De cînd ai plecat înspre sori
Pe mine mă sting nespuse depărtări
M-am pierdut și pe mine, pierdut mi-e și drumul
În nici o zi nu mai găsesc pacea, precum la sfîrșit de rugă, Aminul.
În flăcări de nestins ard, mă mistui
Precum ereticul care-și ispășește păcatele, ale sale profane visuri.
Păcatul meu, a mea păgînă iubire
Iubitului meu suflet, și nu lui Dumnezeu, a sufletului, dăruire.
Și-n veci vreau să-mi ispășesc pedeapsa,
Și-n veci să ard pentru tine
Chiar și cu prețul nemuririi,
De-a trece încă prin mii și mii de chinuri.

Este deopotrivă, puterea
Și slăbiciuniea, durerea
Focul ce arde-n mine atît de viu
Alături de tine chiar și-n Iad aș vrea sa fiu,
Alături de tine, mi-aș împlini, o, ce necrestin, visul
Ereticul din mine, lîngă tine, și-n Iad, ar găsi Paradisul.

Ard, toată ființa-mi în flărări se prăpădește,
Nu mai pot grăi ori trăi lumeste,
Simt că am pierdut tot Harul dumnezeiesc
Fără cuvintele tale duioase, simt că mă veștejesc.
Nebun am devenit, nebun după tine
Nebun după dragoste, priviri pe furiș și atingeri fine
Și viața mea,
Vino de-o ia,
Doar mai lasă-mă să-ți sorb înca-odată
Dragostea, păgîna dorință, pînă-n a mea Moarte.

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor