“Acţiune!” la Teatrul Municipal Târgovişte


Am scris în ultimii ani despre tot ce s-a jucat pe scena Teatrului Municipal Târgovişte, despre actori şi dramaturgi, despre tabloul complet al acestei lumi artistice.

Multe materiale au apărut în mass-media, însă şi mai multe sunt arhivate pentru un viitor volum publicistic. Nu am intrat niciodată în libertatea acestor fiinţe minunate de teamă că nu le merit strălucirea. Nobleţea şi, deopotrivă, fragilitatea din care sunt plămădite, m-au făcut să stau deoparte, să le privesc din colţul meu şi să le arăt preţuirea aşa cum ştiu mai bine … scriind.
Ieri am aflat că unul dintre oamenii teatrului târgoviştean, a ales un alt drum, o cale pe care, cu siguranţă, îşi va lăsa urmele, aşa cum a făcut-o aici la Teatrul Dramatic. Dan Ţopa rămâne în memoria mea ca suflare de viaţă din acest întreg, oriunde s-ar afla. Realizările “domnului director” (după cum îmi plăcea să-i spun), vor dăinui, iar timpul va fi cel care va evidenţia tot ce a oferit comunităţii noastre prin proiectele sale artistice. Îmi amintesc vorbele actorului Angel Spenle, cel care a mărturisit la finalul piesei “Buzunarele pline cu pâine”: “ţin să-i mulţumesc în special lui Dan Ţopa, directorul acestui teatru, căci a fost o muncă extrem de grea şi fără determinarea sa, nu realizam această reprezentaţie”.
Dar lumea se mişcă, locurile se schimbă, iar noi înmagazinăm amintirile după ce rostim cuvinte de rămas bun. Un ciclu inevitabil al condiţiei umane, în care ne-nvârtim cu toţii şi mereu o luăm de la capăt cu speranţă şi încredere, spunând “bun venit”.
Directorul Teatrului Municipal Târgovişte este, tot de ieri, Bertha Emanuela Colea.
Am avut privilegiul s-o cunosc pe distinsa doamnă şi pot să afirm umil, că ştie să construiască mai bine decât mulţi alţii. Un om energic, devotat, responsabil şi, toate acestea la superlativ, mergând până acolo unde se exclude pe sine însăşi din ecuaţie, punând pe primul plan interesul celor pe care-i serveşte.
Teatrul.
Se spune că la-nceput a fost Cuvântul!
În teatru nu se poate extrapola sintagma biblică. Actorul reuşeşte să-şi interpreteze rolul, pe un metru pătrat, fără microfoane, costume colorate şi jocuri de lumini. Opera lui este el însuşi, dăruind spectatorilor gestica, glasul, privirea şi grimasele sale. Fără el nu ar fi existat în dicţionar cuvântul “teatru”. Aşadar, la-nceput a fost actorul!
Însă, cum lumea este într-o continuă evoluţie, el, actorul, şi-a adus alături de-a lungul timpului, o scenă, un dramaturg, un regizor şi pe toţi cei care acum formează o adevărată instituţie cultural-artistică. Aplauzele nu sunt agreate în cotidian Sentimentele de îngăduinţă şi preţuire trebuie să ne domine atât pe noi, cei din exterior, cât mai ales pe ei înşişi - familia din spatele scenei!
Sunt convins că noul director, va deschide uşa teatrului târgoviştean pentru a păstra unitatea şi, de asemenea, pentru a realiza împreună proiecte ambiţioase.
Vă voi dezvălui (fiindcă tot vorbeam despre “cuvinte”) un secret: cuvântul care o caracterizează pe Bertha Emanuela Colea este “ACŢIUNE!”.
Curată coincidenţă!

CRISTI IORDACHE

 

 

Vizualizări: 200

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de GROSU CRISTIAN pe Februarie 22, 2012 la 1:10am

Felicitari pentru articol... La inceput a fost Actorul... si inca de atunci o duce foarte "bine"... cu bine va saluta un pesimist...

Comentariu publicat de Petru Jipa pe Februarie 21, 2012 la 5:08am
Una calda alta rece. Eu va tin pumnii, succese!
Cu un ministru al culturii care nu prea ,,cultureste“
Pot asa ca alinare sa va spun:
Hai desteptare!
Comentariu publicat de Felix Sima pe Februarie 20, 2012 la 3:41pm

O.K...............f.

Comentariu publicat de Danaela pe Februarie 20, 2012 la 3:39pm

Pe scândura teatrului Cuvântul devine întrupare, dar din sufletul celor care se numesc ei înşişi, slujitori ai scenei, recunoscând întâietatea pe care o dau acestei meniri. Succes dnei Bertha Emanuela Colea şi întregului colectiv . Iar ţie felicitări pentru articol, pentru buna intenţie de a nu lăsa în uitare această lume, de care mereu vom avea nevoie.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor