6 mai 2012 - Primăvara întâlnirii poeziei inimilor noastre - Gabriela Tudose si Irina Lucia Mihalca

Impresii de la o multipla lansare de carte - Gabriela Tudose


O duminică luminoasă de mai, de început de mai! Luna din întreg anul care ne îmbată cu prisosință de parfumul florilor celor mai frumoase și mai parfumate de pe pământ.

După ce mi-am luat o portie amețitoare de parfum de trandafiri de sub geamul meu, venind dinspre mini-grădinița mea de la bloc, am pornit, alene, întrebătoare spre locația evenimentului ce avea să fie. De fapt, evenimentul însemna o triplă lansare de carte care în final am descoperit crescuse, precum Făt-Frumos din poveste, transformându-se în multiplă lansare.

Am fost invitată de către draga mea prietenă, Irina Lucia Mihalca, o cunoscută în lumea celor pasionați de scris, ea însăși o delicată şi dedicată ”culegătoare de cuvinte-stele”. Intr-o locație atrăgătoare, cu un ambient ce te îndeamnă la meditație și reculegere, sala de prezentare din cadrul bisericii-gazdă era pregătită pentru primirea oaspeților.

In holul de la intrare, standurile pline de cărți așteptau timide și cuminți atingerea celor dornici de misterele scrisului. Spațiul a fost cucerit repede de forfota oamenilor veniți să asiste la eveniment, de căldura îmbrățișărilor și a strângerilor de mână dintre cunoscuți, prieteni, dar şi noi cunoștințe. Se auzeau frânturi de discuţii de pretutindeni, iar acest lucru m-a încurajat şi m-a ajutat să risipesc din emoţiile fireşti pe care le aveam.

Eram familiarizată cu o parte a celor prezenţi, prin intermediul rețelelor de socializare și a celor dedicate literaturii în care mai apar, e drept, mai mult, fantomatic. In curand, invitații şi scriitorii au pătruns în sala de audiţie, iar spectacolul lansărilor îşi număra secundele până la deschiderea lui propriu-zisă. Sala gazdă a bisericii adventiste era impunătoare, înaltă, iar vitraliile aşezate în lumina soarelui de miazăzi au absorbit nesătule razele atât de generoase în acea zi! Nu se putea o locaţie mai „poetică”, mai înclinată pentru a primi cu căldură atâtea sufletele care se doreau lansate pe orbita implinirii prin cuvânt, prin rostire!

Evenimentul a fost deschis de către d-l Ion Buciuman, gazda acestei manifestări, în dubla sa calitate de pastor și scriitor, a așezat momentul artistic în contextul credinței și gratitudinii pentru Dumnezeu care a făcut posibile aceste lansări, asemeni unor trimiteri către lume, către cele patru zări, în căutarea conexiunii cu Spiritul Divin a bucățelelor de suflete poetice.

D-l Ion Buciuman a contextualizat evenimentul şi într-un cadru mai pământean, prilejuit de desfăşurarea întâiului festival „Celibidache” în cadrul Ateneului Român şi Universităţii de Muzică din Bucureşti, începerii festivalului internaţional „Lucian Blaga”, de la Sebeş şi a festivalului numit „Primăvara poeţilor” ce va aduce cu sine poezia în cele mai insolite locuri (gări, intersecţii, străzi). D-l Buciuman a făcut, de asemenea, prezentările celor ce își ofereau publicului cărțile întâia dată, cât și a celor care au dat contur artistic momentului, actrița Doina Ghițescu, care a recitat din poeziile selectate și doi cântăreți, Andrei Păunescu și Mirela Tolbaru, care ne-au delectat cu vibraţia muzicii lor.

Prima carte lansată a fost a d-nei Delia Stăniloiu, o carte de poezii în vers alb, stil care după cum a ţinut să precizeze poeta, nu o caracterizează, drept urmare, ne-a avertizat că aceasta va fi prima şi ultima de acest fel. Chiar dacă domnia sa se consideră ataşată versului clasic, am putut remarca, cu uşurinţă, că dorinţa de a se exprima altfel e dublată de valoarea artistului în sine şi nu reprezintă altceva decât o forma „diversă” de exprimare poetică.

Ceea ce îi este caracteristic Deliei Stăniloiu este dorinţa de autoperfecţionare, este continua căutare a sinelui, prin investigarea lumii şi a limitelor umane. Acestui univers îi sunt subjugate nu numai munca de şlefuire a cuvintelor, ci întreg comportamentul artistei „altfel nu ar exista atâtea contradicţii între mine şi mine”.

Poeta mărturiseşte în scrierile sale că iubeşte diversitatea pe care o asociază „imperfecţiunii” ca o distincţie faţă de tiparele şi modele lumii în care trăim, ca o culoare anume „în paleta de rogvaiv” a lumii. Având acest apetit pentru „ceea ce nu e perfect” , ca un exerciţiu continuu, de fapt, de cunoaştere a sinelui-propriu, nu putea fi mai bine exprimat decât în curgerea năvalnică şi neregulată a versului alb, căruia i se potriveşte ca o mănuşă însuşirea de „imperfecţiune” pe care poeta a folosit-o în exprimarea credinţei sale poetice.

Lumea în care trăim e complicată, a fost şi a rămas aşa, căci de la întrebarea prea bine cunoscută hamletiană, poeta ajunge la concluzia, ca între timp, nimic nu s-a schimbat şi ne confruntăm cu aceleaşi eterne şi complexe probleme.

Intr-un cuvânt, poezia d-nei Delia Stăniloiu din cartea „A...B...Rare (în paletă rogvaiv de culoare)” defineşte o operă literară centrată pe tema identităţii, mai precis a modului în care identitatea individuală se defineşte în raport cu lumea înconjurătoare şi Divinul, păstrând o notă nostalgică, dar şi profundă în acelaşi timp.


A urmat a doua lansare, purtând marca Bibliotecii Cronopedia („Amprente temporale – antologie de poezii cronopediene” – volumul 2), care cuprinde creaţiile iubitorilor cuvintelor de pe site-ul literar, Cronopedia, creat şi administrat de poeta Lenuş Lungu.

Autorii care şi-au lăsat amprenta temporală din Biblioteca Cronopedia, trecând de pe tărâmul virtual în cel al cărţii de format clasic au fost:

Adrian Cîrstea, Anne Marie Bejliu, Boris Marian Mehr, Camelia Constantin, Dan Sprâncenatu, Delia Stăniloiu, Ella, George de Podoleni, Ion Ionescu Bucovu, Irina Lucia Mihalca, Iulian Marius Zinca, Lucia Secoşanu, Luiza Grama Adriana Lungu, Lenuş Luminiţa, Cristina Petcu, Maria Ciobotariu, Maria Ileana Belean, Mariana Bendou, Mariana Ciurezu, Mariana Dobrin, Marilena Velicu, Mihai George Corui, Mircea Gordan, Patricia Şerbănescu, Rodica Cernea, Ştefan Oană Valentin, Valerica Pauleţ, Victor Burde, Viorel Croitoru, Viorel Gongu.

In cadrul prezentării volumului de antologie literară „Amprente temporale” (vol.2), au luat cuvântul printre alţii Marius Zinca, Lucia Secoșanu, Marian Manciu ș.a.

Tot cu acest prilej, Lenuş Lungu şi-a lansat şi un volum de autor, „La pas prin visele mele”, prin care poeta își mărturișește în cheie poetică, sensibilă și ușor enigmatică trăririle iubirii. Lenuș Lungu iubeşte ludicul, pentru ea „viaţa e ca o tabla de şah”, iar iubirea joacă rolul reginei ce deţine cele mai importante mutări, ca şi ultima dintre ele. Timpul este, însă, cel ce stăpâneşte, este cel care face regulile jocului: „Timpul m-a strâns în braţe”, dar apoi „totul s-a scurs/totul s-a dus” .

Tema centrală a poeziei lui Lenuş Lungu este iubirea, năvalnică, tumultuoasă. Ea este atât de înălţătoare, că în simfonia mării, forţa ei face să se unească vazduhul cu marea, iar cuvintele de dragoste cu miros de alge se amestecă cu scoicile.

A treia lansare de carte poartă marca Marilena Velicu, conţinând poezia unei artiste sensibile, cu o trăire caracterizată de moderatorul evenimentului ca având reverberaţii feciorelnice, prin gingaşia exprimării, prin puritatea şi viziunea impregnată de candoare şi nostalgie cu care „desprăfuieşte” visele sale adânci venite din adolescenţa etern romantică a sufletului.

„Luceafărul mă vede/Cu ochii lui de jar,/In casa mea accede/Prea vesel şi hoinar” sau ”Aprinde lumânări pe şemineu deseară/Şi scrie-mi te iubesc cu litere de ceară”, „De ce răsfaţă vântul în păru-ţi inelat/ Trecutele iubiri prin toamne reci lăsate”.

Visele prăfuite sunt un pretext pentru miza acestei punţi către un timp trecut, iubirea: „Aş vrea sa-ţi cânt pe alternante unde/Un cântec vechi din vremurile mute”, „frunzele nu plâng degeaba/Au o taină în suspine,/Toamna le stârneşte graba/Stinse cad de pe tulpine”. Nestins amorul se trăieşte în colivia timpului, „Fereastra e-nchisă ermetic/pereţii sunt reci şi mă strâng/.../Priveghi fac la timpul ce neagă/ Că moare şi astăzi din nou.”

Momentul prezentării poeziei Marilenei Velicu a fost colorat cu emoția pe care mi-a transmis-o d-na Carmen Marcean, o cunoștință printre internauți care ”s-a rostogolit” peste 450 de km din nordul țării, din Suceava, până în București, să-și susțină prietena.

Evenimentul cultural a căpătat valenţe mai largi prin prezenţa printre invitaţii care au luat cuvântul şi a unui specialist în comunicare din diaspora, actualmente profesor în Franţa, care ne-a amintit de vremurile pe când cocheta cu literatura în cadrul cenaclurilor literare din anii '70, când era în ţară. Un dulce remember al vremurilor tinereţii şi copilăriei generaţiilor noastre sub imperiul inspiraţiei poetice entuziaste!

De asemenea, în cadrul lansării creatoarea reţelei ~ Lenuş Lungu ~ şi Biblioteca „Cronopedia”, în semn de preţuire pentru autori şi pentru activitatea desfăşurată pe site, oferă ca premiu de popularitate, excelenţă sau merit volume de autor membrilor Valerica Păuleţ, Lucia Secoşanu, Viorel Croitoru şi Camelia Constantin.

Un alt moment poetic, tandru l-aş denumi şi emoţionat într-un fel aparte, a fost când am ascultat o poezie scrisă de tatăl Luciei Secoşanu, scriitorul Ion Secoşanu.

Momentele de poezie „la cald” ne-au fost oferite cu generozitate de către actriţa, Doina Ghițescu, o artistă cu o voce pătrunzătoare, amplă, profundă, cu o grijă obsesivă pentru fiecare cuvânt slobozit, motiv pentru care îşi lua întotdeauna timpul necesar, calculat pentru a intra cum se cuvine în veşmântul şi spiritul poeziilor şi, astfel, a le da viaţă versurilor. Prezenţa ei a avut darul de a captiva auditoriul si de a-l transpune în lumea meditaţiei poetice atât de necesare lecturii şi pătrunderii textului poetic.

            Prezenţa marelui Adrian Păunescu a fost vie în cadrul acestei manifestări, fiul său, Andrei, oferind publicului din poezia sa şi muzica care o însoţea întotdeauna.

Mai mult decât atât, fiul i-a dedicat o poezie tatălui său care ne-a părăsit mult prea curând. Andrei Păunescu, o fiinţă foarte sensibilă, de altfel, ne-a făcut părtaşii bucuriei de a fi descendentul unui mare poet, al unui mare artist, dar şi greutăţile şi poverile unei astfel de şanse care i-au marcat existenţa.

        În final, toți cei prezenți au primit câte un exemplar gratuit din lucrări cu autografele autorilor, iar forfota de la început s-a mutat din nou în holul de la intrare, unde a început o adevarată şedinţă foto pentru imortalizarea momentului.

Tolba mea de cunoştinţe printre scriitori şi alte genuri de artişti a început să se tot umple.

Poezia ne descătuşase inimile, iar bucuria „lansărilor” semăna în sufletul meu cu o revărsare de confetti peste sufletele noastre parcă uitate tinere şi vesele într-o spendidă zi de mai.

Pot conchide acum la ceva depărtare de timp că evenimentul s-a înscris cu cinste pe linia eforturilor oamenilor interesaţi de cultură şi de promovare a artei în forma sa, poate cea mai penetrantă a spiritului omenesc, cea a scrisului.

Genul acesta de lansare mi-a creat impresia unui adevărat cenaclu literar-artistic la care participă nu numai scriitorii care-şi prezintă cărţile şi, eventual, critici, dar şi actori şi interpreţi de muzică, ca şi specialişti în comunicare.

    A fost o zi extraordinară care a demonstrat că poezia românească contemporană, departe de a-şi fi epuizat energiile, are o vitalitate regeneratoare ca o spendidă zi de mai, datorită dăruirii, atașamentului și pasiunii pe care astfel de scriitori o au față de scris, faţă de limba neamului, dovedind că sunt oameni de cultură, de o simţire aleasă!

Mulțumesc pe această cale organizatorilor pentru ocazia care ne-a fost oferită de a ne întâlni într-o locație grandioasă, caldă prin sărbătoarea pe care a găzduit-o și care i-a adunat pe cei din breaslă şi nu numai.


Cu drag, Gabriela Tudose!

6 mai 2012 - Primăvara întâlnirii poeziei inimilor noastre -

- Un cerc de inimi, un fractal într-o inimă mare -


Pentru că zâmbeşti mereu-mereu

şi pentru ca transmiţi atât de multă energie

celor de langă tine,

pentru mâinile tale frumoase, care au facut

atâtea lucruri bune,

pentru ochii tai migdalaţi şi privirea ta,

pentru sufletul tău cald,

pentru felul tău de a simţi şi privi lumea

şi de a a gândi lucrurile,

pentru toate astea

şi pentru multe altele,

te iubim.”

gânduri dăruite de fiica mea, Laura Lucia –5 mai 2012


Fiind invitată la tripla lansare de carte a poetelor: Delia Stăniloiu, Lungu Lenuş şi Marilena Velicu, am ţinut sa fiu prezentă în pofida oboselii şi emoţiei zilei precedente – ziua de naştere şi onomastică -, astfel ca împreună cu prietena mea, Gabriela Tudose, am pornit spre Biserica Adventistă de Ziua a 7-a, unde a avut loc evenimentul. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât pe lângă cele trei lansări ne-am întâlnit cu o parte din poeţii ale caror creaţii poetice erau cuprinse de “Amprente temporale” – antologie de poezii cronopediene–volumul 2, lansat de Biblioteca Cronopedia, cu poeţi şi scriitori îndrăgiti din atâtea situri literare, cunoscuţi prin frumosul împărtăşit din creaţiile lor.

În cadrul lansării, creatoarea reţelei, Lenuş Lungu şi Biblioteca „Cronopedia”, în semn de preţuire pentru autori şi pentru activitatea desfăşurată pe site a oferit ca premiu de popularitate, excelenţă sau merit volume de autor membrilor Valerica Păuleţ, Lucia Secoşanu, Viorel Croitoru şi Camelia Constantin.

Înainte de a intra în curtea bisericii, o plăcută surpriză, întâlnirea cu poeta Carmen Marcean venită din Suceava, cunoscută din netlog şi diferite reviste literare unde i s-au publicat poeziile pline de sensibilitate, în vers clasic. Ne-am îmbrăţişat şi am intrat împreună. Încă de la intrare în holul clădirii ne-a întâmpinat plină de efuziune Marilena Velicu, elegantă şi luminoasă, ca întotdeauna.

Ne-am salutat şi îmbrăţişat cu o parte din invitaţii veniţi din atâtea colţuri ale tarii şi, cum timpul începerii se apropia, ne-am aşezat în rândul al doilea, lângă poetul Viorel Croitoru şi soţia lui atât de plăcută, de caldă si luminoasă.

http://www.youtube.com/watch?v=l85-9IhjUtE&feature=relmfu

Gazda evenimentului, pastorul şi poetul, Ion Buciuman, a început să ne prezinte, în atmosfera caldă din templul luminii, rostul templului şi poeziei, al cuvântului, în viaţa noastră, ca apoi prezentarea invitaţiilor speciali - actriţa Doina Ghiţescu care urma să ne încânte cu trăirile şi talentul actoricesc din poeziile creatorilor, a doamnei Mirela Tolbaru cu minunata ei voce şi, ulterior, a interpretului şi cant-autorului, Andrei Păunescu, fiul marelui poet Adrian Păunescu.

   A urmat prezentarea sufletului Cronopediei, Lenuş Lungu, a poetei aflată deja la a doua lansare de carte, în acelaşi loc, Delia Staniloiu-“fata care poartă-n suflet nuferi” şi a poetei Marilena Velicu, aflată, deasemeni, la al doilea volum de poezii.

  

În câteva cuvinte, Lenuş Lungu ne-a descris situl literar “Cronopedia” şi motivul acestei întâlniri, ca apoi, printre emoţile inerente, câteva impresii să ne transmită Delia Stăniloiu şi Marilena Velicu. Pastorul Ion Buciuman l-a invitat pe poetul şi, totodată, profesorul universitar de la Universitatea din Montpellier, Ştefan Bratosin, aflat întâmplător în Bucuresti, să ne releve câteva gânduri din experienţa poetică avută.

Actriţa Doina Ghiţescu, prezentatoare la ansamblul artistic “Ciocarlia”, ne-a introdus cu efervescenţa şi energia ei debordantă în atmosfera evenimentului, prezentându-ne invitatele şi invitaţii, continuând să ne recite din poeziile Deliei Staniloiu incluse în volumul A...B...rare : “Deschide”, “Rezistenţa”, “Să dormi, să mori”, “Cuvintele”, “Depozit de vorbe”, “Declaraţie de avere”, “Urăsc perfecţiunea”.

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia/forum/topics/deli...


Cuvinte


Cuvinte care tac
Cuvinte care ţipă
Cuvinte care-ţi fac
Dintr-o visare-aripă.

Cuvinte care dor
Cuvinte care plâng
Cuvinte ce uşor
Te fac năuc, nătâng.

Cuvinte ce clădesc
Cuvinte ce dărâmă
Tot ele te compun
Fărâmă cu fărâmă.

Cuvinte....

Urăsc perfecţiunea


Urăsc perfecţiunea,
cu sete, cu furie,
cu ajutor din afară,
dar o urăsc cu toată fiinta.
Nu sunt o maşină,
sunt om.
Nu-mi băgaţi trăirile-n tipare
voi muri-nainte de a o face.

Iubesc imperfecţiunea, de oriunde;
din trupul meu,
din firea mea,
din trăirile mele,
din vorbele mele,
asta mă deosebeşte
de restul lumii
şi da diversitate
universului în care trăiesc.
Cum ar fi ca toţi oamenii să fie frumoşi,
să fie perfecţi,
să aibă toţi ochi albaştri
sau negrii
să aibă greutatea ideală,
să spună numai lucruri previzibile
doamne, ce lucruri urâte-mi
propuneţi….

Urăsc perfecţiunea,
iubesc căţeii şchiopi
cu atîta gingăşie şi sinceritate în privire,
nu vreau perfecţiune,
o urăsc.

Dacă dumnezeu
a putut ierta imperfecţiunea noastră
din iubire,
voi de ce nu puteţi?
nici măcar nu vreau un răspuns
la întrebarea asta.
Urăsc perfecţiunea şi....atît.

Poetul Ion Iancu Vale, cel care a prefaţat volumul “A...B...Rare”, ne-a creionat în cateva cuvinte părerea domniei sale despre poeta şi poezia Deliei Staniloiu, o poezie care ne-a surprins, de data asta, prin creaţii pline de sensibilitate, în versuri albe, poeme cu trimiteri spre meditaţie şi introspecţie.


Cum doamna Delia Staniloiu afirmase că acesta este primul şi ultimul volum de poezie de versuri albe, poetul Marius Iulian Zinca a reuşit s-o convingă (sperăm) să se mai gândească, căci poezia o scriem aşa cum o simţim, într-un moment sau altul.

          A continuat să ne încânte cu vocea, vibraţia şi timbrul deobit, plin de sensibilitate, Mirela Tolbaru, ca, ulterior, să urmeze doamna Doina Ghiţescu prezentarea volumului - La pas prin visele mele - a poetei Lenuş Lungu şi recitarea poeziilor: “Timpul meu”, “Am cules”, “Tabla de şah”...

Am cules


Cuprinde-mi mâinile
în inelul iubirii
cu mănunchi de trandfiri
în deşerturi cu vise formate
şi şoapte însetate
cu ochii de lacrimi
un sărut ce leagană-n
straiele nopţii
la marginea mării
buzele tale
croite după tipar
prin ramurile adiate
de vânt
zâmbete am cules
în buzunarul vieţii

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia/forum/topics/lenu...


      În continuare, domnul Ion Buciuman a conturat în cateva cuvinte pline de sensibilitate volumul de poezie“Vise prafuite” a Marilenei Velicu, volum prefaţat de scriitorul Silviu Guga.

      Poetul şi scriitorul Marian Malciu a ţinut să ne spună câteva impresii despre poeta Marilena Velicu, recitând în încheiere, printre mari emoţii şi “genunchii tremuraţi”, o poezie, urmând ca actriţa Doina Ghiţescu să continue ne recite cu fior şi patos poeziile: “Te cântă”, “Parfum de toamnă”,”Pianul vechi”,”Lasă-mă să cred”.

Te cântă


Te cântă frunzele răscoapte de iubire

Te cântă vântul neastâmpărat din fire,

Te cântă păsările amânând plecarea

Fiorii dragostei au rătăcit cărarea.

Te cântă luna plină în duet cu noaptea

Te cântă ura sufocându-și dragostea,

Te cântă azi pianul negru din odaie

Păcat, auzul meu s-a înecat în ploaie.

Spre a întregi atmosfera de lumină şi poezie, Andrei Păunescu ne-a captivat cu trei cantece, nu înainte ca poeta Ioana Voicila Dobre, profund emoţionată, să dorească să ne recite un poem dedicat poetului Adrian Paunescu şi, totodată, să ne roage, să ţinem un moment de reculegere în memoria lui.


      Primul cântec a fost “Haide mamă, haide tată...”,  al doilea cântec “Amor cubist”, iar în încheiere “Doamne ocroteşte-i pe romani”, pe versurile lui Adrian Păunescu.



A urmat prezentarea volumului de poezii premiat de Cronopedia ~ Lacrimi vii pentru doruri moarte ~ de Lucia Secoşanu şi recitarea unei poezii vibrante, patriotice.

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia/forum/topics/luci...

Emoţionant moment a fost şi recitarea de către actriţa Doina Ghiţescu a unei poezii scrisă de tatăl Luciei, Ion Secoşanu.

În încheiere au fost prezentate volumele premiate de Cronopedia şi s-a recitat din creaţiile volumelor:

 * Reflexii din oglinda sufletului meu ~ Viorel Croitoru

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia/forum/topics/vior...

 * Vibraţii ~ Camelia Constantin

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia/forum/topics/came...

 * Înger şi suflet ~ Maria Ciumberica

 * Dus – Întors ~ Valerica Păuleţ

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia/forum/topic/show?id=5683238%3ATopic%3A361674&xgs=1&xg_source=msg_share_topic

 * Autorii din Amprente temporale vol 2

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia/forum/topic/show?id=5683238%3ATopic%3A361253&xgs=1&xg_source=msg_share_topic


Adrian Cîrstea/ Anne Marie Bejliu/ Boris Marian Mehr/ Camelia Constantin/ Dan Sprâncenatu
Delia Stăniloiu / Ella / George de Podoleni/ Ion Ionescu Bucovu / Irina Lucia Mihalca / Iulian Marius Zinca / Lucia Secoşanu / Luiza Grama Adriana / Lungu Lenuş/ Luminiţa Cristina Petcu / Maria Ciobotariu / Maria Ileana Belean / Mariana Bendou / Mariana Ciurezu / Mariana Dobrin / Marilena Velicu / Mihai George Corui / Mircea Gordan / Patricia Şerbănescu / Rodica Cernea /Ştefan Oană Valentin / Valerica Pauleţ / Victor Burde / Viorel Croitoru / Viorel Gongu


O zi în care am simţit fractalii inimilor noastre întregite într-o singură inimă!

O zi de lumină în Templul Luminii, o zi de neuitat!

O zi în care poezia, cântecul şi bucuria întâlnirii ne-a luminat tuturor chipurile!

Lansare%20de%20carte5.doc

undefined



A consemnat cu mult drag si pretuire,

                                 Irina Lucia Mihalca


http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=unJKc_KNG7c&feature=end...

Vizualizări: 574

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Ianuarie 21, 2015 la 11:52am

Cu mare drag, Marilena!

Comentariu publicat de MARILENA VELICU pe Ianuarie 19, 2015 la 9:07pm

Superba prezentare, emotionanta aducere aminte. Multumesc din suflet Irina.

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Mai 23, 2012 la 10:23am

Va multumesc mult, dragii mei, pentru lectura si alesele impresii.

Cu drag, Irina Lucia

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Mai 17, 2012 la 12:53pm

Frumos!!! Felicitări!!!

Comentariu publicat de Maria Balasa pe Mai 16, 2012 la 9:34pm

Frumuseţe, căldură, bucurie! Mulţumiri pentru aceste clipe.

În direct, acolo, a fost cu siguranţă totul mai intens.

Data viitoare vin şi eu.

Felicitări!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Mai 16, 2012 la 10:13am

Mulțumim pentru deosebita prezentare a evenimentului! Ce n-au consemnat e că o bună parte din căldura sufletească, din atmosfera plină de bucurie, au adus-o chiar ele!

Comentariu publicat de Calotescu Tudor-Gheorghe pe Mai 16, 2012 la 1:16am

felicitări tuturor

Comentariu publicat de Georgeta Resteman pe Mai 15, 2012 la 10:08pm

Frumos şi emoţionant, totodată! Felicitări sincere autorilor şi distinselor colege care au consemnat evenimentul. Mult succes si inspiraţie în continuare!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor