Acasă

 

                                                                                     Ştefan Jurcă

 

            Pornesc la trenul de noapte. Mi-am uitat ochelarii, trebuie să mă întorc din drum. În vagon este lume puţină. Chiar lîngă mine se aşează un tip cu un sac. În el pare să aibă un bidon cu apă. Nu-i place locul. Se mută în altă parte. Scaunul este aşezat pe osia vagonului. Se simt trepidaţiile roţilor. În Sântana trenul staţionează doar un minut. Trebuie să ştii cum să acţionezi butoanele pentru deschiderea uşilor, altfel pleacă trenul şi rămîi de căruţă. Se formează deja un grup în jurul uşii, au de coborît o femeie cu piciorul rupt, explică ei. Vreau să prind trenul de Brad, să nu rămîn dracului, aici.

         Am urcat deja în mizeria ce-i spune tren personal. Desigur că numele de personal derivă de la tren de persoane şi nu de la proprietatea trenului. Într-o vreme pe aici trecea şi trenul regelui. Există şi acum. E frumos colorat,în roşu, primul vagon are un fel de creastă deasupra. Aici întuneric şi mizerie. Îmi aşez sacoşa în compartimentul gol şi ies pe culoar. Un tip pleşuv cu un coş de nuiele pe braţ, cum au precupeţele, mă întreabă de unde vin. Apăruse înainte de Pâncota. El merge la piaţă să cumpere unt. Dacă s-a închis podul peste Tisa, dacă fiinţează fabrica de mobilă din Sighet. Văzîndu-mă intrigat de avalanşa întrebărilor, îmi spune, confidenţial, că are un prieten la fabrica de scaune curbate din Pâncota şi-l interesează piaţa. Bine că a coborît, devenise agasant.

       Este o vreme secetoasă aşa cum sînt verile în ultima perioadă. Oraşul copilăriei pare pustiu. Acasă la frate-meu tocmai tăiaseră un porc. Bine era să fi adus oarece aldămaş. Seara, cu o maşină ajung în sat. Mama este măruntă şi slabă. Să mă acomodez mai uşor, răsfoiesc un pliant despre zonă aflat prin casă. Sântana există de pe vremea Mariei Teresa cînd zona mlăştinoasă din sud-est de Comlăuş a fost colonizată cu şvabi. Ei şi-au botezat noul cămin Sfânta Ana Nouă. Prima atestare documentară a localităţii sub numele de Sântana este din anul 1828.Iacob Bibics aduce aici membrii unui ordin catolic care obţin dreptul de a deschide un gimnaziu lîngă biserica catolică zidită de el. În anul 1835 în Sântana exista Institutul de sericicultură.

 

 

       La ora 11 suntem în biserică. Mi se oferă locul în scaunul în care a stat tata. Număr din ochi credincioşii, sînt vreo 50. Preotul este tînăr şi moralist. Cere bani pentru repictarea bisericii.

       Începe munca de gospodar. Dau cu apă fierbinte prin căzile pentru prune şi mere. Le opăresc, le curăţ cu mătura.În altă zi curăţ burlanele de la casa veche. Plouă uşor, un burlan este mîncat de rugină şi apa  cade,  picurînd pe treptele de la intrare.

       Mama a adunat şapte saci cu mere căzute pe ţarina noastră. O ajut să le aducem acasă. Mă prinde ploaia. Sparg lemne pentru foc, schimb becul din cămară. Hainele pe mine sunt umede de la ploaie şi transpiraţie. Mă apucă frisoanele apoi durerile în gît. Am o stare ce nu poate fi descrisă..Mi-e lehamite de tot.

       Plouă toată ziua. E începutul lui septembrie. Răsfoiesc reviste vechi: Familia, Archeus, Nord Literar, România literară. Citesc apoi din Marin Preda, Chiriţă, Scrisorile Marianei Alcoforado, despre Richard Sorge, Principiile formării preţurilor de producţie. În fiecare an regăsesc aceleaşi cărţi. Ascult radio. Şpicherul anunţă că în două săptămîni podul peste Tisa  va fi redat traficului. Poate aude şi pleşuvul din tren. Eu încă nu l-am văzut decît în pozele din ziar. Plouă şi e frig. Mai am frisoane şi dureri în gît.

    Altă zi de septembrie. Spre amiază apare soarele. Iarbă, frunze, buruieni. Oblojesc un puiet  de nuc. Îi leg tulpina în fîşii de pînză, după ce l-am învelit în lut. Are cancer la scoarţă. Ceilalţi nuci din faţa casei fac fructe cu coajă subţire. Mama plăteşte lemnele pentru iarnă.Zice că noaptea îi tot sună telefonul. Trebuie încărcat. A murit Luciano Pavarotti. Repar un ciocan vechi şi ruginit, îi fixez coada. Noaptea iar mă doare în gît.

 Plouă uşor, parcă mi s-a mai îngăduit durerea din gît. E Sfânta Maria Mică: 8 septembrie.

Altă zi. Mă simt mai bine. Am primit ampicilină. Boala dă înapoi. Plouă. Vorbesc la telefon. Şi în B.M plouă. A înflorit muşcata roşie. Sunt tot mai hotărît  să finalizez  Pagina de gardă. Iar plouă. Pentru postul de patriarh s-au departajat  trei concurenţi: Daniel, Ioan al Covasnei şi Bartolomeu al Clujului. Ceapa din grădină începe să putrezească din cauza timpului ploios. Nici aşa nu e bine. Scriu pe hârtie foarte proastă, pixul alunecă poticnit. Începem să adunăm prune. De fapt vroiam să-mi numesc textul La cules de prune. Sună prea poetic. Deja fundul de la cadă nu se mai vede. Am adunat ceva prune.

Avem la masă pui cu orez şi ceapă, gătit sub capac. Îmi plăcea în copilărie, era mîncarea mea preferată. Se întunecă cerul. Am aflat reviste vechi, le răsfoiesc însetat de slovă tipărită. Vine şi frate-meu şi mergem la cules de prune. El coseşte şi adună fructele cu mama, eu transport găleţile pline şi le răstorn în cadă. Mă îndoi mai greu, nu am antrenament. E soare. Vopsesc stîlpii din lemn ai terasei. Scăriţele crăpate le refac cu ciment. Noaptea vine furtuna. Satul este înconjurat de păduri. Nu am destul material bibliografic, aş fi dorit să-i scriu monografia. Satul dintre păduri.

Mătuşa ne cedează recolta de pe prunii lui Novac,  pruni pe o stradă paralelă cu a noastră. Prunele adunate în găleţi le transport cu roaba. Uliţele au multe case pustii. Casa lui Novac este dărăpănată. Pe poarta de lemn îmblănită cu tablă scrie: Temian Novac, literele sunt scrise cu cuie cu cap înstelat. Anul 1944. Au trecut ceva ani de atunci. Satul este luminat ici-colo, adică deficitar. Dimineaţa se aude clopotul. A murit cineva. Pentru cine bat  clopotele? Mă întreb deodată cu  John  Donne citat de Hemingway. Să nu întrebi niciodată pentru cine bat clopotele. Pentru tine iată că bat.

Vizualizări: 367

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ştefan Jurcă pe Octombrie 24, 2013 la 9:24am

Multumesc domnule Viorel,va doresc numai bine!

Comentariu publicat de Viorel Tăutan pe Octombrie 23, 2013 la 9:07pm

Ştefane, cunoscându-te, m-a pufnit râsul: Cum să te fi îndoit uşor după prunele din iarba cosită!? E o muncă migăloasă, deci dificilă. Ştiu cum e; am cules şi eu oarecând. Îmi place cum scrii, ţi-am mai spus-o, nu mai ştiu unde, la Satu Mare ori la Oradea. "Stilul este omul" , ar fi zis Buffon! Tu îl ai pe-al tău, iar mie îmi place. Ideea respiraţiei scurte, a omului care vorbeşte alergând. E bine acasă, chiar şi când te prind frisoanele. Lectura scrisului tău captivează, te ţine conectat. Te îmbrăţeşez! Vio Gheo de Chybur

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Octombrie 20, 2013 la 10:45pm

Minunat!

Comentariu publicat de HELENE PFLITSCH pe Octombrie 20, 2013 la 12:20pm

 Imi place mult stilul dumneavoastra. Te transpune acolo, parca esti tu insuti personajul.

Si eu, cititorul, cred ca e asta e literatura iar daca librariile ar avea mai multe carti cu un asemenea gen de literatura (ma refer la autori romani) ar fi mai multi cititori.

Cu pretuire,

Comentariu publicat de Ştefan Jurcă pe Octombrie 20, 2013 la 12:07pm

Mulţumesc domnule Iuga,aşa parcă spuneati că vă cheamă.Ceea ce fac eu este o ficţiune,o proză literară,dacă aveti suficientă răbdare veti afla,printre altele că acest text are o acţiune care se petrece aprox în anul 2007.Între timp lucrurile  poate s-au schimbat în bine,există un om,originar din zonă mult mai important şi puternic decit mine care ar putea fi sesizat despre anume nereguli, concrete aflate în zonă.Deci eu sunt un biet scriitor de provincie lovit de melancolie.Poate domnul Melescanu,să zicem,ar fi mai interesat decat mine de acea zonă copleşită de istorie şi de sărăcie fără sfîrşit.Este un om de caracter si de actiune.Va multumesc ca sunteti  mereu pe fază,repet eu scriu doar fictiune,literatură aş vrea să-i spun eu,dacă nu sunt prea obraznic.

Comentariu publicat de IUGA NICOLAE pe Octombrie 20, 2013 la 10:18am

                   Poate ajungeti si la Brad. Va astept in fabuloasa gara a Bradului, in prezent in ruina. Daca s-ar putea aduna ciubucul de pe un an al nashilor de pe trenul ARAD - BRAD s-ar reface gara ca-n Nekermman. Dar cum nu se poate asa ceva, mai bine sa faca cineva o vizita tuturor nashilor, de pe trenuri, magazionerilor din magaziile garilor, impiegatilor, sefilor de gari si veti vedea cum arata o curte de vis pentru un gospodar. Din salariul de ceferisti...Si vedeti de ce e CFR in faliment...

Comentariu publicat de Benoni Todica pe Octombrie 20, 2013 la 5:35am

Foarte frumos domnule Jurca! Generatia noastra a invatat sa scrie in comunism insa pentru cine? Cei din capitalism nu vor sa citeasca, Nu au timp.

Multumesc!

Comentariu publicat de Ştefan Jurcă pe Octombrie 19, 2013 la 10:57pm

Proza publicata in revista  de cultura Familia

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor