poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente
- Am invitat iubirea să stea cu noi la masă,
Tu ține-mă de mână și jură-mi că nu-ți pasă
De timpul care-aleargă și-mi răsfoieşte viața
Ca pe o carte albă. Oferă-mi dimineața
O unică scânteie să ardem împreună
Într-un poem albastru când razele de lună
Brodează tâmpla nopții cu unduiri domoale
În argintiu, iubite... Dă-mi aripile tale!
Am invitat speranța să ne îndrume pașii
Pe drumul primăverii în care toporașii
Ne-au invadat câmpia și m-am deprins cu zborul...
Dar vezi cum trece timpul? Te răscolește dorul?
- În fiecare noapte, captivi ai nostalgiei,
Am ridicat altare pe țărmul poeziei
Şi-am străbătut pământul, în zbor, făr-a ne teme
De soarele puternic, de înălțimi extreme,
Nimic nu ne doboară, când suntem împreună
Și cerul ne alintă, din stele o cunună
Ne-mbracă dimineaţa într-un veșmânt de gală,
Ascensiunea noastră e pură, verticală.
Am invitat iubirea să vină mai aproape,
Să stea cu noi la masă, când tu ascunzi sub pleoape
Metaforele vieţii ce-au spulberat distanţe...
Ce dacă timpul trece? Noi nu-i plătim creanţe.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
Din volumul Ca și cum am împărți aceeași inimă -
Editura PIM Iași - 2016
Adaugă un comentariu
mulțumim... o zi minunată, Maria...
Va multumesc mult pentru toate poeziile minunate,va doresc mult succes si realizari frumoase!
Noapte buna si vise frumoase!
© 2019 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria