...9 8 7 6 5 4 3 2 1 0 12 3 4 5 6 7 8 9...

[Stoian G. Bogdan]

În mileniul trei după un calendar ciudat

mă întreb de ce trebuie să număr anii crescător de la nașterea

unui personaj, dintr-un volum de poezii ce-a ajuns

să fie coercitiv

să fie impus și luat drept lege

să fie instrumentul hipnotizator

care trimite omul într-o realitate suprarealistă

într-o minciună pe care nimeni n-o contestă –

și înainte de nașterea acestui personaj

căruia-i spun numele doar în aluzie

să număr anii invers. Mă întreb de ce trebuie să trăiesc toată iluzia asta

pe care șmecherii lumii mi-o impun

pe care proștii o preferă și

pe care  și mai proștii n-o sezisează,

de ce trebuie să trăiesc în paternul ăsta bolnav

în retardul ăsta forțat

care îmi limitează viața

conștiința

și percepția asupra realității

de ce trebuie să fie  ...9 8 7 6 5 4 3 2 1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9... totul?

de ce trebuie să-mi numărzilele?

de ce trebuie să trăiescîntr-o lume care-și numără zilele?

Toată CULTURA lumiise-nvârte-n jurul unor MINCIUNI.

Unii crează ere

și le impun obligat forțat.

Majoritatea, dobitocipeste dobitoci,

le acceptă. Cei care nule acceptă sunt respinși

[bandura cristian-mihai]

aaaaa...cred ca sunt minciuni mai mari,si care ne afecteaza mai profund.cred ca am preocupatii mai importante decat aceasta poezie si tot ce e pe marginea lui.

[mara paraschiv]

În principiu, sunt de acord cu tine, pentru că una e vârsta biologică şi alta cea numerologică; unii la 70 arată ca cei de 50 şi invers, dar probabil asta e forma cea mai simplă, la îndemâna tuturor, negăsindu-se alta până în prezent; nu te superi, eu am luat poemul tău ca pe un eseu, nu ca pe un poem, oricum mesajul tău, indescifrabil la prima vedere, nu se poate realiza de către actualul om. Să nu înţelegi greşit, mi-a plăcut mult scrierea ta, ideea în sine e interesantă.

Cu cele mai bune gânduri,m-p.

[soare ion]

Dragă Bogdane, precum vezi, mă ţin de cuvânt în ceea ce priveşte recompensa aceea: încep să te citesc. Poemul de mai sus, însă, e mai mult . . . proză/eseu filosofic în versuri albe, căci îi lipseşte trăsătura de bază a poeziei: fiorul poetic, emoţia; este, dacă vrei, o poezie cerebrală. Ar trebui, domnule Vlaşin (şi domnule SGB), să lansăm o dezbatere pe tema: "Ce (mai) este (totuşi!) Poezia?" Fiindcă aşa cum scriu unii în prezent, ai impresia că "sunetele lui Dumnezeu" s-au transformat în concepte, scârţâituri şi, în cele mai bune cazuri, în jalnice gemete de sucombări ale sufletelor, strivite de "proza vieţii, nesărată", cum spunea un alt poet . . .

[Valentin Boeru]

Cred că metoda prin care se plăteşte cu mărunţiş acest tip de combustibil nu este potrivită. Efectul nu poate fi acelaşi cu cel de la pompa de benzină. Este poate la fel de subtilă ca încercarea de a plăti o legătură de pătrunjel
în piaţă cu o bancnotă de cinci sute de lei şi să soliciţi restul în monede de
cinci bani. Aberant şi inutil ca un intermezzo la clavecin întro o nuntă de
manelişti înfocaţi . Aceleaşi reacţii violente şi inutile. Hărmălaie, sudalme,
distrugeri, regrete( din partea celor ce pot trăi acest sentiment). Peste toate
confuzie şi gust amar.

[munteanu mircea]

Felicitari, domnule Djamal!

Domnule Vlasin, aveti dreptate! Numai ca interventia dvs. ar fi trebuit sa fie dupa atacul (total incorect si neprincipial) asupra celor ce agreeaza poemul prezent. Cei atacati ar trebui sa aiba dreptul la replica...

[Djamal Mahmoud]

poeme de Djamal&Evu

Djamal MAHMOUD

Paşii quarkului

Amen amin
Alelulia haleluiah
Domine Doamne
Allah Allah
Elohim Elohim
se deplasează lumina
grăbită spre coroană
Quarkul îşi numără
Paşii-n întuneric
un potop o arcă
un turn o piramidă şi
un munte
un om şi un ecou
valuri valuri valuri
un zid voalat de lacrimi
lanţuri lanţuri lanţuri
o cruce şi un mormânt
săbii săbii săbii
un strigăt şi un cuvânt
amen amin
aleluia aleluia
Domine Doamne
Allah Allah
Elohim Elohim
se deplasează lumina
grăbită spre
coroană

Eugen EVU

Când nu mai cântă seminţele

Lui Djamal
Durerile sunt ale seminţei bolnave
Astfel şi artele la vârful crizei morale
s-au rătăcit uitând de logica zilnicei morţi
strălucite genii, în aceeaşi eroare cu proştii.
În ce mă priveşte, eu cu oglinzile
m-am consolat, întunericul lor tăcut
nu mă poate amăgi că sunt orb
cum bunăoară stupiditatea criticii
persistând în orgoliul lui Erasmus
sau socraticei spaime de imaginar
spaima sacră care pe cei mulţi
nu i-a părăsit.
A muri suportabil este a trăi expresiv.
Şi fără-ndoială reminiscenţa de zeitate
Ne poate menţine generoşi cu ceilalţi
Până se face ziuă în agoniile realului colectiv.
O dezordine ludică este plăcută
Bătrânelor instanţe, însă dintotdeauna
Îi irită pe dogmatici şi scarbroşii lingăi
Ai pudrierelor cu gust supect şi-ai politicii.
Deschid cartea cu un acut presentiment
Că va trebui să o demolez pagină de pagină
Şi să las imaginaţia a contura ferestre
Acolo unde cel- deja-zidit
a pus pe cant sarcofagul.

Nu îmi pasă că tu nu înţelegi
Câtă vreme pe tine nu te-ai iubit nici urât
Cu nesaţiul ce ţi-l refac trădările zvelte,
Trădările de care orice vietate are imperativă nevoie
Întru a se întoarce acasă din somn.

Mă dezic de toate succesele prin reflectare
În cetatea care ar fi putut fi una oarecare
Imaginaţia nu dăunează cunoaşterii
Suferinţele îmi sunt mai de folos
Decât atingerea plantoroasă
A elogiilor şi sărutul lor de pervers cunniligus
Stupiditatea criticii m-a învăţat mai ales
Prin dezvăţare şi am ştiut ceea ce de fapt
Zăcea în genomul meu paideumatic, rebel,
Răbdând generaţii şi morţi ramuroşi
Pentru ca eu să mă recunosc în oglinzi atent
Mai clar în întuneric decât
În euristica electrică a fanaţilor
Absurdul îmi devenise agreabil şi ne-am împrietenit
-desigur, desigur, vicleanul spirit
Este semioticianul real, absolut, va reface
Dincolo de lectură-
Semnificaţiile acestui text cu scocratică
Spaimă abisală în el-
„Cât despre înţelept”, maestro Keats,
Fie ca rogozul şi ranchiunoşii ciulini/
Să se războiască –ntre tâmple/
Căci nu dispare- lesne tot ce e fermecător”
….cum bunăoară jocul meu de copil
La bătrâneţe cu mintea în pielea goală
Se dedulceşte –şi te cheamă şi pe tine,-
Goi să reintrăm în scăldătoarea
Cascadei hologramei divine…
Ultima oară când ai făcut dragoste ?
Fără falsă ruşine, când au gustat din ceea ce
În origini ai prădat complice cu zeul?

2.

Făţarnicul meu cetitor, frate.
Baudelaire a înţeles despre un pictor faimos
Şi zadarnic, pe numele lui Chenavard,
Că are un creier acre seamănă cu oraşul său natal
Astfel şi noi, înbâscist de emanaţii cocsochimice,
De mugetul furnalelor şi distrofia copiilor ca fenomen
Determinat monstruos de decretele ceauşiste
De raţionalizarea eroică a hranei, apei şi fricii
Un creier labirintic bolnav opturat
Un creier căruia i s-a retezat creieraţia
Un creier ca gura spartă a peşterii lui Platon
Explicitată de Heidegger, un creier aplatizat
De miturile lui Sisif, Prometeu şi Freud
Prin aceea că suntem impregnaţi de vindecările noastre
Ca de efectul forcepsului şi ideologiilor care ratează
Mulţimile – aidoma tulpinelor de viruşi
Precum în text, aşa în metatext…

Ferice de tine, cetitor făţarnic, tu, semenul meu,
Frate
Că nu înţelegi.
Însă eu,iată, îşi flutur despre triumful Imaginaţiei
Cel mai alinător pansament şi sângele buşneşte
Printre cuvinte înnoitor-
Sângele meu cântă melodiind moartea
Şi nu mă mai tem că exist.
Fii ca aceste gânduri, frumuseţe pură şi dezinteresată,
Iar dacă se zvoneşte prin cetate că aş fi murit
Să nu îi crezi.
Moartea e o abstracţie fragmentară a vieţii
În întunericul oglinzile văd
O carte un joc de oglinzi între dimineaţă şi următoarea
Recunoaştere, îşi pot alina durerea de a nu te înţelege
Însă ai încredere în Sufletul tău,
El ştie, vibrează, îşi reface pulsaţia
Imaginile se nasc din idei, ideile sunt monade
Seminţele au în ele o suferinţă
Care nu e decât pentru o vreme
Umană…
Nu te precipita să afli la care pagină moartea
Sparge fereastra şi zboară râzând în celălalt timp.

[bandura cristian-mihai]

si daca ma gandesc,logic,se observa un lucru foarte frumos,mai ales la politeism,si anume ca nu zeii au creat oamenii,ci oamenii si-au creat zei.musulmanii si evreii socotesc dupa alt calendar,de ce este luat in vizor doar acel ''personaj''in aceasta poezie?daca vreau sa demonstrez ceva cuiva,ii aduc argumente,daca spun ca e ''dobitoc'',si nu spun de ce,arat sentimente.Iar domnul Hoyle asta face,demonstreaza,prin matematica ,fizica,chimie,sociologie si politologie ca ceea ce descrie in romanul sau este foarte posibil...ca lumea noastra e demodata,si toata existenta noatra trebuie regandita,face referiri chiar si la religie,la acel personaj. va recomand sa-l cititi.

[bandura cristian-mihai]

domnule Stoian,romanul lui FRED HOYLE,NORUL NEGRU m-a pus serios pe ganduri,poezia dvs nu.daca doriti,va rog sa-l cititi.

[ELENA GHIRVU CALIN]

Poezia nu-i un organism, pentru numele lui Dumnezeu, nici viu, nici mort, poezia e creaţie literară şi e de multe feluri. Stoian G. Bogdan are multe îndreptăţiri şi o enormă libertate să scrie cum vrea, despre ce vrea şi cât vrea. Pentru un artist nu există teme tabu. Singura condiţie serioasă e să-i meargă omului la inimă sau mai nou la creier. Stoian G. Bogdan se lamentează în versuri libere şi albe, nu prea bine gândite poetic, mă refer la tehnică, şi se întreabă de ce trebuie să trăiască în această lume rea şi mincinoasă şi să-i numere zilele şi anii după canonul erei noastre? Chestiunea de fond nu e seriozitatea întrebării cât lipsa de originalitate şi mai ales falsitatea ei. Pe mine,, ca cititor, nu m-a mişcat de loc drama poetului. Mă întreb şi eu cum de-mi pierd timpul comentând acest CEVA derizoriu. Zău, m-aşteptam ca acest foarte lăudat şi slăvit scriitor tânăr să se întrebe în versuri cutremurătoare despre sensul existentei sale în lume.  

[Stoian G. Bogdan]

daca stii sa pui si sa-ti pui intrebari vei primi si-ti vei da raspunsuri. la o afirmatie ca "crede si nu cerceta"- incepi analiza: ce sa cred?  ce sa nu cercetez?  ce se intampla daca nu cred si cercetez? etc etc.