Ina se uită la ceas. Se făcuse ora cinci după amiază. O văzu pe Stela că intră pe poartă cu un bidon cu apă caldă.

-         Am venit să o schimb pe Rodica şi să o spăl! S-a trezit din somn?

-         O, Doamne, dar tu vii în fiecare zi cu bidonul cu apă caldă?

-         Da, în fiecare zi, de trei ori, de câte ori o schimb de pampărşi pe Rodica.

Aici, vara, nu pot face focul. Chiar i-am propus să se mute la mine, la iarnă. O să vorbesc şi cu Anna. Nu vreau bani în plus, o fac tot spre binele meu, să fie aproape de mine, să-mi uşurez munca. Ina, spune-mi, te rog, Rodica nu o să mai meargă niciodată? Nu se poate găsi o soluţie să poată merge?

-         Doctorii aşa au spus după ce au încercat diverse masaje şi exerciţii. S-a mers mai

departe, la Ministerul Sănătăţii pentru a o ajuta cu bani pentru o altă intervenţie chirurgicală în străinătate, la o policlinică privată, dar i s-a răspuns că sunt alţii înaintea ei, cu urgenţe şi cu afecţiuni mai grave. Anna nu are bani. Operaţia costă scump şi nu se ştie sigur dacă îi va reuşi. Trebuie s-o vadă un medic din străinătate, mai întâi. Deocamdată trebuie să stea aici, la ţară, să aibă aer curat, mâncare naturală şi multă odihnă şi linişte. Vom vedea ce este de făcut, o să mă ocup eu cu Anna de această problemă.

-         Merg să văd dacă s-a trezit din somn să o schimb.

-         Bine, ne vedem mai încolo!

Ina s-a întors la citit.

             Ajunşi în dreptul apartamentului unde locuiau parinţii ei, Rodica sună la uşă. Costel inspiră adânc şi îşi făcu singur curaj. În prag apăru mama ei şi îi invită înăuntru.

-         Sărut mâna, bună ziua, spuse el, vădit, emoţionat. Întinse mâna: sunt Costel Trifan.

-         Virginia Mitu! se recomandă ea.

Tatăl Rodicăi stătea pe un scaun în sufragerie şi se uita atent la televizor. Nu s-a mişcat până când cei doi nu au intrat în sufragerie. Abia atunci s-a ridicat de pe scaun şi a făcut cunoştinţă.

- Radu Mitu! Mă bucur să te cunosc! Voiam să ştiu cu cine s-a împrietenit fata noastră! Simte-te bine! Ia loc!

În mijlocul camerei se afla deja o masă acoperită cu o faţă de masă albă din damasc pe care erau aşezate farfuriile, paharele şi tacâmurile. Mama Rodicăi zise:

-         Copii, spălaţi-vă pe mâini şi aşezaţi-vă la masă!

-         Vreau să te ajut la bucătărie, nu te poţi descurca singură! zise Rodica.

-         Bine, mamă, uite, pune-ţi şortul de bucătărie, să nu te pătezi!

Radu şi Costel s-au aşezat la masă.  

-         Am înţeles de la fiica noastră că eşti la Academia de Poliţie de la Băneasa. Unde ai făcut

liceul?

-         Da, sunt în penultimul an. La anu’ am un an greu. Liceul l-am făcut la Breaza. Mi-aş dori

după aceea sa fiu pe aici, pe aproape de Bucureşti sau chiar în capitală.

-         Haide să vorbim deschis: trebuie să ai nişte relaţii ca să poţi obţine o repartiţie unde îţi doreşti! De unde eşti, de loc?

-         Sunt din Slănic Prahova ! Tatăl meu este colonel de poliţie acolo. Sunt unicul fiu al

părinţilor mei. Vor să mă ştie cât mai aproape de ei şi tata a promis că o să facă tot posibilul să mă aducă aproape de Bucureşti.

-         Atunci, îti urez mult succes, văd că deja eşti aranjat, spuse Radu, zâmbind.

Rodica aduse aperitivele, le aşeză pe masă iar tatăl ei puse vişinată în păhărele.

-         Hai, noroc şi să fim sănătoşi cu toţii!

Au servit aperitivele în linişte, fără să vorbească. După aperitive, femeile au strâns farfuriile şi platourile şi au mers la bucătărie iar ei au continuat conversaţia:

-         Cum este la şcoală, eşti mulţumit de condiţiile de acolo?

-         Sunt obişnuit dat fiindcă şi liceul tot în aceleaşi condiţii l-am făcut. Şcoală, instrucţie,

Păstrat curaţenie şi ordine. Duminica avem bilet de voie de dimineaţă până la orele 21,00. Mâncarea este bună, nu duc lipsă. Tata vine în cursul săptâmânii şi îmi mai suplimentează cu câte ceva de acasă.

Radu zâmbi discret,  pe sub mustaţă.

-         Ştiu cum este,  şi eu lucrez în armată! Sunt colonel la o unitate militară din Bucureşti. Am

lucrat câţiva ani în Roman, Câmpina.

Discuţia a fost întreruptă de Virginia care a intrat împreună cu fiica ei cu farfurii cu sarmale aburind şi cu smântână separat, să-şi pună fiecare cât îşi doreşte.

-  Haideţi, serviţi, cât sunt calde! Am făcut şi mămăliguţă. Noi aşa servim sarmalele, cu mămăliguţă şi smântână i se adresă lui Costel. Am adus şi câţiva ardei iuţi, cine doreşte.

- Sărut mâna! Şi la noi, în familie, tot aşa le servim, dar fără smântână! Mama pune afumătură, este ardeleancă.

-  Şi eu pun şorici şi un pic de şunculiţă afumată printre ele dar ne-am obişnuit să punem şi smântână. Am stat printre moldoveni, ei au acest obicei, spuse Virginia.

- Românii sunt renumiţi pentru sarmale şi mici, în străinătate! Unii şi-au deschis restaurante cu preparate specifice româneşti şi sunt apreciate, adaugă Radu.

Costel servea şi se uita pe furiş la tatăl Rodicăi. Se gândea: „cum de s-a nimerit să fie tot colonel ca tatăl meu? unul în poliţie, altul în armată!”.

Radu făcuse liceul militar la Roman, fiind prima promoţie de la înfiinţare, în 1949 şi, după ce i s-a născut prima fată a urmat Academia Militară în Bucureşti. Fusese obişnuit de mic cu haina militară fiindcă a urmat tradiţia familiei: tatăl şi bunicul au fost militari, luptând pe front, în amândouă războaie mondiale. În tinereţe a fost un bărbat frumos şi atrăgător dar cu toate acestea, foarte serios, disciplinat şi conştiincios. Cu Virginia s-a cunoscut într-un an de revelion la nişte cunoştinte comune. S-au plăcut de la început şi au fost prieteni un an de zile după care s-au căsătorit.

Acum arăta destul de bine la aproape cinzeci de ani. Un bărbat înalt, suplu, cu o privire serioasă. Când zâmbea, nu o făcea să i se vadă dantura. Avea fruntea lată, păr bogat, ochi căprui, sprâncene stufoase şi unite, o mustaţă deasă şi neagră, în contrast cu părul de pe cap care era castaniu şi un pic grizonat. Avea un aer de om rafinat şi serios.

Au terminat sarmalele. Radu a pus în pahare vin cu sifon, la cerere.

-         Până servim friptura, doriţi o cafea?

-         Mai întrebi? spuse Radu. Abia aşteptam să rosteşti cuvântul „cafea”!

-         Eu beau cafea foarte rar,  dar,  să nu vă refuz, aş vrea foarte puţină! zise Costel

-         Şi eu vreau, tot aşa, puţină! zise Rodica.

-         Bine, cum doriţi dragii mei, eu am pus deja de cafea.

Radu îşi pregăti scrumiera, bricheta, ţigara şi se pregăti să iasă pe balcon, să fumeze.

-         Rodica, am să te rog să îmi aduci cafeaua pe balcon!

-         Ca de obicei, tată, cum să nu? răspunse ea, pe un ton de copil ascultător.

-         Poţi veni pe balcon cu mine dacă nu te supără fumul de ţigară, să mai stăm de vorbă! i se

adresă lui Costel.

-         Da, cu plăcere, vin. Şi la noi, acasă, se fumează: şi tata şi mama.

-         Tu nu fumezi? îl întrebă Radu.

-         Am încercat dar nu pot, nu îmi place.

-         Pentru lucrul ăsta chiar te felicit. Eu nu am avut voinţă să mă las,  deşi uneori nu mă simt prea bine. Cred ca niciodată nu este târziu să mă las de fumat.

 

          Ajunsă acasă, Ina se gândea la sărutul pe care i l-a furat Teo, la despărţire. „Îmi place : are simţul umorului este spontan şi atent”. A doua zi a aşteptat telefonul de la el cu sufletul la gură. După prânz a sunat-o.

-         Sărut mâna! Ce face frumoasa mea?

-         Bine, mulţumesc, la serviciu!

-         Ina, mi-e dor de tine! Vin la tine diseră, dar nu din proprie iniţiativă. Părinţii mei au făcut

cârnaţi şi caltaboşi pentru Crăciun şi mă trimit la tine să-ţi aduc nişte mostre. Ma primeşti?

-         Nu trebuie să se deranjeze, părinţii mei îmi aduc de la ţară că au sacrificat porcul.

-         Nu ştiu, vorbeşte tu cu ei, eu sunt doar mesagerul lor!

-         Bine, te aştept pe la orele 18,30.

-         Atunci, te las! Îţi urez serviciu uşor şi abia aştept să ne vedem diseară! încheie, Teo.

-         Mulţumesc,  şi ţie, la fel! Pa!

Nu se aştepta la o surpriză aşa de mare ca asta. A cuprins-o emoţiile de pe acum. S-a oprit în drum şi a cumpărat o sticlă de suc şi prăjituri. „Cum o să mă compensez eu faţă de părinţii lui? Voi vedea, în ce context, acum este prea devreme să mă gândesc”, îşi zise.

A ajuns acasă şi a servit cina repede. Se gândea dacă nu cumva Teo stă ascuns după perdea şi o urmareşte fiindcă i-a spus când au făcut cunoştinţă că a urmărit-o de când s-a mutat, în mod constant, din camera lui sau de pe balcon. Apoi nu ştia cum o să fie înatâlnirea lor în doi, în garsoniera ei. Atunci va vedea dacă este un bărbat cu intenţii serioase, după felul cum se va comporta. „Dacă o să fie obraznic,  o să-l dau pe uşa afară”.

La orele 18,30, fix, Teo s-a prezentat la uşa de la locuinţa Inei, cu un buchet de flori şi o sacoşă în mână şi a sunat.

Ina i-a deschis şi l-a întâmpinat cu o faţă luminoasă şi zâmbete pe buze. L-a invitat în casă. În momentul când i-a înmânat florile şi sacoşa, a sărutat-o pe obraji. Atunci, şi ea a fost receptivă şi i-a întors săruturile pe obraz.

-         Mulţumesc, Teo, pofteşte înăuntru!

Pe măsuţa dintre două fotolii, ea aşezase o faţă de masă şi, deasupra, două farfurioare cu câte o prăjitură „diplomat”, o sticlă de suc şi două pahare.

-         Eram sigur că o să te deranjezi! Am adus şi eu prăjituri; savarine. Mie îmi plac foarte mult. Vezi că sunt deasupra,  în sacoşă!

Ina a adus savarinele pe masă şi a aşezat florile într-o glastră. În timp ce au servit prăjituri şi au băut suc au vorbit despre programul de sărbători.

-         Eu fac Crăciunul cu părinţii mei, mă aşteaptă la ţară, zise ea.

-         Şi eu o să-l fac cu ai mei, deşi venisem să te invit la mine, să-l facem împreună cu părinţii

mei. Rămâne atunci, ca de Anul Nou să vii la mine, să te cunoască părinţii. De revelion, cum facem?

-         Am vorbit cu colega mea de birou că o să vin însoţită şi s-a bucurat.

-         Atunci, în perioada dintre Crăciun şi Anul Nou vom merge la cumpărături împreună, pentru cadouri!

- De acord! Aşa vom face, îl apobă Ina.

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor