poezie, proză, eseu, teatru, jurnalstică, evenimente literare
Adaugă un comentariu
@ Diana Frumosu - nu, nici nu se pune problema de divergente. Mie imi pare o discutie de profesionisti, iar cand e vorba de profesionalism "divergentele" nu isi au locul.
@Mircea Barsila - ar fi interesanta o astfel de discutie, clar, insa cred ca aveti dreptate, nu stiu cat interes trezeste aici o asemenea dezbatere destul de tehnica.
An Nou fericit!
N-aş vrea ca poemul meu să fie imboldul unor divergenţe între voi, cu toate că problema pe care aţi început să o abordaţi este una destul de interesată.
Cele 3 versuri de la final au, fără îndoială, o interpretare anume, dar poezia nu se explică, ci rămîne la discreţia cititorului.
Un An Nou fericit!
Da, aşa este. Şi aţi nuanţat foarte bine ( chiar cu lux de amănunte) problematica... Eu cred că această discuţie
ar trebui să fie continuată. Mi-ar plăcea să vin cu ,,exemple'' din poezia secolului trecut: Maeterlinck, Georg
Trakl, Saint-John Perse , avangardişti ( mai ales suprarealiştii)... Mă tem, pe de altă parte, că mulţi dintre
colegii de aici nu sunt interesaţi de respectiva ,,dezbatere''.
Vă doresc, domnule Mateius N. Vasile, un AN NOU plin de bucurii !
Domnului Mircea Barsila
Eu spuneam mai mult in gluma... a se vedea semnele ":))"
Desi am inteles argumentatia dvs excelenta, exemplul dat - " Un covor a cărui suprafaţă cuprinde felurite figuri geometrice nu este un
ansamblu?" poate suferi nuantari: - fizic este un ansamblu (insa
echivalarea cu poezia se face greu). Din pdv. coloristic, vizual (proprietati
care isi pot gasi corespondentul in structura unei poezii), exemplul dat nu
este un ansamblu, ci maxim o grupare coloristica si geometrica ce nu se
asociaza prin proprietatile intrinseci, ci este "un pus laolalta" -
prin vointa creatorului si nu prin spontaneitatea asocierii bazata pe o "coagulare
organica." In acest fel valoarea estetica este data de catre receptor nu
atat lucrarii in sine, cat mai mult efortului autorului de a asambla
"discontinuitati rigide". Nu cred in forta artistica a
"tehnicii discontinuitatii". Daca tot am intrat in sfera comparatiilor,
sa presupunem ca printr-un soi de sinestezie, poezia ar fi transpusa in muzica.
Discontinuitatea ar putea insemna rupere de ritm (ceea ce este acceptabil
estetic) dar daca ar insemna ruperea armoniei, schimbarea brusca a tonurilor? -
s-ar ajunge usor la disonanta. Ceea ce vreau sa spun este ca aceasta
discontinuitate poate fi reprezentata ca vectori fara origine comuna, cu sens
si directie total diferite si receptate ca fiind aleatorii, confundandu-se pana
la urma cu dezordinea, cu haosul. Poate ca un astfel de demers creator, prin
aceasta tehnica, ar putea fi ajustat, prelucrat, pana a se ajunge la tehnica de
tip "stop cadru" sau de tip cadre succesive, disipate temporal si si
din punct de vedere al unghiului, al perspectivei (fie ele si poetice). De abia
din acest punct cititorul (de multe feluri, cu diverse repere) poate incepe
descifrarea prin cheia "framingului" (in sensul sociologic)- adica
poate descifra mesajul prin aplicarea unor filtre ce duc catre o interpretare
proprie - pentru ca fie in stop cadru, fie in seria de cadre disparate exista
un element comun : tehnica, subiectul sau natura succesiunii (elemente de
"coeziune organica" ce nu se intalnesc in tehnica discontinuitatii de
idei, de mesaj, de stil, si care sunt diferite de nevoia receptorului de a
intra in "sfera gandirii regizorului"). Tehnica, subiectul sau natura
succesiunii, chiar daca vor sa lase impresia de discontinuitate, involuntar
trebuie sa induca si legatura. Poezia "poarta" cititorul, ii induce
metoda decriptarii.
In exemplul dat de dvs cu covorul - chiar forma geometrica a obiectului "covor" este o sugestie a INTENTIEI DE UNITATE, deci privitorul
este "purtat" catre receptarea ansamblului si al scopului desi pe
covor nu scrie "covor" (in ideea ca nu i se da cheia decriptarii).
In poezie liantul cadrelor diferite ar trebui sa fie altul decat "trairea
poetica a autorului", aceasta din urma fiind de fapt elementul de
"nedezlegat", structura invizibila a ceea ce se transforma ulterior
in receptia poeziei, o structura prezenta fara a fi bagata in seama sau cautata
constient. Revin la exemplul cu muzica - o melodie poate fi ascultata si
apreciata fara a face efortul de a trai "intentia"
compozitorului.
Ceea ce este interesant in aceasta poezie este curajul asocierii de termeni si semnificatii, de fortare a imaginatiei "în paharele de şampanie topim
lumînări", "căprioare se revarsă din mine pe coapsele tale" cu
sacrificarea (voita?!) a continuitatii mesajului. Poezia este surprinzatoare
prin felul in care structureaza o noua perspectiva. Poate surprinzator cum ar
fi si ca cineva sa introduca o minge de fotbal intr-o sticla fara sa deformeze nici
unul dintre cele doua obiecte. Ramane insa dincolo de uimire senzatia de ireal
iar aceasta lipsa de credibilitate poate duce dupa consumarea "ludicului
imposibil" la repulsie, la refuz. Situatie cam riscanta pentru orice poet
care nu-si cunoaste perfect punctele vulnerabile ale propriei tehnici. Un mic
pont, daca imi este permis - intr-o astfel de poezie, autorul, ar trebui sa isi
gaseasca modul de a demonstra ca stapaneste continuitatea si abia apoi sa
induca senzatia de discontinuu, asa cum intr-o pictura abstracta pictorul
aseaza forme fara legatura evidenta insa isi demonstreaza "puterea
discursiva" prin congruenta tonurilor sau prin constanta tusei.
Ultimele doua versuri ce folosesc o tehnica a, sa-i zicem, oglindirii in contrast invers sunt reusite, insa cum si-ar gasi interpretarea ultimele trei versuri citite impreuna?
trebuie să zic că mă simt prea mică totuşi pe lîngă voi toţi.
dle Mircea, vă mulţumesc mult pentru aceste argumente, lămuriri şi cuvinte care mă fac să radiez într-un colţ al odăii mele. sunteţi un Om minunat!
în ce priveşte finalul poemului, da, este vorba de ",, apriga'' nevoie de fericire".
mă bucur să ştiu că unii mă şi înţeleg.
Punînd între ghilimele cuvântul ansamblu, am evidenţiat faptul - nu-i aşa, domnule Mateius N. Vasile ? -
că folosesc într-o accepţie mai elastică acest cuvânt. În comentariul meu , acel cuvânt avea înţelesul
cuvântului Text. Între definiţiile ansamblului se află şi aceasta : ,,unitate alcătuită din mai multe
elemente izolate''.... Şi, în poezie, în pictura modernă (şi nu numai în aceste domenii)..., nu este
obligatoriu ca ele să aibă legătură unele cu altele precum elementele unui organism sau precum cuvintele
într-o frază . Un covor a cărui suprafaţă cuprinde felurite figuri geometrice nu este un ansamblu? Poate fi
numită ,,dezansamblu'' o pictură abstractă ? Mă rog, nu intru în amănunte.
Cele trei sau patru secvenţe ale poeziei semnate de Diana Frumosu nu sunt legate EPIC unele de
altele. Absenţa epicului - sau, mai bine spus, a discursivităţii - caracterizează o anumită direcţie a
poeziei bazate pe tehnica discontinuiţăţii. Poezia în discuţie este foarte, foarte bună. Da, fiecare vers
este surprinzător : şi frumos, şi insolit ! Această poezie şi aceea intitulată ,,Elegie I '' fac dovada unui
talent liric de excepţie. Şi încă ceva: nu despre moarte este voba în finalul poeziei, ci despre
,, apriga'' nevoie de fericire. Efectul liric constă în proiectarea respectivei stări pe fundalul contariului ei.
mă bucur că v-aţi luat din timpul preţios să-mi scrieţi şi mie.
mulţumesc.
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară