Adrian năzdrăvan, poveste de Monica Rohan

       Pe Adrian l-a trimis mămica lui după lapte.

      Copilul se întorcea spre casă săltând vesel de pe un picior pe celălalt. Chiar în fața blocului în care locuia, se împiedică de o jucărie uitată pe trotuar și căzu întins cât era el de măricel. Cutia* cu lapte s-a spart și o pată albă se lățea tot mai mult luând chip de balaur și cuprinzând trotuarul în întregime. Băiatul o privi înfricoșat, și dintr-o dată i se păru că nu mai recunoaște strada pe care se afla, blocul dispăruse ca prin minune iar în lcul lui strălucea un castel înalt, cu zidurile albe ca spuma laptelui. Copacii erau stropiți cu var peste tot: pe trunchiurile albe, pe ramuri, chiar și pe frunze. Iarba și florile erau de asemenea albe, crescute dintr-un pământ cum e cașul.

     -Cine ești tu care ai îndrăznit să risipești averea noastră!? se auzi o voce strigând de la o fereastră a castelului.

     -Pe mine mă cheamă Adrian. Eu nu știu nimic despre averea voastră și nu știu cum de m-am rătăcit.

Citeste mai mult

http://www.literaturacopii.ro/crs/stire-basme-legende/adrian-nazdra...

Vizualizări: 273

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Monica Rohan pe August 27, 2013 la 9:51pm

Mulțumesc mare! Dragă Mara, m-am întors acasă, am fost în munți, a fost frumos mie, desigur că-i frumos în continuare... Sunt uimită de schimbările din rețea. !!!? Mă bucur că a revenit Dominique Iordache, sunt îngrijorată de plecarea Ruxandrei Anton. Desigur că am și adresă e-mail, iată: monica_rohan@ yahoo.com. Și încă una pe gmail, dacă îți este mai la îndemână. Cu tot dragul...

Comentariu publicat de Monica Rohan pe August 8, 2013 la 10:22pm

Mulțumesc, Mara, mă bucur. Și mie îmi plac poeziile tale pentru copii, sunt fermecătoare. Aș dori să citesc mai mult, știu că ai cărți pentru copii. Eu, pentru copii, am doar două (povestiri, povești, basme... pe capitole). „Gogonata” e haioasă! Dar „Băiatul de jar” e o poveste cam tristă... Copiii e bine să râdă, nu-i așa? Și nouă cât de fain ne șade să ne mai bucurăm...!

Comentariu publicat de Monica Rohan pe August 8, 2013 la 9:10pm

Mulțumesc Adrian Ilie. Până la urmă acesta este singurul teritoriu care rămâne pur și nealterat, nimeni nu ne mai poate alunga în afară. Iar ceea ce ni se îngăduie, în mod miraculos aproape, este retrăirea amintirilor dragi, din vremea copilăriei. Observ, nu fără oarecare uimire, că doar amintirile din copilărie își păstrează întreaga prospețime. Aproape că simt mireasma câmpiei, spinii-porumbari înfloriți, brazdele răscolite de tractoare, sănioara mea pe derdeluș, zăpada strălucind ca o minune a minunilor...

Comentariu publicat de Monica Rohan pe August 8, 2013 la 9:03pm

Nu vă faceți probleme, vă rog... Cred că am înțeles la ce fel de mesaj făceați referire. Și nu pot fi decât de acord. Vă mulțumesc. Îmi pare rău că ați șters. Sincer, „lecția” este necesară.  

Ghilimelele acestea de care mă tot folosesc exprimă un neajuns al meu. Cuvântul cuprins în „gărduțul” lor este doar o „nuanță” a ceea ce aș dori să redau. Ca într-o încercare de obținere din culorile prime a unei nuanțe „anume”, aparte, mai mult sau mai puțin aproape de ceea ce „văd” cu alt fel de „ochi”... Sunt departe, mereu mă găsesc stând la oarece distanță de ceea ce încerc să reliefez, nu știu cum se face...

Mă bucură faptul că ați citit și comentat povestirea aceasta. Pe mine poveștile încă mă ademenesc. Pe lit.copii sunt o mulțime...

(După 10 august nu voi mai avea acces la internet, o vreme. Acum, că m-am obișnuit, s-ar putea să simt că-mi lipsește.)  

S-auzim de bine!   Cu drag...

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe August 8, 2013 la 8:08am

O, îmi pare rău, n-am vrut să dau o lecţie, am vrut să transmit un cu totul alt mesaj, încurajat tocmai de frumuseţea lucrurilor pe care le faceţi şi care spun atât de mult, pentru că Dumneavoastră sunteţi un mesager al Luminii. Formulabil sau nu, transmiteţi de fiecare dată un mesaj pozitiv prin însuşi faptul că scrieţi frumos, indiferent despre ce! Iar frumuseţea înseamnă Lumină!

Comentariu publicat de ilie adrian pe August 8, 2013 la 2:26am

 Crezul sufletului de copil este naiv,inocent,nesabuit,dar curat ca neaua,ca laptele.Cine-l iubeste il si dobandeste si ramane pururea tanar.

Comentariu publicat de Monica Rohan pe August 7, 2013 la 8:52pm

Mulțumesc. E o lecție. Îmi place cum desfaceți nodurile.

„Mesajul” - adică doream să transmit ceva pozitiv*. Copilului libertatea de a visa neîngrădit, că, de fapt „are voie”. Și acum sufăr când văd un părinte îngrădindu-și copilul: „asta nu se face așa, uite, aici trebuie să fie o linie dreaptă, folosește rigla” sau „cum îți poți închipui că...?” ori „un nor de fum să fie viu, să-ți vorbească, și ce ți-ar putea spune, cum poți să crezi așa ceva?”... Eu atunci credeam. Uneori mai cred și acum. Iar când cred de-adevăratelea sunt parcă mai adevărată. Acolo mă recunosc „autentică”, nu aici, între formalisme de tot soiul. Nu sunt adaptată. Din păcate? Ori, până la urmă, bine-i și-așa, se poate, însă cam „strânge”, cam doare...

*(Am un text foarte scurt, se numește „Cartea deplină” - l-am postat pe blogul din R.L. Nu a fost recomandat. Acolo spun, cumva, crezul meu, - un cuvânt prea mare, știu, prea mare..)

Comentariu publicat de Monica Rohan pe August 6, 2013 la 10:53pm

Mulțumesc. Aceasta e o poveste aproape-adevărată, dintr-o serie a poveștilor dedicate unor copii „reali”. O poveste simplă. Scrisă cândva, demult, pe vremea când încă mai trăiam și eu într-o poveste... A fost un timp când încercam să transmit câte ceva prin intermediul poveștilor pentru copii. Am încercat să strecor un mesaj în „Pasărea-vis”, „Călătoria”, ori în „sfârșitul poveștilor” („Leopardul de fum”, mai cu seamă). Nu știu dacă mesajul „prinde”, dar mă gândeam că, mai subtili decât noi, pot fi copiii. Îmi amintesc cum deslușeam povești pe care acum nu le-aș mai înțelege. Am mai uitat... prea mult, din păcate...

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe August 5, 2013 la 3:05am

Doar laptele matern conţine în formula-i atâta lumină...!... S-a spart ulciorul şi conţinutul lui nu va mai ajunge în blidul de pe masa copilului, dar ce compensaţie! Pata de lapte de pe trotuar deşteaptă în mintea băiatului o viscolire albă, de flori şi palate şi oameni cumsecade, desigur după consumarea unui prim moment de teroare, în care cioburile şi pata albă, de lapte, iau chipuri spăimoase, de monştri...Moment repede depăşit, căci tâlcul cioburilor şi al oricărei mici pierderi stă în aceea că aduc, aşa, mai pe ocolite, norocul...!...Si nu doar Adrian e norocos, ci şi noi, răsfăţaţii cititori ai acestei atât de frumoase istorisiri!...

Comentariu publicat de Monica Rohan pe August 4, 2013 la 5:20pm

Mulțumesc mult Adrian Ilie.  „Adrian-năzdrăvan” era un băiețel din vecini. Acum e om în toată firea, stabilit în Germania, tatăl unei fetițe de vreo 2-3 anișori. Tare iute zboară timpul nostru... Să auzim de bine!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor