Purtai o diversitate de pulovere verzi

Că pot să te numesc fata verde

Și în cinstea ta, am ales

Să scriu azi cu un pix verde

Într-o grafie largă, așa ca bluzele acelea

Când aplecată spre dreapta, când spre stânga

Deși încheieturile ți le strângeau

Tu purtând tot timpul

Un fel de mănuși pentru încheieturi

Preferai, în schimb, să lași mâinile la vedere

Mâini mici, vechi, străbătute de vini

Chircite într-un fel și contorsionate

Așa cum au uneori copiii

Cu care băteai pe umeri

Toți curierii din oraș

Care te cunoșteau și te duceau

La orice destinație

Îmbrăcată nouă luni pe an

Într-o blăniță ca de câine

Luată aproape direct pe piele

Distrugând și călcând tot în fața ta

Cu picioarele în role cu două perechi de roți

Și te așezai tot timpul

Doar pe spătarul mobilelor

Și mă temeam tot timpul pentru un incendiu

Fiindcă aprindeai peste tot lumânări

În sfeșnice, pahare, chiar și ziua

Și mă obligai să opresc mașina

Ca să te plimbi pe câmp

Să intri în contact cu pământul

Până veneam să te aduc înapoi

Iar eu eram așa jenat cu tine

Căci te îmbrăcai ca o nebună

Și te aplecai deseori pe jos

Ca să recuperezi diverse lucruri

Așa că ți se dezveleau coapsele pline

Îngrozit că tot timpul

Te plimbai pe parchet cu picioarele ude

Fiind tot timpul murdară

Pentru că nu puteai

Să nu stai direct pe jos, oriunde

Sau să nu te lipești de cei mai sordizi pereți

Și mă minunam de cîte ori

Te găseam la centrala termică din cartier

Călare pe conducte de fier

Cu chei monstruoase în mână

Iar când te enervai, te luptai

Lovind direct cu coarne de cerb

Și apoi îți depuneai picioarele goale

Într-un colț, cu brațele atârnate

Sau te urcai pe acoperiș

Și meștereai la ceva secret

Călare pe o canapea, în cele mai ciudate moduri

Și îmi prezentai mândră expoziția

Un șir de roboți comici, de tablă

Stând la coadă în fața blocului

Tu fiind artista și meștera administrației clădirii

În rest, pictai reclame

Sau un Iisus răspândind iubire

Cu o rază, direct din inimă

Lângă un fast-food cu pește și creveți

Și lângă o loterie

Dar cel mai dureros

Era când intrai în panică

Și te ascundeai cu orele în dulap

Dar pe urmă erai veselă și te alintai

Privindu-te mult timp

În oglinda aceea imposibilă, în S

Și apoi plimbându-te prin casă

Agitată, dar nelăsând din mână

Absentă totuși, buchetul obligatoriu

Pe care ți-l dăruiam cu drag

Speriată tot timpul că ar putea

Tatăl tău să vină în vizită la tine

Linișită când vorbeai o oră întreagă

Cu niște frați gemeni, sportivi, pe un teren

Exclusiv printr-un gard de plasă

Invariabil, în același ritual

Preferând să stai apoi, cu capul

În poală la mine, masacrând

Fir cu fir din buchetul de flori

Scoțând sunete ascuțite

Într-un concert delirant, înnebunitor

La chitara electrică

Pe care te făceai că o zdrobești

Și apoi te duceai să faci plajă

În frig, jucând ca o actriță

Într-un teatru, cu tine singură spectator

Negociind uneori sentimente

Ca un cumpărător care în fața rafturilor

Face calcule serioase cu un abac

Predând uneori metafizică elementară

Muzicienilor și comedianților amețiți

Cu simboluri constituite

Numai din fiare sălbatice

Vânzând ca la talcioc, la ofertă

Emoții din toată gama

Pe care clienții le pot accesa

Apăsând pe clapele de la orga electrică

Dar după o melodie prestabilită

Doar de tine însăți

Și spuneai că deseori mă vezi dedublat

Mai ales în pielea unuia de pe scenă

Cântând mut în niște poziții rock

Dar chestia e că tu credeai

Că o relație se îmbunătățește

Ca un costum pe care îl duci la curățătorie

E la fel dar știi că e curat

Și miroase a proaspăt

Și că fiecare aleargă pe culoarul lui

Doar că la curbă, cel din interior

Trece în fața celuilalt

Și că totul trebuie construit

După un program și cu un plan

Și că la dragoste mai vii din când în când

Ca la un grătar, să o întorci

De pe o parte pe cealaltă, ca să se facă

Dar tu nu știai că cele mai neînsemnate lucruri

Trebuie puse sub reflector, pe un soclu

Și că da, există un indicator

Care spune clar că există o direcție

Pe care trebuie să mergem

Doar că de multe ori acesta e căzut

E pe jos, strâmbat, indicând o direcție aiurea

Și că poți să aduci oricând vidanja

Sau să tunzi tot timpul iarba

Dar când te aștepți mai puțin

Găsești în pod bibelourile alea stupide

Sau fotografiile color de pe carton

Și te apucă disperarea

Mult mai puternică decât atunci

Când îți vezi prima ta mașină

Îngrijită dar veche, la un colț de stradă

Dar uite că pixul ăsta verde

Se desface și sare în timp ce scriu

E frumos, dar din plastic casabil, crăpat

Și cu un filet prost, care face

Ca cele două părți să nu se mai potrivească

Vizualizări: 67

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor