în paharele de şampanie topim lumînări
să ne înfundăm urechile cu ceară

lumea curge invers proporţional

îţi storc lămîi pe buze şi-ţi silabisesc prin forţe dinlăuntru
că azi cerul e singura noastră viaţă

căprioare se revarsă din mine pe coapsele tale
AK-103 ne umple trupul cu gloanţe
fericirea ucide
şi eu îmi doresc moartea asta

Vizualizări: 113

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de mateius n vasile pe Decembrie 29, 2010 la 2:41pm

@ Diana Frumosu  - nu, nici nu se pune problema de divergente. Mie imi pare o discutie de profesionisti, iar cand e vorba de profesionalism "divergentele" nu isi au locul.

 

@Mircea Barsila - ar fi interesanta o astfel de discutie, clar, insa cred ca aveti dreptate, nu stiu cat interes trezeste aici o asemenea dezbatere destul de tehnica.

 

An Nou fericit!

Comentariu publicat de Diana Frumosu pe Decembrie 29, 2010 la 11:24am

N-aş vrea ca poemul meu să fie imboldul unor divergenţe între voi, cu toate că problema pe care aţi început să o abordaţi este una destul de interesată.

Cele 3 versuri de la final au, fără îndoială, o interpretare anume, dar poezia nu se explică, ci rămîne la discreţia cititorului.

Un An Nou fericit!

Comentariu publicat de mircea barsila pe Decembrie 29, 2010 la 10:36am

 

   Da, aşa este. Şi aţi nuanţat foarte bine ( chiar cu lux de amănunte) problematica... Eu cred că această discuţie

  ar trebui să fie  continuată. Mi-ar plăcea să vin cu ,,exemple'' din poezia secolului trecut: Maeterlinck, Georg

  Trakl, Saint-John Perse , avangardişti ( mai ales suprarealiştii)... Mă tem, pe de altă parte,  că mulţi dintre 

   colegii de aici nu sunt interesaţi de respectiva ,,dezbatere''.

          Vă doresc, domnule Mateius N. Vasile, un AN NOU plin de bucurii !  

  

Comentariu publicat de mateius n vasile pe Decembrie 29, 2010 la 1:51am

Domnului Mircea Barsila

 

Eu spuneam mai mult in gluma... a se vedea semnele ":))"

 

Desi am inteles argumentatia dvs excelenta, exemplul dat -  " Un covor a cărui suprafaţă cuprinde felurite figuri geometrice nu este un ansamblu?"  poate suferi nuantari: - fizic este un ansamblu (insa
echivalarea cu poezia se face greu). Din pdv. coloristic, vizual (proprietati
care isi pot gasi corespondentul in structura unei poezii), exemplul dat nu
este un ansamblu, ci maxim o grupare coloristica si geometrica ce nu se
asociaza prin proprietatile intrinseci, ci este "un pus laolalta" -
prin vointa creatorului si nu prin spontaneitatea asocierii bazata pe o "coagulare
organica." In acest fel valoarea estetica este data de catre receptor nu
atat lucrarii in sine, cat mai mult efortului autorului de a asambla
"discontinuitati rigide".    Nu cred in forta artistica a
"tehnicii discontinuitatii". Daca tot am intrat in sfera comparatiilor,
sa presupunem ca printr-un soi de sinestezie, poezia ar fi transpusa in muzica.
Discontinuitatea ar putea insemna rupere de ritm (ceea ce este acceptabil
estetic) dar daca ar insemna ruperea armoniei, schimbarea brusca a tonurilor? -
s-ar ajunge usor la disonanta. Ceea ce vreau sa spun este ca aceasta
discontinuitate poate fi reprezentata ca vectori fara origine comuna, cu sens
si directie total diferite si receptate ca fiind aleatorii, confundandu-se pana
la urma cu dezordinea, cu haosul. Poate ca un astfel de demers creator, prin
aceasta tehnica, ar putea fi ajustat, prelucrat, pana a se ajunge la tehnica de
tip "stop cadru" sau de tip cadre succesive, disipate temporal si si
din punct de vedere al unghiului, al perspectivei (fie ele si poetice). De abia
din acest punct cititorul (de multe feluri, cu diverse repere) poate incepe
descifrarea prin cheia "framingului" (in sensul sociologic)- adica
poate descifra mesajul prin aplicarea unor filtre ce duc catre o interpretare
proprie - pentru ca fie in stop cadru, fie in seria de cadre disparate exista
un element comun : tehnica, subiectul sau natura succesiunii (elemente de
"coeziune organica" ce nu se intalnesc in tehnica discontinuitatii de
idei, de mesaj, de stil, si care sunt diferite de nevoia receptorului de a
intra in "sfera gandirii regizorului"). Tehnica, subiectul sau natura
succesiunii, chiar daca vor sa lase impresia de discontinuitate, involuntar
trebuie sa induca si legatura. Poezia "poarta" cititorul, ii induce
metoda decriptarii.

In exemplul dat de dvs cu covorul - chiar forma geometrica a obiectului "covor" este o sugestie  a INTENTIEI DE UNITATE, deci privitorul este "purtat" catre receptarea ansamblului si al scopului desi pe
covor nu scrie "covor" (in ideea ca nu i se da cheia decriptarii). 
In poezie liantul cadrelor diferite ar trebui sa fie altul decat "trairea
poetica a autorului", aceasta din urma fiind de fapt elementul de
"nedezlegat", structura invizibila a ceea ce se transforma ulterior
in receptia poeziei, o structura prezenta fara a fi bagata in seama sau cautata
constient. Revin la exemplul cu muzica - o melodie poate fi ascultata si
apreciata fara a face efortul de a trai "intentia"
compozitorului.

 

Ceea ce este interesant in aceasta poezie este curajul asocierii de termeni si semnificatii, de fortare a imaginatiei "în paharele de şampanie topim lumînări", "căprioare se revarsă din mine pe coapsele tale" cu
sacrificarea (voita?!) a continuitatii mesajului. Poezia este surprinzatoare
prin felul in care structureaza o noua perspectiva. Poate surprinzator cum ar
fi si ca cineva sa introduca o minge de fotbal intr-o sticla fara sa deformeze nici
unul dintre cele doua obiecte. Ramane insa dincolo de uimire senzatia de ireal
iar aceasta lipsa de credibilitate poate duce dupa consumarea "ludicului
imposibil" la repulsie, la refuz. Situatie cam riscanta pentru orice poet
care nu-si cunoaste perfect punctele vulnerabile ale propriei tehnici. Un mic
pont, daca imi este permis - intr-o astfel de poezie, autorul, ar trebui sa isi
gaseasca modul de a demonstra ca stapaneste continuitatea si abia apoi sa
induca senzatia de discontinuu, asa cum intr-o pictura abstracta pictorul
aseaza forme fara legatura evidenta insa isi demonstreaza "puterea
discursiva" prin congruenta tonurilor sau prin constanta tusei.

Ultimele doua versuri ce folosesc o tehnica a, sa-i zicem, oglindirii in contrast invers sunt reusite, insa cum si-ar gasi interpretarea ultimele trei versuri citite impreuna?

Comentariu publicat de Diana Frumosu pe Decembrie 28, 2010 la 5:37pm

trebuie să zic că mă simt prea mică totuşi pe lîngă voi toţi.


dle Mircea, vă mulţumesc mult pentru aceste argumente, lămuriri şi cuvinte care mă fac să radiez într-un colţ al odăii mele. sunteţi un Om minunat!

în ce priveşte finalul poemului, da, este vorba de ",, apriga'' nevoie de fericire".

mă bucur să ştiu că unii mă şi înţeleg.

Comentariu publicat de mircea barsila pe Decembrie 28, 2010 la 5:18pm
   (rectificare) : contrariului
Comentariu publicat de mircea barsila pe Decembrie 28, 2010 la 5:15pm

 

       Punînd între ghilimele cuvântul ansamblu, am evidenţiat faptul - nu-i aşa, domnule Mateius N. Vasile ? -

       că folosesc într-o accepţie mai elastică  acest cuvânt. În comentariul meu , acel cuvânt avea înţelesul      

       cuvântului Text.  Între definiţiile ansamblului se află şi aceasta : ,,unitate alcătuită din mai multe  

       elemente  izolate''.... Şi, în poezie, în pictura modernă (şi nu numai în aceste domenii)..., nu este 

       obligatoriu ca ele să aibă legătură unele cu altele precum elementele unui organism sau precum cuvintele 

       într-o frază . Un covor a cărui suprafaţă cuprinde felurite figuri geometrice nu este un ansamblu?  Poate fi  

        numită ,,dezansamblu'' o pictură abstractă ?   Mă rog, nu intru în amănunte. 

            Cele trei sau patru secvenţe ale poeziei semnate de Diana Frumosu  nu sunt legate EPIC unele de 

        altele.   Absenţa epicului  - sau, mai bine spus, a discursivităţii -  caracterizează  o anumită direcţie a

         poeziei bazate pe tehnica discontinuiţăţii. Poezia în discuţie este foarte, foarte bună. Da, fiecare vers

          este surprinzător : şi frumos, şi insolit !  Această poezie şi aceea intitulată ,,Elegie I '' fac dovada unui

          talent liric de excepţie. Şi încă ceva: nu despre moarte este voba în finalul poeziei, ci despre 

          ,, apriga'' nevoie de fericire.  Efectul liric constă în  proiectarea respectivei stări pe fundalul contariului ei.

 

 

Comentariu publicat de Diana Frumosu pe Decembrie 28, 2010 la 10:57am

mă bucur că v-aţi luat din timpul preţios să-mi scrieţi şi mie.

mulţumesc.

Comentariu publicat de mateius n vasile pe Decembrie 28, 2010 la 12:07am
Eu n-am inteles si nici receptat mare lucru din poezie, dar comentariul d-lui Mircea Barsila m-a pus pe ganduri... incerc sa-l descifrez :)) ..."Fiecare vers este surprinzător, într-un ,,ansamblu'' din care au fost eliminate elementele de legătură." - un ansamblu din care au fost eliminate elementele de legatura se numeste "dezansamblu"... :)) Oricum felicitari pt poezie autoarei precum si domnului Barsila pentru comentariu.
Comentariu publicat de mircea barsila pe Decembrie 27, 2010 la 5:42pm
Este folosită foarte bine tehnica discontinuităţii. Fiecare vers este surprinzător, într-un ,,ansamblu'' din care au fost eliminate elementele de legătură. Cititorul deduce existenţa unui punct de convergenţă, spre care tind, în independenţa lor,  versurile. Uimitor, în linia poeziei avangardiste, versul : ,,căprioare se revarsă din mine pe coapsele tale'' !!!  . Sub acelaşi semn - acela al insolitării şi esenţializării mesajului - se află şi ultimele trei versuri, care alcătuiesc un întreg şi care sporesc impresia de trăire lirică, de implicare sinceră în ceea ce scrieţi. Scriitura dvs. este marcată de aşa-numita urgenţă a comunicării şi de o autentică răzvrătire cu felurite valenţe ...    

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor