poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente
De când au început să iasă
din pământul tău furnici, au intrat
în mine toți oamenii pe care îi văd
în fiecare zi
pentru prima dată (odată și-odată
tot o să mă vindec eu de amnezie).
Sufletul meu e magistrală fără capăt de
când ai plecat, oamenii au căutat în
mine
toate rănile tale și toate lacrimile
cu gust de sulf ale lor.
Eu plâng…
Tu plângi…
Ei dor… se dor, îi doare și ne doare, plângem
de parcă durerea noastră ar fi
o sticlă spartă
cu dinții, o ploaie izbită de o
pasăre care plânge, care doar ca
o furnică din pământul tău
atunci când am smuls din el prima buruiană.
Urmează stația Dumnezeu
cu peronul pe partea dreaptă.
Adaugă un comentariu
© 2019 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria