Amfor(m)ele lui Ovidiu

 

Orice act de creaţie e mai întîi un act de distrugere.”

Pablo Picasso

Aflîndu-mă pe ultima sută de metri a mult prea scurtei mele vacanţe din această infernal de lungă vară fierbinte, primesc un telefon de la un bun amic bucureştean, spre a mă invita să-i fiu alături la o expoziţie de artă decorativă (ceramică) al cărui protagonist avea să fie. Toate bune şi la locul lor, însă pînă în finalul convorbirii noastre, în care omul mă roagă, nici mai mult nici mai puţin, să ţin şi o scurtă precuvîntare asupra creaţiilor lui din  expoziţia care urma să fie vernisată la galeriile „Orizont” din Capitală. Trebuie să recunosc că propunerea lui a avut darul să mă ia pe nepregătite, atita vreme cît unul ca mine, departe de a fi un specialist în domeniu, e doar un simplu consumator de artă (horribile dictum), başca faptul că nu-i place absolut deloc să vorbească în public, nefiind înzestrat cu harul oratoriei. Dar oare puteam eu să refuz rugămintea unui bun amic? Sigur că nu, drept pentru care am acceptat pe loc, însă cu destulă parcimonie în forul meu lăuntric, gîndindu-mă cu toţi creierii din dotare şi cu toată seriozitatea de care sînt capabil, cam ce-aş putea spune unei asistenţe scrobite, docte şi gomoase pe care-o bănuiam a fi la locul faptei. Drept pentru care m-am pus cu burta pe carte ca un elev sîrguincios, căutînd pe te miri unde, să aflu cam cu ce-ar spune alţii mult mai instruiţi ca mine - un umil receptor/contemplator de mesaje artistice – că s-ar mînca multimilenara artă a ceramicii artistice în general şi a celei contemporane, în special. Cum nu ştiam nici prea multe amănunte despre lucrările amicului meu, i-am cerut şi lui toate informaţiile sine qua non. Blindat cu toate acestea, mi-am creionat cîteva idei – nu multe – pe care, costumate într-un minimum de cuvinte, le-am prezentat unei asistenţe toropite de caniculă şi cu gîndurile bulucite mai mult spre partea finală a vernisajului, în care nectarul de la gheaţă cu ambrozia de rigoare alături, aveau să-i ostoiască toate poftele lumeşti. O seamă dintre aceste idei îmi voi permite să le împărtăşesc, pe scurt, mai la vale.

Dialog”.şi-a botezat expoziţia de ceramică Ovidiu Ionescu (amicul meu, adică). Însă un dialog nevăzut între artist şi pubic, avînd ca interfaţă opera sa cu toate mesajele transmise de aceasta. Un nume fericit ales, dublat de unul şi mai şi, „Amfor(m)e”, un splendid şi cu schepsis joc de cuvinte, plecînd de la ciclul de lucrări prezentate, închipuind, aţi ghicit, amfore. Pentru că aşa cum însuşi plasticianul mi-a spus, lucrările sale sînt „forme ce întruchipează ideea de sedimentare a unor elemente volumetrice cu suprafeţe texturate ce amintesc de depunerile sedimentare, constituite într-un ansamblu compoziţional compact, spre o piesă ceramică predestinată prin naştere depozitării: amfora.” (sublinierile îmi aparţin) Aşadar, pe scurt, cam asta ar fi calea ideatică a lucrărilor lui Ovidiu, sintetizată de el însuşi: anevoiosul drum cu punct terminus forma, plecînd, conceptual, de la amforă. Creaţiile lui Ovidiu nu sînt, aşadar, simple amfore ci, vrea să sugereze artistul, ele reprezintă propria şi originala sa viziune asupra Formei.

Cum personal nu cred că amănuntele legtate de biografia unui artist ar spori în vreun fel bucuria contemplatorului (a mea, adică) şi nici n-ar spune nimănui mai mult decît opera în sine (cu excepţia devoratorilor de tabloide, care juisează privind prin gaura cheii în viaţa pseudo-personalităţilor), despre autor n-am să mai spun decît că este un ceramist extrem de valoros, cu multe expoziţii la activ (în tară şi aiurea) şi că, în timpul liber este lector doctor la Universitatea Naţională de Arte iar lucrările lui se regăsesc în multe colecţii particulare (şi eu am cîteva pe acasă). Am subliniat contemplator dintr-un motiv temeinic: eu cred că inexistenţa binomului autor-contemplator induce implacabil absenţa mesajului artistic generat de operă. Mai mult: dacă cei doi nu empatizează, înseamnă că arta creatorului nu şi-a atins rosturile ei fundamentale: de a ne învăţa să înţelegem şi să preţuim frumuseţea lumii, asta pentru că doar frumuseţea – cum spunea poetul Ion Stratan – va mîntui.lumea. Bref, între mine, contemplatorul şi Ovidiu, artistul, s-a stabilit, mai presus de orice, o complicitate: prin stilul lui puternic, înţelegerea dintre noi s-a produs. Pentru că, în ultimă instanţă, stilul este însuşi forma, stilul este amprenta, stilul e, în fond, aşa cum bine spunea contele Buffon, omul însuşi. Prin stil, mesajele operei lui Ovidiu au ajuns nemijlocit la mine, contemplatorul ei, fără de care opera lui n-ar fiinţa. 

Spunea cîndva, pe bună dreptate, scriitorul-monah Nicolae Delarohia: „Creatorul, prin operă, se dă, se dăruieşte. Opera e pentru toţi şi pentru toate. E un act temerar şi nesăbuit, deoarece nu se ştie dacă toţi receptorii (sau măcar unii dintre ei) vor fi vrednici de darul făcut lor. Opera e o poliţă în alb, o cumpărare pe nevăzute, o loterie. Tuturora creatorul le face credit, pe toţi socotindu-i solvabili.” Parafrazîndu-l pe Ion Creangă, nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, unul, în ceea ce priveşte opera lui, îl asigur pe Ovidiu că voi fi întodeauna solvabil!

                © Bogdan Toma

Vizualizări: 315

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Ianuarie 20, 2013 la 2:22pm

"Creatorul, prin operă, se dă, se dăruieşte."

Felicitari! Multumesc pentru lectura!

Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Octombrie 14, 2012 la 2:28pm

Cît despre flori, cred cǎ artistul le meritǎcu prisosinţǎ, stimatǎ doamnǎ  maiarizescu… Vǎ mulţumesc în numele lui…

Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Octombrie 14, 2012 la 2:10pm

Tuturor, mulţumiri pentru aprecieri, lecturǎ șî comentarii. Cît de curînd voi posta și alte imagini cu lucrǎrile lui lui Ovidiu, pentru cǎ, realmente, meritǎ…

Comentariu publicat de Gheorghe Marian Neguțu pe Octombrie 12, 2012 la 8:33pm

Am uitat sa-l felicit pe Bogdan Toma, pentru calitatea articolului. Deci, felicitari!

Comentariu publicat de Gheorghe Marian Neguțu pe Octombrie 12, 2012 la 8:31pm

Foarte frumoase lucrari. Amforele lui Ovidiu Ionescu transmit ecourile lumii in care traim, asemenea vaselor care se zideau in templele antice si apoi in manastiri, pana acum cateva secole, (la manastirea Caldarusani puteti vedea asa ceva si va veti convinge ca microfonul nu este o chestie pe de-a-ntregul moderna). In lucrarile lui din aceste imagini vad esecul comunicarii, alienarea, renuntarea la vise, deci la perfectiune (caci,stim cu totii, asta semnifica amfora). Mi le imaginez gasite pe fundul marii de un scafandru al viitorului, vestigii a unor zile fugite din istorie,  semne provocatoare de neliniste.

D-lui Horga Mihai, cu respect: Inainte sa picteze in maniera cubista, inainte de perioada roz sau albastra, Picasso a invatat sa picteze ca Rafael. Cautati lucrari de tinerete ale acestuia, o sa aveti surprize...

Comentariu publicat de HORGA MIHAI pe Octombrie 12, 2012 la 7:13pm

Bun...la Pablo Picasso, mă aştept să distrugă...de altfel aş fi fost curios dacă ar fi fost în stare să facă măcar un

tablou din perioada Renaşterii, inegalabiă faţă de următoarele ...Să-şi spună părerea pictorii-în primul rând.

Mie, ca privitor, nu-mi place pictura lui, punct!(nu sunt axa lumii...numai un punct-de vedere!)

Comentariu publicat de maiarizescu pe Octombrie 11, 2012 la 2:37pm

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor