Am fost acasă la I.C. Vissarion...
O căsuţă modestă aflată în Costeştii din Vale, încărcată de ani şi istorie.
M-a întîmpinat fiul său cel mic, Octavian Dumitru, în vîrstă de optzeci de ani. Dintre cei treisprezece copii ai scriitorului, doar trei mai sunt în viaţă: el, Alexandrina, de 91 de ani şi Cornelia Mănuceanu, de 84 de ani, stabilită în Germania.
Am păşit cu emoţie pragul acelei case, am atins clanţa uşii pe care, cu ani în urmă şi scriitorul a pus mîna. M-am aşezat la masa unde a scris, i-am privit cărţile din bibliotecă,
patul unde s-a odihnit şi înfiripat visele.
Am aflat de la domnul Octavian că bunicul său a venit din Grecia, ca mic negustor, cu speranţa de a face avere aici, în Romania. S-a căsătorit cu o romancă şi la puţin timp s-a născut viitorul scriitor. La vîrsta de patru ani şi-a pierdut mama, iar tatăl său s-a recăsătorit şi a mai avut nouă copii.
De ce a ales I.C. Vissarion să-şi scrie numele cu doi “s”, nu este prea clar, existînd două variante asupra acestui lucru:
prima, susţinută de fiul său, care mi-a spus că ducîndu-se în Grecia, scriitorul a vizitat o biserică, tot cu numele Vissarion, scris cu doi “s”. Din acel moment şi tatăl lui s-a hotărît să-şi scrie numele la fel. Cea de-a doua variantă este că I.C. Vissarion şi-a mai adăugat un “s” la numele său, pentru a-l deosebi de cel al fraţilor săi vitregi. Ambele variante par verosimile.
În scurta mea vizită am mai putut vedea multe manuscrise, fotografii, cărţi ale autorului. Despărţirea de acel loc a fost la fel de emoţionantă, gazdele mele fiind deosebit de amabile şi ospitaliere, deşi sosirea mea fusese intempestivă, iar afară era o zi de toamnă rece, cu burniţă şi un vînt ce batea mai mult prin vîrfurile copacilor, prevestind sosirea primilor fulgi de zăpadă din iarna aceasta, poate ca cea din 5 noiembrie a anului 1951...


3 noiembrie 2009
George Ioniţă



I. C. VISSARION

Se împlinesc cincisprezece ani de la moartea scriitorului ţăran autentic, I. C. Vissarion, uitat de toată lumea, pentru că n-a fost niciodată nici cap de listă, nici bărbat politic al câte unui partid agreat de protipendadă a cărei stăpânire i s-a părut a fi, pentru ţară, o încremenire pe loc. Va veni odată ziua în care se va examina, fără mici şi mari monopolişti, valoarea cântărită a scriitorilor de circulaţie, puşi la locul cuvenit.
Mă întreba odinioară Octavian Goga, ce părere aş avea despre un prozator, cel mai superlativ elogiat de o critică intimidată. I-am răspuns:
- Cui trebuie să adresez părerea mea, ministrului numit de curând, sau confratelui? - fiecare fiind situat la un diapazon contrariu.
- Mi se pare că n-ai fost niciodată la mine la Ciucea. Din pridvorul conacului mă uit, în fiece seară, la întoarcerea vacilor de la păşune, fiecare purtătoare de o saca de lichid inexprimabil în literatură. De-a. latul şoselei s-ar fi zis că cireada s-a. apucat de scris, cu punctuaţia necesară, din când în când, a unei plăcinţi. Am impresia că citesc proza colegului de literatură. Atâta părere am despre ceea ce voiam să te întreb.
Mai erau de faţă câţiva de-ai noştri, care s-au umflat de râs. Nu se aşteptau ca poetul să profeseze o părere atât de materialistă despre prozatorul trâmbiţat, Goga se oprise definitiv la proza lui Vissarion, a cărui evlavie pentru pământ, viaţă şi om avea şi alţi preţuitori.
Cum. a putut să fie uitat de editori acest adevărat tâlmaci de suferinţă al plugarului răbdător? Să li-l aducem aminte, măcar cu această vinovată întârziere.
Acasă, pe la Costeştii din Vale, au rămas, după ştirea mea, o sumedenie de manuscrise, peste care zace, probabil, rogojina uitării.
Vissarion a scris mult, ca şi alţi mânjitori frumos ai hârtiei.
Vissarion a trăit între târnacop, lopată şi manuscrise, fără veleităţi, fără ambiţii nepotrivite cu condeiul, şi nu s-a mişcat dintre ţărani. O singură dată a cerut şi el ceva; o sfoară de ţărână pentru experienţele lui tehnice şi agricole.
Trebuie adaos că Vissarion era şi un inginer înnăscut, şi un ins de factură universală. El avea în proectele lui, pierdute pe undeva prin mucegai, zeci de maşini destinate să îndestuleze lumea de la sate.
Am fost prieteni cu Vissarion toţi cei din preajma lui Gala Galaction.
Care au fost lecturile lui, nu ştiu, însă erau variate şi fundamentale. El era medicul satelor dimprejur, şi în complexitatea personalităţii lui cunoştea bine chimia şi tot ce s-a. gândit până la metempsihoză. Mă surprindea uneori cu mărturisiri ciudate, visările din somn traducându-le în lucruri vii şi adevărate. Adeseori m-a surprins cu preştiinţele lui, trăind în două lumi şi două metode, plugar acasă la el, şi fantastic în gândirea lui. Mi-a spus de mai multe ori, cu tonul confidenţei, că într-altă viaţă el ar fi fost preot, şi era de fapt şi în viaţa trăită la Costeşti, un preot bun sfătuitor, cercetat pentru soluţia problemelor complicate.
I. C. Vissarion e unul de-ai noştri, un rumân de mare calitate, care trebuie înviat din morţi, dimpreună cu caietele lui risipite.
După deces, un deces de toate zilele, de om muncit şi neluat în seamă s-a găsit câte un mintos care să insulte şi omul şi literatura lui.
Am uitat multe lucruri mari. Ne trebuie un curs universitar despre uitarea de multe ori totală de noi înşine. Cât o să mai dureze uitarea de sine? E pata neagră, aruncată uneori şi de multe ori peste biata noastra ţărişoară şi peste tradiţiile noastre.
Să ne felicităm că dintre noi, ca să nu zic dintre noi toţi s-a ridicat o conducere lapidară de-aci încolo în fruntea poporului nostru de mult aşteptată care n-a. uitat, şi nu uită, şi nu va uita.
Scriitorul I. C. Vissarion n-a avut parte cel puţin de o placă amintitoare tencuită pe casa lui, pentru a fi citită de săteni şi de trecătorii prin faţa bietei lui grădini, unde a visat, a iubit şi a cinstit neamul din care face parte. La final să ne mai aducem aminte şi de atitudinea de cetăţean luminat în timput duratei boiereşti.
I. C. Vissarion e un premergător al răscoalelor din 1907.
Tudor Arghezi
Apărut în Gazeta literară, an XIII, nr.45 (732) / 10.11.1966
preluat din Scrieri, vol. 27, Proze. Bucureşti, Editura Minerva, 1975. 435-437
(grupajul I.C. Vissarion este realizat de Györfi-Deák György)

Vizualizări: 469

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Iunie 25, 2013 la 5:16pm

" Ne trebuie un curs universitar despre uitarea de noi insine"......ne pierdem identitatea de neam cand ne uitam valorile.

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Iunie 21, 2013 la 1:00pm

Daca consatenii nu se gandesc la el , atunci . . . .

Multumim.

Comentariu publicat de Menelas CAPLOIU pe Iunie 19, 2013 la 5:14pm

Cinste lui, ruşine...cui?

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor