Domnul Iisus a locuit în Nazaretul Iudeei până la vârsta de 30 de ani când omul era considerat matur, devenea apt pentru rânduiala de diacon sau preot, era acceptat între vârstnici şi cuvântul lui ascultat. A lucrat împreună cu Iosif teslarul, logodnicul Mariei pentru pâinea zilnică a familiei.

În această perioadă a ieşit la propovăduire Ioan Botezătorul care L-a arătat lumii zicând: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1.29).

A fost botezat de către Ioan deşi nu avea nevoie fiind Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl prin Care toate s-au făcut, după cum mărturisim în Crez.

Şi mai departe Ioan avea să întărească mărturisirea: Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: "Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorîndu-se şi rămânând peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfânt".

A sfinţit apele pregătind pentru noi baia sfântului Botez şi care avea apoi să se instituie pentru fiecare dintre creştini. De fapt a sfinţit şi pământul pe care a călcat, a sfinţit aerul şi toate obiectele pe care le atingea sau pe lângă care trecea, ca un Dumnezeu.

A pus o piatră de hotar întregii lumi, calendarul socotindu-se după cum e drept, înainte şi după venirea Sa. A marcat pentru totdeauna istoria lumii şi lucrul acesta nu poate fi nesocotit nici de detractorii Săi cei mai înrăiţi.

A arătat lumii calea care duce la mântuire, a condamnat păcatul şi l-a împăcat pe om cu Dumnezeu readucându-l la demnitatea de moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu. A făcut vindecări şi minuni care nu se pot scrie de multe ce sunt şi pe care nu le-a mai făcut nimeni nici înainte, nici după venirea Sa. A pus la dispoziţia oamenilor mijloacele de accedere la această împărăţie. S-a retras de nenumărate ori nopţile în munte să Se roage, deşi ca Fiu al lui Dumnezeu nu avea nevoie de aceasta. S-a urcat pe cruce de bunăvoie răscumpărând pe om din această lume decăzută pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3.16).

S-a ridicat la ceruri în faţa unei mulţimi de circa cinci sute de oameni după confirmă Apostolul Pavel şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Amin.

Vizualizări: 56

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor