A fost, cândva, un timp pentru iubire

desfăşurat alene pe sub plopi

un timp

când tineri,

destrămam tăceri.

 

Pielea ta era aurie, fierbinte,

coapsele lungi,  şerpuind a pur-sânge,

 arc încordat spre-un prezent necuminte.

 

Era în noi atâta spaţiu,

încât şi cerul,

obosit de-albastru

venea, din când in când,

să se-odihnească.

 

Nu eram insule, nu,

nici măcar peninsule,

câinii nu se sălbăticiseră,

pescaruşii nu ţipau la căpătâiul marinarilor morţi.

 

Somnul ne era plin de fluturi

trezia, o revărsare de lave

stropii de apă, pe trup

aveau culoarea ochilor tăi.

 

Azi mâinile tale par să cânte  la un pian exilat

în lumina veiozei,

tot mai scăzută, mai întoarsă spre sine

azi rătăcim prin trădări, remuşcări,

umbrele-s lungi,

purtătorii lor morţi,

aerul crapă în cioburi sonore.

 

Mai aleargă pe undeva unicornul ?

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor