- Azi mi-am ucis trecutul c-o săgeată

Muiată în absint din tinerețe

Și l-am lăsat pe-o coală să înghețe

Cerșind o dimineață glazurată

În care să-mi aduci stropi de noblețe.

 

N-aș mai pleca pe drumuri încurcate

Să joc cu regi de mucava canastă,

Mai bine scriu și apăsând pe tastă

Voi descuia tunele ferecate

Și voi gusta dintr-o iubire castă.

 

Privesc dincolo de apus, cerneala

S-a colorat în verde și îmi pare

Că ești aici, că noaptea nu mai doare

Și-am să dezleg cu pana mea cabala

Pe care n-o-nțelege orișicare.

 

- Mi-e bine-aici, pe file-albastre timpul

Îl ţintuiesc c-un ac de siguranţă,

Pe calendarul vieţii vreo restanță

Nu mi-am notat, dar toamna-i anotimpul

Când se preschimbă lacrima-n romanţă.

 

Departe o vioară-a ploaie plânge

Şi-i vreme de cules... Alerg prin vise

Să storc fântâni în palmele închise,

În urma mea e-o linie de sânge

Cu descendenţi din primăveri promise.

 

Te-aştept aici, răgaz de-o clipă... Doamne,

Cât mi-aş dori s-ajungi măcar o oră,

Secunda gri s-o faci multicoloră,

Şi cei ce nu-nţeleg să mă condamne,

Dar tu să fii pedeapsa mea majoră.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor