Pe Gigi aveam să îl mai văd peste vreo săptămână, când mi-a amenajat, cu pricepere, un gheizer în bucătărie, deși îl chemasem să îmi înlocuiască bateria de la chiuvetă. Iar eu eram extrem de grăbit, căci a doua zi trebuia să plec spre Opincești, la concurs. Dom' Colonel mă sfătuise să nu îmi iau un bagaj prea bogat, pentru că urma să mi se pună la dispoziție tot acolo. Dar, știți cum este, pregătirile sunt pregătiri. Ascultând zgomotul șuvoaielor de apă, intermitent caldă și rece, alăturate înjurăturilor timide, dar mustoase, ale lui Gigi, mă gândeam: fără îndoială, intrasem deja în joc. Eu, „dobit.”, eram implicat în ceva urât de domnul Trașcă, la îndemnul generalului. Desigur, ceva ilegal și primejdios. „Dar, m-am îmbărbătat, o să le arăt eu lor cine sunt!” În același moment, Gigi a spus, triumfător: „Gata, am reușit”. Reușise, într-adevăr, să scoată țeava de apă rece din perete. Gheizerul meu funcționa acum doar cu apă caldă, în timp ce vecinilor de dedesubt li s-a oferit nesperata șansă de a face un duș semi-scoțian. Adică doar la temperatură scăzută. Cu apă țâșnind din tavan. Și țipetele ascuțite ale beneficiarilor îmi spuneau că Dom' Colonel urma să aibă parte de încă o reclamație. Dar și că vecinul meu, un bariton-bas, în condiții normale, devenea, stropit din belșug cu lichidul aproape înghețat, o soprană inegalabilă.

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor