Când privesc cerul nesfârşit,
limpede ca ochii tăi
duminica dimineaţa,
simt în nări mirosul de nemărginire,
ploaie stârnită din lacurile albastrului său.
Doar pereţii Voroneţului
și ochii bunicii Lucreția,
în albastrul cărora aş vrea iar să dorm,
mi-au mai dat atâta linişte.
Păsările cerului meu
au coborât în taină
la cuibarele lor.
Când privesc cerul
duminica dimineaţa,
îmi pari ca o zână a ploii
coborâtă din lacurile albastrului său.

Odată, demult, prin 1965, în antichitate parcă, la Voroneț.
Între timp lumea s-a schimbat; chiar și Voronețul.
Călugărul cu barbă albă ne așteaptă în Ceruri.

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor