Îmi bate inima 
 în cercuri metalic îngânate,
 când nu-mi vei mai arunca toamna
 în mâinile de cerșiri pietrificate
  acest artificiu mă va trăi.
 
 timpul îmi bea 
 sângele tinereții
 mânjindu-și respirația 
 de răstigniri tăcute,
 până acolo unde
 mi-ai făcut din clipe fărâme și mai mici,
 și mi-a perforat ticăirile
 aciditatea neiubirii tale.
 
 când cerul picură vestejiri reci,
 cred că există și lumina lutului
 sub somnul anotimpurilor
 cântă trează înflorirea amintirii

pentru fiecare nefericire.

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Panzariu Andreea Geanina pe Aprilie 27, 2015 la 11:00pm
Eu va multumesc pt sfat...e multa vreme de cand nu mai intru...si acum recitind poezia dupa atata timp...o vad altfel...banala si daca nu dnu crestem...
Comentariu publicat de caterina scarlet pe Noiembrie 29, 2013 la 6:55pm

Draga Geanina, e frumos ce spui dar e prea mare aglomerație la metafore astfel  înaintarea lecturii se face dificil.La a doua strofă finalul cu ...și mi-a perforat ticăirile ...etc...e forțat și strică prozodia. Poți crea o strofă nouă care să înceapă așa:Mi-a perforat ticăirile/ aciditatea ...dar știi prea bine că și soda caustică are efect corozivmai ales pe țesuturile vii așa că au aș spune  caustica pt că merge bine cu acustica(ticăirilor).e chiar o anagramă ieftină dar de efect.nu te supăra pe mai vârstnica sfătuitoare.e o modă acum să ne tot irităm unii pe alții. eu nu am astfel de intenții.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor