Andrei PLEȘU, Cîteva specii de imbecili

 

Textul de mai jos a fost scris în timpul unei călătorii la Berkeley, California. Mi se pare plauzibil în continuare, mai ales după discuţia despre prostie, găzduită, de curînd, de Televiziunea Română. Evident, subiectul e inepuizabil…

Ca şi moartea, imbecilitatea e democratică: nu distinge între săraci şi bogaţi, între prostime şi aristocraţie, între est-europeni, vest-europeni şi americani. Cu alte cuvinte, întîlneşti imbecili peste tot şi la toate nivelurile. Imbecilitatea are imaginaţie: ea valorifică în chip diferenţiat resursele de întunecime ale fiecărui individ şi ale fiecărei naţii, aşa încît rezultatul să fie sau să pară multicolor.

În latura ei cinică, nocturnă, orice călătorie este o explorare a imbecilităţii universale: descoperi neîncetat noi variante şi le percepi mai limpede pe cele de-acasă. Din America, de pildă, imbecilul român mediu se vede foarte bine decupat, ca o umbră chinezească perfectă, ca o efigie. El străluceşte prin cîteva indemolabile certitudini: e sigur că e deştept, e sigur că, vreme de cinci sute de ani, a apărat Occidentul de turci şi e sigur că e victima unei conspiraţii mondiale. Imbecilul român mediu se identifică intim cu toate gloriile neamului. El a cîştigat la Călugăreni, el a murit la Mărăşeşti, el i-a bătut pe americani la fotbal. Ca atare, pretinde un respect unanim, necondiţionat. Are aerul că e credincios; în realitate, mai mult decît să creadă în Dumnezeu, el e ocupat să demonstreze că Dumnezeu crede în el, în el mai mult decît în alţii. Cum altfel s-ar explica virtuţile excepţionale cu care a fost dăruit? E un unicat preţios, într-o lume de moftangii. Asta nu înseamnă că imbecilul român mediu nu are şi oarecare insatisfacţii: în perioada de tranziţie mai cu seamă, el percepe dezgheţul ca pe o disoluţie. E trist că nu se conservă „realizările“ anterioare („rod al muncii şi suferinţei noastre“) şi reuşeşte să intoneze un „ce“ ironic ori de cîte ori se referă la „privatizare“ (şi „privatizaţi“), „democraţie“, „economie de piaţă“ sau „FMI“. Imbecilul român mediu declară frecvent că „orice s-ar zice, Ceauşescu a fost un patriot“ şi că Vadim Tudor „o fi cum o fi, dar în chestia ungurească are dreptate“. În aceeaşi suită de convingeri se mai pot cita fraze de genul: „Casa Poporului e o dovadă a creativităţii naţionale“, „Iliescu e prea moale“ sau „eram şef de serviciu şi am ajuns taximetrist“. Evident, citind aceste rînduri, imbecilul român mediu nu înţelege de ce e socotit imbecil.

Există, se subînţelege, şi imbecilul superior: el se recoltează, în genere, dintre intelectuali şi preferă, demagogiei patriotarde, delirul egolatru. Imbecilul superior se simte un erou al eticului, un inspirat, un om al misiunii. El confundă subtilitatea mentală cu acţiunea politică şi îşi ia reveriile drept soluţii constituţionale. Cînd constată că utopia sa nu e împărtăşită de mase, că Montaigne n-are succes la Paşcani, e dezamăgit şi acuză de imbecilitate masele şi Paşcanii. Imbecilul superior crede sincer că toţi cei care-l contestă sau au alte păreri decît el sînt imbecili. El mai crede că intransigenţa opozantă postrevoluţionară e suficientă ca să ne facă să uităm dizgraţioasa lui cuminţenie prerevoluţionară. Imbecilul superior e un campion al nesincronizării, al inadecvării, al suficienţei lunatice. Adeseori, sub aparenţa sa fragilă şi romanţioasă se ascunde o dezmăţată poftă de putere, pofta de putere a imbecilului de rînd...

Dar să nu fim vanitoşi. Să vorbim şi de imbecilii altora. Există, de exemplu, imbecilul mediu american: se declară liber-cugetător şi crede în fantome, consacră chifteaua fără mirodenii drept vîrf al artei culinare, bea lapte la friptură, crede că tot ce se spune la televizor e „ştiinţific“ şi că nu America a fost descoperită de europeni, ci viceversa.

http://dilemaveche.ro

 

Vizualizări: 409

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Valentin Boeru pe Februarie 25, 2011 la 3:08pm
Băile de noroi urmează fără excepţie băilor de mulţime când minciuna ţine loc de săpun în bălăcelile politice.
Comentariu publicat de serrena nickoleta pe Februarie 25, 2011 la 2:25pm

" E uşor a scrie versuri  /Când nimic nu ai a spune" şi-mi apare uneori că nu e destul a învăţa cuvinte multe doar pentru a învălui un simplu adevăr repetitiv în cazul de faţă, ori mai bine zis cu rol de confirmare şi întărire a celor afirmate de domnul Pleşa! Se consideră a fi inteligenţă capacitatea de manevrare a cuvintelor şi în parte trebuie să fiu de acord cu aceasta , dar să nu uităm că logica şi bunul simţ sunt esenţa , cuvintele rămân pentru totdeauna la stagiul de servilism!

Trăim în comunitate , suntem interdependenţi, atunci de ce avem nevoie de noroi?

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Februarie 25, 2011 la 2:15pm

Domnule Valentin Boeru,

Nu am vrut să mă refer la politic. Îmi repugnă ideea de a reduce la politic imbecilizarea. Dar trebuie să recunosc că lipsa de educaţie este în opinia mea cea mai mare capcană pentru credulitate şi acces la imbecilizare. Odată procesul produs, indivizi trec nu indiferenţi, ci plini de mulţumire, de infatuare prin societate , nu numai ,citez: "prin acest spaţiu plin de arabescuri şi capcane al gelatinei politice". Atunci cand au şi potenţă financiară îşi fac prozeliţi sau fani şi cercul lor de admiratori creşte continuu ceea ce inevitabil atrage atenţia unui politician abil, care prin ei va aduna electorat. O altă capcană!

Textul dumneavoastră are valoarea unui poem în versuri albe pe care l-aş citi cu plăcerea într-un volum semnat Valentin Boeru.

Comentariu publicat de Valentin Boeru pe Februarie 25, 2011 la 1:35pm

Traducerea dumneavoastră din română în română este un exerciţiu de interpretare prin amestecare de sensuri. Reducerea la politic este o eroare fundamentală.
Majoritatea  imbecililor trec indiferenţi,
sau doar întâmplător prin acest spaţiul plin de arabescuri şi capcane al
gelatinei politice. Sunt mulţi cei ce ascultă manele când sunt utilizaţi în mod
perfid, cu zâmbetul pe buze, spre a-şi face rău cu propria mână, ca apoi,
remarcând capcana în care şi-au introdus grumazul, să tragă gâfâind şi
lamentându-se zvârcolit, carul în care se joacă sârba victoriei împotriva lor.
Politicul este doar o mască din spatele căreia se iţeşte monumentul hidos al
imbecilului fără nume şi de unde se ridică în zborul devenirii multilaterale,
fără să privească înapoi, moraliştii ipocriţi lipsiţi de scrupule.

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Februarie 25, 2011 la 11:50am

Cand mediul este extrem de ostil adaptatul nu este un om nou ci un supravieţuitor. Nostalgicul există mereu şi a existat în toate erele umanităţii (acel "pe vremea mea era altfel" sau "ou sont les neiges d'antant"). Nostalgicul este un tip "onorabil nu neapărat venerabil" . Reacţionarul este, de regulă, tanăr şi cu ambiţii de lider, dar poate fi şi un om trecut de prima tinereţe, dar cu un spirit tanăr şi mereu răzvrătit. Nihilismul i se potriveşte ca o mănuşă şi cand condiţiile de mediu sunt prielnice, accede la putere şi devine dictator de dreapta sau de stanga. Aplaudacii sunt cei lipsiţi de coloană vertebrală şi de idei personale. Obedienţi faţă de putere şi fără milă faţă de cei care se opun puterii

  şi pe care îi consideră iremediabil imbecili.

Trist este că fiecare individ poate aluneca în imbecilizare, de bună voie şi nesilit de nimeni, atunci cand crede prea tare într-o idee, într-o religie, într-un personaj. "Toate vechi şi nouă toate" spune Glossa lui Eminescu, sau "totul este deşertăciune" spune Eclesiastul. 

Comentariu publicat de Valentin Boeru pe Februarie 24, 2011 la 4:22pm

Omul nou este întotdeauna omul adaptat. Nostalgicul este cel ce trăieşte astăzi folosind reţete de căutare a fericirii, din care au dispărut ingredientele de altădată,
iar reacţionarii sunt cei ce nu se vor adapta niciodată, din cauza nihilismului
ce îi caracterizează. Ar mai fi câteva tipuri intermediare, ce fac legătura
dintre cele trei categorii posibile şi încă o categorie, cea mai mare dintre
toate, a aplaudacilor cu orice preţ. Pentru ei imaginea este totul. Consistenţa
substanţei şi nivelul ei de stabilitate, calitatea şi concentraţia sunt pentru
acest tip de oameni neimportante. Subiectul adoraţiei lor ţine de modă, de  avantaje, de modul pervers în care se
raportează la model. Trecerea subită de la un model la altul se face cu
uşurinţa cu care se aprinde sau se stinge lumina, se schimbă temperatura apei
la duş de la  cald la rece, sau li se
întunecă sau luminează chipul de la încruntat la râs. Detaliile, ca pondere în
analizarea atitudinilor lor, sunt mereu ignorate, iar impresia de superficial
obsedanta constantă ce îi însoţeşte. Imbecilii din toate aceste categorii privesc
cu ochi inexpresivi întrebându-se: cum oare se amestecă umbrele pe asfalt fără
să ţină cont de importanţa celor ce se află în prelungirea lor?  

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Februarie 24, 2011 la 2:21pm

D-l Andrei Pleşu, genial dar nu infailibil a mai vorbit despre imbecilizare, cu referire strictă la romanii care au trecut prin procesul de formare a "omului de tip nou". Cei la care acestă formare (trasformare) a reuşit perpetuează sine die această specie.

Speciile de imbecili pe care i-a identificat în alte tări, dar care nu "s-au bucurat" de zelul transformator al Lagărului Comunist, sunt o opţiune personală a domniei sale şi nu suntem obligaţi să o luam ad literam.

Este frustrarea omului de cultură în faţa semenilor opaci la cultura profundă, rasată, elevată. În America ogarului cenuşiu, Romulus Rusan şi Ana Blandiana constatau că americanii sunt naivi şi lipsiţi de cultură, deşi erau ospitalieri şi plini de bunăvoinţă. Şi aici este vorba tot despre o frustrare şi nu despre jignirea unui popor sau a unei populaţii.

Comentariu publicat de Zoltan Terner pe Februarie 24, 2011 la 10:32am
imi place cum ganditi domnule Valentin Boeru. Vedeti lucrurile in relativitatea si incomprehensibilitatea lor, luand in consideratie ca in toate cele sunt prezente paradoxurile, contradictiile si irationalul, dimensiunile pe care dramul de minte cum bine spuneti, nu ajunge.   
Comentariu publicat de Valentin Boeru pe Februarie 24, 2011 la 9:54am

Sunt semnele intrării în normal prin degenerescenţă prin care inevitabil trec chiar şi geniile. Cam ca revenirea la normal a miopilor odată cu avansarea în vârstă. Ar fi posibil ca şi zborurile îndelungate prin tării să îşi aducă
nefastul aport. Cine se poate apropia atât de mult de monumentele vii pentru a
fi capabil să tragă concluzii pertinente. Ne mulţumim să facem supoziţii
urmărind de la distanţă reacţii şi atitudini vizibile pe care le interpretăm cu
gramul de minte cu care ne-a fericit creatorul.

Comentariu publicat de Zoltan Terner pe Februarie 24, 2011 la 9:34am

Mie imi este f drag Andrei Plesu. Il cunosc de cand era student si unul dintre profesorii lu, Ion Frunzetti,, mi-a spus ca are un student genial.. Este o minte de exceptie. O personalitate de elita. Dar n-am inteles ce legatura are cu prostia chifteaua fara mirodenii si obiceiul de a bea lapte la fruptura.  Poate imi explica cineva.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor