Mergând pe dune în faţă noi priveam

 Şi nu vedeam decât pustiul infinit,

 Dincolo de dealuri de nisip visam

 Să ne găsim scăparea, nu vreun schit!


 De zile christice-n infernul pământesc eram,

 Sperând scăparea, în vreun fel, să ne-o aflăm,

 Însă-n zadar noi viermuiam prin osuar

 Căci marea de nisip părea să nu sfârşească,

 Iar marşul nostru devenise unul funerar

 Prin locurile străine de suflarea omenească!

 

 Rămasem cinci din grupul ce plecase la-nceput

 Şi moartea-n aerul torid plutea,

 Vulturi pleşuvi zburau pân’ la asfinţit,

 Deşi nădejdea, vie, nu ne părăsea.

 

 Dar zilele în iaduri ni se mistuiau,

 Carcasele de jos vederea o înfiorau,

 De mega-waţi nenumăraţi puterea soarelui era,

 Simţeam oasele-mi fluide aflându-mă sub ea!

 

”Eu mi-s pe drumul ce vine către tine,

 Amun Re, zeul ce e stăpân pe veşnicie!“

 Aşa vorbea, adus de spate, cel de lângă mine,

 Nemaidorind nimic, răpus fiind de pustie.

 

”Eu nu disper, să o revăd pe ea eu vreau, Saul,

 Iar visul meu nu va pieri, pot fi Usul!”

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor