Acasă

 

La vară, poate mă voi întoarce acasă.  

Poate eu, poate străinul inhibat din mine.

Aș vrea să mai respir pe ulița prăfoasă,    

Iar morții să-ntreb dacă măcar le e mai bine.  

 

Prezent nu au, au în cer râvnitul viitor

Și visele-ncâlcite sub frunțile-nghețate.

Cei duși ne-au dăruit amintirile ce dor    

În salbe vechi de lacrimi încă neconfiscate.    

 

Sunt plin de satul meu de când nu sunt acasă  

Și-l simt în structură un viu și tainic minereu;    

Între pereți străini port satul ce m-apasă      

Într-un sertar ascuns, al gândului diurn al meu.    

 

O umbră sunt, confuză poate pentru tine,  

Eu sunt aici, iar când îți vorbesc tu te-ndepărtezi  

Iară tăcerea ce încearcă să m-aline                    

Mă strânge surdă, ca într-o furie de zăpezi.      

 

Destinul e absurd, ne bate-ncet pe cruce,  

Viitorul bate-n geam, și geamul blând îngheață.  

Străbatem drumul fals care-ntr-un gol ne duce,      

Cerșind anahoreici prin rugi puțină viață.      

                                                      13.01.18

 

Din vol. „ Potecile negre” edit. Scriitorilor 2017

 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor