La Căminul Cultural, atunci când am plecat, distracția era în toi. Invitații, poeți și prozatori din toată țara, ba vreo câțiva și străini, de pe meleaguri ex-sovietice, continuaseră degustarea vinului de regiune superior. Superior oricărui laxativ cunoscut de rasa umană, căci drena măruntaiele mai abitir ca un pumn de leacuri dedicate purgației neîntrerupte. Dacă ar fi avut cineva ideea accesului cu plată la toaleta din fundul curții, ar fi devenit putred de bogat în acea seară. Deși, privindu-i pe mulți dintre scriitorii prezenți, pariez că ar fi găsit un loc ascuns și gratuit, în total consens cu vântul care le sufla prin buzunare.
    La începutul dineului, în camera festivă se auzeau, în surdină, acorduri de Bach, Brahms, Mozart și alți clasici. După ce s-a consumat suficient dizolvant (votcă din Ucraina), apoi laxativ (a se vedea mai sus), au început să răsune muzici mult mai adecvate: hore, sârbe și bătute, menite să arunce în uitare durerile ascuțite de pântece. Am văzut grupuri de creatori literari, refugiate în curte, la coada formată pe lângă toaletă, unite într-un dans înverșunat, călcând în picioare smocurile de urzici și alte bălării prea puțin ornamentale, chiuind cu dezinhibare și năduf, de răsuna comuna.
    Am ajuns în camera din Vila Scriitorilor puțin după miezul nopții, chinuit de un disconfort gastro-intestinal inimaginabil. În camera ce îmi fusese desemnată era lumină. Bagajele mele se aflau în aceeași poziție în care le lăsasem, tot nedesfăcute, dar pe pat, la vedere, era o hârtie împăturită rudimentar, așteptându-mă. Am citit și am simțit un fior înghețat pe șira spinării. Cine era, oare, cel care mă amenința și de unde știa că... În ce mă băgasem? Am aruncat foaia lângă pat. Îi recomand celui care se va ocupa de ecranizarea acestei lucrări (un regizor străin și vestit, fără îndoială), să apeleze la următoarea manevră plăcută privirii: hârtia cade, cu încetinitorul, iar camera de luat vederi îi urmărește zborul planat. Ecranul se întunecă (propun și o pauză publicitară, căci spectatorul va rămâne țintuit locului, incapabil să se miște din cauza suspansului ucigător). După revenirea imaginii, se va executa o focalizare inspirată pe cuvintele din misterioasa misivă: „Ziii lu DOM clonel căi o otreapă jegoasă și co săi rup capu ăla de balaur și co să (aici se vor încețoșa intenționat următoarele câteva cuvinte) în gâtu lui. Și după cei zici o să te prin și pe tine și o să (aici recomand foarte multă ceață, în care va rămâne bine ancorat privitorul, așa cum am rămas și eu).
    M-am gândit să îl sun pe 'DOM clonel', să îi expun situația în care mă aflam, dar era foarte târziu și nu aș fi vrut să îl deranjez. În plus, speram ca, până a doua zi, să descurc ițele atât de încâlcite ale aventurii în care fusesem târât. Încercam să îmi așez gândurile în ordine (lucru cam complicat, căci vinul de Opincești nu era doar laxativ, ci și un paralizant încăpățânat al neuronilor) când am fost întrerupt de urlete inumane. Păreau să provină din curte. Am ieșit în grabă și am dat cu ochii de o scenă înfricoșătoare: la lumina neconvingătoare a unor „lămpi solare” înfipte pe ici, pe colo, două fantome tăvălite printr-o substanță cleioasă alergau în jurul copacului fără crengi. Una dintre ele avea în mâini o furcă, pe care încerca să o planteze în cealaltă. Fără rezultate notabile. Ambele fantome urlau pe tonalități diferite (fiecare aborda cel puțin două, atingând octave anormale) cuvinte ciudat bolborosite, care puteau fi ori descântece longobarde, cunoscute printre inițiați pentru puterea lor îndoielnică, fie neaoșe înjurături românești, răcnite cu accent bahic moldovenesc.
    S-au strâns vecinii, s-au strâns și curioșii din toate colțurile comunei, într-un final venind și poliția. Pe bicicletă, fără girofar, dar cu nervi de zile mari. De nopți mari, ca să respectăm momentul exact. Un tinerel mărunt, îmbrăcat în uniformă, cu ochii cârpiți de somn, s-a interpus între cei doi participanți la cros, altoindu-i, pe rând, alunecând și căzând, apoi ridicându-se și altoindu-i din nou, până i-a convins să se oprească din fugă. Apoi, după un scurt moment de confuzie, polițistul a început, la rândul său, să urle. Am auzit doar câteva cuvinte, care se repetau foarte des: „M-am umplut de rahat...”, urmate de strigătul de luptă al lui „Orlando furioso”. A durat cel puțin un sfert de oră până când s-au calmat cu toții. Fantomele, frecându-se la ochi (îi usturau, din motive neelucidate), au povestit ce se întâmplase: una dintre ele, cea posesoare de furcă, pe nume Boris Ștefănescu, a ocupat din timp toaleta din fundul curții, vrând să exorcizeze demonii stârniți de vinul-purgativ. Nenorocirea a făcut că același vin l-a îmbiat la somn, domnul Boris lăfăindu-se în brațele lui Morfeu, la ordinul lui Bachus, așezat lejer pe tronul latrinei.
    Aceeași nenorocire a făcut ca fantoma numărul doi, cea luată la țintă cu furca, pe nume Rafael Boroi, să aibă o nevoie teribilă de a ocupa tronul veceului. Detronarea domnului Boris era, însă, imposibilă. Înainte de a adormi, cuminte, acesta încuiase grijuliu ușa gheretei. Inventiv, domnul Rafael, intrigat de sforăitul-horcăit din latrină și împins de același Bachus, alăturat obscurului zeu al pântecăraiei, a înșfăcat ce a găsit la îndemână, un instrument cu o coadă cât mai lungă, pentru a-l introduce printre scândurile putrede. Se gândea că va ajunge la zăvor, deblocând ușa. Din nefericire, instrumentul (recte furca. Slavă Domnului că nu a găsit coasa!) a nimerit alte regiuni, dosnice și dureroase, mai ales când erau înțepate, aflate în dotarea adormitului domn Boris. Acesta a sărit în sus de durere, la propriu, determinând grătarul acela șubred numit podeaua latrinei să cedeze. Iar domnul Boris a ajuns în rahat (tot la propriu) până la gât.
    Fire nobilă și milostivă, domnul Rafael a uitat de orice și i-a strigat celui aflat în pericol: „Stai așa, că te ajut!”. Apoi a fugit în spatele copacului fără crengi, unde a stat ceva timp, căutând, probabil, ajutoare. S-a întors, palid la față, dar părând ușurat vizibil, a apucat furca și i-a întins-o domnului Boris, încercând să îl scoată din latrină. Acesta s-a prins de instrument cu spaima înecatului. Iar nenorocirea, rămasă prin zonă, a făcut ca domnul Rafael să își piardă echilibrul și să ajungă alături de sărmanul detronat, în groapă. Atunci când au ieșit (cum or fi ieșit?) de acolo, drept mulțumire, domnul Boris s-a întins după furcă, pe care a încercat, în mod repetat, să i-o ofere, transplant de cea mai bună calitate, noului său prieten. Respectiva strădanie, acompaniată vocal și maratonistic, a fost întreruptă de polițist, domnul agent Vitali, care a alunecat pe ceva, în dreptul copacului, i-a pocnit strașnic pe alergătorii descreierați, apoi a descoperit că s-a, citez, „umplut de rahat”.
    Ne-am apropiat și noi, spectatorii, încercând să nu dăm o mână de ajutor, ci doar prosoape, șervețele și alte obiecte destinate curățării combatanților. Un nene, mai milostiv, le-a turnat și o găleată cu apă în cap, tulind-o apoi precaut, fără să mai aștepte mulțumirile cuvenite. Eu i-am adus domnului agent Vitali un cearșaf împrumutat de pe patul propriu. El m-a privit lung, apoi mi-a șoptit repede: „Să-i spui mata lui Dom' Colonel că mă țin de cuvânt și o să am grijă de matale. Și să-i mai spui... Da' las' că vorbim noi altă dată, când nu e atâta lume”.
    Am rămas pe loc, având o figură, bănuiesc, teribil de inteligentă. Polițistul i-a luat pe cei doi scandalagii de braț și a plecat cu ei spre secție, arătând precum copilul dus la plimbare de părinți - domnii Boris și Rafael erau doi vlăjgani slăbănogi, domnul Vitali era un tip micuț și ușor îndesat. În urma lor alerga o bătrânică, ducând de coarne bicicleta oficialului. Și gândurile mele, zburătăcite de o nouă piesă ivită în puzzle: „DOM clonel” avea relații acolo unde nu s-ar fi așteptat nimeni, ca orice gangster care se respectă. Până și la poliția localității Opincești.

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor