Eu nu scriu,
 eu aștern infinitul
 acolo unde ne dor zăcămintele
neputinței;
 eu nu întregesc,
 ci sfarm culori nisipoase
 peste jocurile ude....
 
 șoptesc lumina
 pleoapelor împietrite,
 întind zborul amorțirilor tale,
 te deznod de sugrumarea singurătății.
 
  nu mor
 sunt verticalitatea iubirii noastre,
 și dacă am căzut,
 eu am căzut doar în rugăciune.

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor