Se-nfige vârful ierbii în coatele-mi când tu mă
apuci de braţul vânăt - de vremuri necuprins -
şi ochii tăi de rouă cu vrere îmi consumă
arzândele sprâncene ce gura-ţi le-a încins.
Oboiul creşte-n fală şi cântă cu amor
un cântec alb în noaptea din cerul vocii tale,
când mă înalţ din roze şi-atunci când mai cobor
în mări voluptuoase de ronduri şi petale.
Eu sunt copac - tu norul ce mi se-aşază-n poală
şi îşi revarsă ploaia pe trunchiu-mi lunecos...
Ia-mi scoarţa şi clăteşte-o în recea-ţi năduşeală,
fă stropii să nu piară de sus şi până jos,
iar de recazi pe umbra-mi să o păstrezi în tine
cu amintirea sfântă când îngânai suspine.



12.01.2009

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ionuţ Popa pe Ianuarie 19, 2009 la 12:34am
Doamna Anana, va multumesc pentru atentie si pentru apreciere. Va mai astept!

Cu stima,
Ionut Popa
Comentariu publicat de Nuta Craciun (anana) pe Ianuarie 18, 2009 la 5:51pm
un frumos sonet intr-o lirica confesiva de calitate!
cu gand prieten
anana

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor